FOTBAL  »  LIGA 2  »  STADION

EXCLUSIV Elena Lasconi, între băi de mulțime și discreție » Echipa din orașul unde e primar încă NU poate juca acasă: „Primăria nu s-a implicat”

Elena Lasconi, în mijlocul galeriei la meciul de baraj  / Sursă foto: Facebook +12   FOTO
Elena Lasconi, în mijlocul galeriei la meciul de baraj / Sursă foto: Facebook

Articol de - Publicat joi, 22 august 2024 17:00 / Actualizat vineri, 23 august 2024 01:44

AFC Muscelul Câmpulung, nou-promovată în Liga 2, e nevoită să-și dispute în continuare meciurile de acasă la Buftea, deoarece stadionul din nordul județului Argeș nu îndeplinește standardele cerute de FRF și nu a fost încă omologat.

După 20 de ani în care a fost absent de pe harta primelor două ligi, Câmpulungul a revenit anul acesta în Liga 2, performanță izbutită de o echipă care nu are vreo legătură cu defuncta ARO. Provocările cu care Muscelul se confruntă sunt mari însă, în special la capitolul infrastructură.

Mai sunt multe aspecte de pus la punct la stadionul din urbea condusă de Elena Lasconi, principalele costuri necesare cosmetizării fiind acoperite nu de municipalitate, ci de afaceristul local Claudiu Ciolan, principalul investitor al grupării.

Departe de casă, la revenirea în Liga 2 după 20 de ani

„Primăria nu s-a implicat financiar prea mult”, a declarat pentru Gazetă omul care a sprijinit-o logistic și pe Dinamo în trecut. Ciolan a oferit ultimele detalii despre situația stadionului care pare în continuare desprins din alte timpuri.

Fiindcă promovarea i-a luat destul de tare pe nepregătite pe musceleni, arena din orașul de 27.000 de locuitori nu a putut fi omologată de FRF, astfel că echipa antrenată de Costin Lazăr e nevoită să-și dispute meciurile de pe teren propriu la 165 de kilometri distanță de casă, la Buftea.

Lucrările de la stadionul din Câmpulung au început în iulie, din fondurile lui Claudiu Ciolan / Sursă foto: Actualitatea Musceleană
Așa arată în august stadionul din Câmpulung / Sursă foto: Facebook@ Muscelul Câmpulung
Așa arată în august stadionul din Câmpulung / Sursă foto: Facebook@ Muscelul Câmpulung
Așa arată în august stadionul din Câmpulung / Sursă foto: Facebook@ Muscelul Câmpulung
Așa arată în august stadionul din Câmpulung / Sursă foto: Facebook@ Muscelul Câmpulung
+7 FOTO

„Problema noastră era cu tribunele, cu vestiarele, cred că le finalizez săptămâna viitoare”

Chestionat de GSP.ro, Claudiu Ciolan a dezvăluit că, cel puțin deocamdată, situația va rămâne neschimbată, deși se înregistrează mici progrese în privința lucrărilor desfășurate la stadion.

„Mai avem de lucrat... Vestiarele aproape le-am terminat, mă refer mai mult la infrastructura de administrație. Sunt aproape gata, cred că le finalizez săptămâna viitoare și mai am la tribună, trebuie să punem scaunele. Dar încă nu le-am montat.

Au venit și băncile de rezervă, dar nici pe acestea nu le-am montat. Va arăta OK după ce terminăm.

Cu suprafața de joc la fel... Poate că în iarnă o să se mai strice, dar în primăvară va arăta sigur OK. Gazonul arată decent acum. Problema era cu tribunele, cu vestiarele. Noi aveam vestiare, dar nu aveam tot ce trebuie, n-aveam spații pentru arbitri-fete și arbitri-băieți, n-aveam cameră de conferință, nu aveam multe... Dar acum o să le avem pe toate”, a precizat Ciolan.

Elena Lasconi, între băi de mulțime și discreție » Echipa din orașul unde e primar încă NU poate juca acasă: „Primăria nu s-a implicat”
Claudiu Ciolan, în momentul promovării în Liga 2 / Sursă foto: Facebook

Primăria discretă. „Dânșii nu prea s-au implicat...Ne-au ajutat, dar nu prea mult financiar”

În privința implicării Primăriei conduse de Elena Lasconi în lucrările de la stadion, omul de afaceri a răspuns fără rețineri. Susține că ajutorul financiar n-a fost unul considerabil și că el e cel care suportă majoritatea cheltuielilor.

„Din păcate, dânșii nu prea s-au implicat în foarte multe chestii, dar ne-au lăsat, ne-au ajutat cu ce au putut. Din păcate, nu prea mult financiar. Tot ce facem, facem pe cheltuiala noastră, a mea mai mult. Ne înțelegem cu dânșii, dar n-au anul acesta buget pentru așa ceva, poate la anul.

Eu sper să revenim acasă după pauză, sper ca meciul cu Mioveni să-l jucăm la noi... Dar nu prea e forță de muncă în România, din păcate. Și nu cred că doar la mine, nicăieri nu e. E greu, eu mai fac și un teren de antrenament... Oamenii și-au luat concedii, acum vedem... Sperăm să fie OK și să revenim cu Mioveniul, pe 14 septembrie”, a mai spus Ciolan.

Cu ISU nu sunt probleme. Erau discuții în trecut, ne tot puneau să luăm cablurile de curent, să nu fie rămase pe stadion. Dar acum sunt puse cum trebuie. Cu ISU mai erau probleme că nu era distanță corespunzătoare între scaune, dar acum nu va mai fi vorba de așa ceva.

- Claudiu Ciolan, investitor AFC Muscelul Câmpulung

Așa arată în august stadionul din Câmpulung / Sursă foto: Facebook@ Muscelul Câmpulung
Lucrările de la stadionul din Câmpulung au început în iulie, din fondurile lui Claudiu Ciolan / Sursă foto: Actualitatea Musceleană
Așa arată în august stadionul din Câmpulung / Sursă foto: Facebook@ Muscelul Câmpulung
Așa arată în august stadionul din Câmpulung / Sursă foto: Facebook@ Muscelul Câmpulung
Așa arată în august stadionul din Câmpulung / Sursă foto: Facebook@ Muscelul Câmpulung
+7 FOTO

În iunie, Elena Lasconi a sărbătorit promovarea în stradă, în mijlocul jucătorilor

Imediat după „barajul” din iunie, primărița Elena Lasconi, cea care și-a anunța deja candidatura pentru prezidențiale, celebra expansiv promovarea Muscelului, sărbătorind momentul în stradă, printre jucători. În prealabil, urmărise duelul cu SCM Râmnicu Vâlcea din mijlocul galeriei.

Mai erau câteva zile până la alegerile locale care i-au asigurat cel de-al doilea mandat în funcția de edil al Câmpulungului, iar oportunitatea unei băi de mulțime i-a făcut cu ochiul fostei vedete de la PRO TV.

O lună mai târziu, Lasconi a fost mai temperată: „Sprijin echipa, dar în limitele legii”

La începutul lunii iulie, cu mai puțin de 30 de zile înainte de startul ligii secunde, Elena Lasconi mărturisea într-o emisiune de la Muscel TV că Primăria se va implica activ în amenajarea stadionului, dar și că se va deplasa personal la CNI pentru a discuta despre modernizarea arenei.

„Îi susțin! Noi o să facem și acum o investiție, o să vedeți. Pe lângă faptul că o să facem curățenie... O să punem scânduri de lemn pe care să le vopsim peste tot, în toate tribunele, o să arate civilizat. Facem niște reparații...

În ceea ce privește statusul investițiilor, o să merg la Compania Națională de Investiții, eu am depus proiectul la CNI și există șanse foarte mari (n.r. - să se realizeze proiectul), fiindcă ei se concentrează pe astfel de investiții, stadioane, săli, țin foarte mult la aceste lucuri.

În ceea ce privește echipa de fotbal, eu o sprijin 100%, dar în limita legii. Pe lângă faptul că au acces pe stadion, au liber la bazin, ei pot să depună pe Legea 350 documentație la primărie și putem aloca legal... Noi nu putem face ceva abuziv sau ilegal! Legal, putem să-i sprijinim, așa cum am făcut și cu ONG-uri, și cu altă echipe de fotbal, bineînțeles”, mărturisea Elena Lascolini, la postul local amintit.

Speranțe la CNI pentru un stadion nou

În 2023, în Câmpulung s-a răspândit vestea potrivit căreia orașul va beneficia în perioada următoare de un stadion nou.

Municipalitatea anunța modernizarea și extinderea actualei arene din oraș, o investiție programată să coste 25 de milioane de lei, aproximativ 5 milioane de euro, și care ar trebui să fie gata în 2026.

Potrivit proiectului, stadionul de 2.500 locuri ar trebui să ajungă la o capacitate de 5.000 de scaune, va avea nocturnă și sală de sport, iar terenul va fi extins pentru a bifa standardele necesare pentru Liga 2.

sursă foto: Facebook @ Elena Lasconi alege Câmpulung Muscel
sursă foto: Facebook @ Elena Lasconi alege Câmpulung Muscel
sursă foto: Facebook @ Elena Lasconi alege Câmpulung Muscel
sursă foto: Facebook @ Elena Lasconi alege Câmpulung Muscel
sursă foto: Facebook @ Elena Lasconi alege Câmpulung Muscel
+1 FOTO
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Ce notă a primit Drăgușin pentru prestația din Manchester City - Tottenham: „A fost ca un zid în fața lui Haaland”
Stranieri
Ce notă a primit Drăgușin pentru prestația din Manchester City - Tottenham: „A fost ca un zid în fața lui Haaland”
Alegeri prezidențiale 2024 în România: rezultate, exit poll și toate informațiile » Planurile principalilor candidați pentru sportul românesc! Cine intră în turul 2?
Stiri extrasport
Alegeri prezidențiale 2024 în România: rezultate, exit poll și toate informațiile » Planurile principalilor candidați pentru sportul românesc! Cine intră în turul 2?
Cum arată la 50 de ani fosta soție a lui Gabi Balint » Mesaj emoționant primit de fostul manechin de ziua ei
Stiri extrasport
Cum arată la 50 de ani fosta soție a lui Gabi Balint » Mesaj emoționant primit de fostul manechin de ziua ei

Presa din Scoția, prima reacție despre jocul făcut de Ianis Hagi + Nota după Rangers - Dundee

Mutare-șoc în tenis: Novak Djokovic va fi antrenat de fostul lui mare rival!


Comentarii (2)
bozo76
bozo76  •  24 August 2024, 08:37

Face lasconi si stadion de softball ca s.a bagat la olimpiada 2028

parpalache
parpalache  •  23 August 2024, 10:49

Am scapat de Annamaria Prodan-care zilnic ne arata șuncile tatuate- (când era slujnica lu„nea GG”)-și am dat peste scârboasa asta!

Vezi toate comentariile (2)
Comentează