FOTBAL  »  LIGA 2  »  UTA ARAD

Joacă!

Articol de GSP - Publicat marti, 24 februarie 2009 00:00

UTA a obţinut plăţilor către Steaua şi îşi face echipă pentru a lua startul în retur

Deşi jucătorii şi antrenorul au dezertat, iar clubul este în faliment, UTA va juca în retur! Însă nu chiar de sîmbătă, pentru că UTA a solicitat amînarea meciului cu FCM Tg. Mureş, ci din etapa a XIX, cînd "Bătrîna Doamnă" va evolua în deplasare, cu "U" Cluj!

Ieri, noul şef, Nicolae Chiş, care a preluat prerogativele lui Bara, a anunţat că s-a înţeles cu preşedintele Stelei, Valeriu Argăseală, reuşind să amîne plata sumei de 219.000 de euro pentru transferul lui Dorel Zaharia. Restanţa faţă de Steaua este prima cauză a neprogramării din etapa a XIX-a, celelalte două fiind litigiile cu jucătorii, aici fiind incluşi Mîrne, Văsîie şi Chiţa, şi cu fostul director executiv, Marian Spiru. Surse apropiate clubului indică însă că negocierile cu aceştia din urmă au început ieri, şansele de reuşită fiind foarte mari!  În privinţa lotului, UTA negociază în primul rînd cu jucători care au făcut parte în tur din lot, mizîndu-se Huţan, Mîrne, Văsîie, Fl. Dan, Polgar, Gornic, Negru, Găvrilă şi Pascariu, dar şi pe Nădăban (Turda) sau Vezan (Lupeni). Pînă joi, noul director tehnic, Gabriel Biro, va încerca să completeze lotul cu jucători din ligile trei şi patru.

"Luptăm pe toate fronturile. Eu sînt optimist. Cred că vom reuşi să începem campionatul. Marţi vom avea concretizări, atît în privinţa lotului, cît şi în cea a finanţării"
Nicolae Chiş, preşedinte UTA

Simao blocat
Deşi Bruno Simao a ajuns la Dinamo, UTA încearcă să profite de faptul că lusitanul a apelat la FIFA. Arădenii se leagă de o prevedere a regulamentului, care nu-i permite lui Simao să se transfere în România, datorită faptului că a fost declarat liber de FIFA, şi nu de instanţele FRF. "Dinamo nu ne-a căutat, nu ştiu nimic despre acest caz", a spus Nicolae Chiş.

FLASH

"U" Cluj

Joacă "U"?

Comisia pentru Statutul Jucătorului a decis neprogramarea Universităţii Cluj în prima etapă a returului din cauza datoriei de 160.000 de euro la impresarul Traian Gherghişan. Directorul executiv interimar al "şepcilor roşii" s-a deplasat personal la Bucureşti pentru a clarifica problema cu agentul de jucători. "Mîine  (n.r. azi) dimineaţă mă voi întîlni cu domnul Gherghişan şi sper să ne înţelegem. Din discuţiile preliminare la telefon, dînsul s-a arătat dispus să mai scadă din pretenţii. Eu sper să îi plătim mai puţin, eşalonat dacă se poate", a spus Mărginean. (Flaviu Popa)

"Să scăpăm de datorii" 
Teodor Pop, cel care va fi investit joi de Consiliul Local reprezentant în acţionariatul Universităţii, a stabilit priorităţile clubului clujean. "În primul rînd trebuie să grăbim lucrările la stadionul Clujana pentru a putea evolua acolo. Apoi următoarea ţintă e să scăpăm de datorii. Este clar că îmi doresc ca echipa să ajungă din nou în prima ligă şi asta înainte ca noul stadion să fie gata", a afirmat Pop. (Marius Tuhuţ)

FCM Tg. Mureş

Semnează Gego

Atacantul Alex Gego (25 de ani, Gaz Metan Mediaş) s-a înţeles cu oficialii echipei mureşene şi va semna azi foaia de transfer. "Am jucat şi în amicalul cu CFR Cluj şi pot spune că Mureşul are o echipă bună, care stă bine în teren. Sper să ajut la promovare", a declarat Gego. (Cosmin Prişcă)

Unirea Alba Iulia

Licenţa în vizor

Unirea mizează pe sprijinul autorităţilor locale pentru a-şi moderniza baza sportivă. "Dosarul de licenţiere este o chestiune foarte importantă pentru club. Lucrările vor demara în curînd. Deşi se anunţă vremuri grele pentru sportul românesc, avem promisiuni ferme de la Primărie şi Condiliul Judeţean că vom fi ajutaţi", a declarat preşedintele Marian Sarmeş. (Dan Henegar - Alba Iulia)

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Vestiarul României la Priștina vs. Vestiarul lăsat de Kosovo pe Arena Națională
Nationala

Președintele TAS de România, dialog cu GSP despre România - Kosovo: „E o vină comună. Fotbaliștii kosovari au provocat, fanii au reacționat” » Ce crede că riscă FRF

Sexy jurnalista din Kosovo, reacție virală după scandalul de la meciul cu România: „Epilogul va fi acesta” + Românii au comentat imediat: „Sunteți găini, nu vulturi”

Scene REVOLTĂTOARE! Haosul a continuat și la conferință » Kosovarii au sărit la bătaie, cu Mircea Lucescu la 3 metri distanță: „Să vă fie rușine!”

Presa internațională vuiește după ce România - Kosovo a fost abandonat: „Haos!”

Comentarii (6)
 •  01 Martie 2009, 08:38

Sunt consternat cu ce se intampla cu UTA!O fosta campioana a Romaniei,o pepiniera de jucatori valorosi ce au jucat in nationala,au intarit cluburi de fotbal din tara,etc... Ce face FRF si LPF ?Care este menirea acestor organisme ale fotbalului romanesc?!Care este activitatea acestora?De ce sunt platiti si din ce bani sunt platiti si pentru ce sunt platiti componentii acestora?

 •  25 Februarie 2009, 09:51

ziaristi de doi lei .vezan e de un an la international

 •  25 Februarie 2009, 09:46

ziaristi de 3 parale vezan este de un an la international. in intersectie cu voi la vandut ziare

Vezi toate comentariile (6)
Comentează