Comentarii (30)
observator_federal
observator_federal  •  13 Mai 2021, 15:07

Ar fi interesant ca susținătorii actuali din massmedia ai FC U să expună public reacțiile pe care le-au avut în momentul dezafilierii Craiovei dar și cele din momentul primirii de către orașul Craiova a dreptului de a-și organiza echipă (echipe!) direct în Liga a 2-a... Din câte știu, doar Cristina Țopescu a exprimat atunci public regretul pentru dispariția Universității Craiova și nimeni dintre admiratorii de azi ai "eroismului" familiei Mititelu nu și-a exprimat atunci acest sentiment... Cât despre apariția a două echipe cu elemente definitorii identice, acesta este "meritul" exclusiv al lui Mircea Sandu, care la acea dată era încă vulnerabil la acuzațiile Mititelului (abia ulterior afost redefinit -prin lege!- abuzul de putere în cadrul organizațiilor cu statut propriu). Hai, să vă văd, integrilor, justițiarilor, guralivilor!!

301514097249041
Teodor Radu  •  13 Mai 2021, 17:21

Am văzut în tribune la Universitatea Craiova destui oameni trecuți de prima tinerețe și care veneau de la zeci sau chiar 100 de km. depărtare. Ei puteau fi denumiți - sămânțari- deoarece majoritatea încă pun sămânță în brazdă. Aceștia merită tot respectul nostru. ȘI DA, NU CRED CĂ SE COMPARĂ CU ULTRAȘI LUI MITITELU.

kaloogarele
kaloogarele  •  13 Mai 2021, 17:27
Postat de Nanu Daniel pe 13 Mai 2021, 17:06

Decizia finala a proceselor contra angajatilor federatiei ne arata totusi ca ...a primit. Mititelu a fost dezafiliat corect ... Federatia nu a fost vinovata. Dar voi sunteti maestri ai deciziilor partiale sau ai franturilor de decizii si alegeti doar ce va place voua....

ce te face sa crezi ca fanii literei U dinspre est stiu si sa tina decizia judecatoreasca in mina corect (juma' din ei o tin invers cind se uita la ea). D-apoi s-o si citeasca? La ei e ca-n poiana lui Iocan (aia din carte, nu aia de la usereu). Se aduna tzaranii nestiutori de slova si unu' le citeste. iar ei sint convinsi ca ce le oreaza naratorul coincide perfect cu ce scrie in papir. Fin'ca!

popescu222
popescu222  •  13 Mai 2021, 15:06
Postat de suporterucv pe 13 Mai 2021, 14:53

Pe Oblemenco intotdeauna (fie cel vechi, fie cel nou, dar mai ales cel vechi) adversarii au fost coplesiti nu de galerii in special, ci de masa mare de fani si de reactiile vulcanice la fazele meciului !! Nu vreau sa minimalizez rolul galeriilor. Ele sunt sarea si piperul unui stadion plin. Insa galeriile, fara un public mare inconjurator, nu sperie pe nimeni. Tocmai asta a diferentiat Craiova de restul echipelor. Pe Oblemenco publicul masiv te apasa efectiv si te domina psihologic. Uneori isi striveste chiar si propria echipa !!! Cam asta-i diferenta...PS. Parerile nu sunt doar ale mele, care merg in tribune de pe vremea Centralului, ci si ale unor amici de-ai mei din Bucuresti si Sibiu, care au vazut cateva derbiuri pe la noi .

Excelent comentariul. La fel mai jos Florea Cristi, care zice ca toti chibitzii, afara de galerii (pe care le respectam pentru ca fac atmosfera febrila pe stadion) suntem samantari! Uite de asta cand dinamo nu e in playoff, eu sper sa ia Craiova titlul: pentru ca suporterii de acolo sunt patimasi dar inteligenti, ceea ce nu e cazul cu suporterii fcsb. Cand injura un craiovean dinamo sunt argumente, cand injura un fcsb-ist sunt aberatii sau venin si prostie in stare pura, de zici ca a postat mm. Dar revenind la subiectul articolului, o sa fie interesant intr-adevar cum se pozitioneaza craiovenii vizavi de cele doua echipe. Sondajul gsp nu spune nimic pentru ca au votat multi suporteri care n-au nicio treaba cu niciuna dintre echipe, si au votat la nimereala, sau poate din frustrare ca actuala echipa din liga 1 i-a incurcat in lupta pentru titlu (cfr, fcsb).

174829423551423
Florea Cristi  •  13 Mai 2021, 14:21

samantari am fost cu totii.din anii 70 pana in 89 am fost la multe meciuri pe central la stema langa ostrovski,ultrasi nu existau,eram o galerie domestica mai putin cand venea steaua sau dinamo.marcel puscas este un parvenit la craiova nu intelege fenomenul in oras.craiova respira fotbal multimea conteaza si bineinteles rezultatele.ultrasii sunt o minoritate.

kaloogarele
kaloogarele  •  13 Mai 2021, 15:23

A, da! Aici sintem toti de acord. F C literaU Est(punct cardinal) are 200 de "ultrasi", aka golani fara un kior in poznar, carora le da Miti bani sa umble dupa echipa. Universitatea Craiova are 200k suporteri care baga bani in club. Bine, Miti are acces la un asteroid de aur pe care-l mineaza in secret, asa ca clubul lui din est si la 1948 are buget nelimitat. La anul o sa-i vedeti pe Mbappe, pe Messi si pe CR7 la FC literaU. Banii nu-s o problema! Ei au si un stadion nou, intre mindrele turnuri din Balta Craiovitii. Dupa cum spune si cintecu' ... stati in balta, stati in balta ...

suporterucv
suporterucv  •  13 Mai 2021, 14:53

Pe Oblemenco intotdeauna (fie cel vechi, fie cel nou, dar mai ales cel vechi) adversarii au fost coplesiti nu de galerii in special, ci de masa mare de fani si de reactiile vulcanice la fazele meciului !! Nu vreau sa minimalizez rolul galeriilor. Ele sunt sarea si piperul unui stadion plin. Insa galeriile, fara un public mare inconjurator, nu sperie pe nimeni. Tocmai asta a diferentiat Craiova de restul echipelor. Pe Oblemenco publicul masiv te apasa efectiv si te domina psihologic. Uneori isi striveste chiar si propria echipa !!! Cam asta-i diferenta...PS. Parerile nu sunt doar ale mele, care merg in tribune de pe vremea Centralului, ci si ale unor amici de-ai mei din Bucuresti si Sibiu, care au vazut cateva derbiuri pe la noi .

10207202405083487
Nanu Daniel  •  13 Mai 2021, 17:06
Postat de Gabriel-Ciprian Gheorghe pe 13 Mai 2021, 16:32

FCU nu a primit loc de la federație,poate minciunile astea țin la voi, la Mogoșoaia.FCU a fost reprimită un urma unei decizii judecătorești.La final ai dreptate,doar intervenția PSDului in legile justiției au făcut să nu se facă dreptate.

Decizia finala a proceselor contra angajatilor federatiei ne arata totusi ca ...a primit. Mititelu a fost dezafiliat corect ... Federatia nu a fost vinovata. Dar voi sunteti maestri ai deciziilor partiale sau ai franturilor de decizii si alegeti doar ce va place voua....

suporterucv
suporterucv  •  13 Mai 2021, 14:14

Echipele mici au galerii si atat ! Echipele mari (si aici nu ma refer la trofee neparat) au PUBLIC si galerii !! Publicul este cel care face diferenta...galerii au toate echipele. Chiar si Comuna Recea :)

craioveanu03
craioveanu03  •  13 Mai 2021, 13:37
Postat de 1.fcu pe 13 Mai 2021, 13:09

Tic, tac, tic, tac

tic..tac...tic...tac?? hahahahaaaaaa.....sa vedem cum o sa va mai numiti....fcfcuc...alta varianta mai la-ndemana nu aveti...ascultati la mandea ce va spune!

  • 1
  • 2
  • 3
Comentează