FOTBAL  »  LIGA 2  »  FC U CRAIOVA

„FC U are ultrașii, dincolo sunt «sămânţarii»” » Marcel Pușcaș, tranșant în disputa cluburilor din Craiova

Ultrașii lui FC U Craiova vor să sărbătorească azi la stadion promovarea în Liga 1
Ultrașii lui FC U Craiova vor să sărbătorească azi la stadion promovarea în Liga 1

Articol de GSP - Publicat joi, 13 mai 2021 12:00 / Actualizat joi, 13 mai 2021 12:38

În această seară, FC U Craiova poate obține promovarea matematică în Liga 1. Oltenii au nevoie de cel puțin un punct în meciul cu Csikszereda, din etapa 8 a play-off-ului Ligii 2.

Meciul care poate confirma promovarea FC U Craiova în Liga 1 va fi liveTEXT AICI

Cu promovarea echipei familiei Mititelu iminentă, felul în care suporterii olteni se vor împărți între cele două echipe din Craiova care vor juca în prima ligă (FC U și CS U) reprezintă un subiect aprins. Marcel Pușcaș, președinte la FC U Craiova până în vara anului trecut și apropiat al lui Adrian Mititelu, e de părere că majoritatea ultrașilor din Craiova înclină spre FC U.

Marcel Pușcaș: „Ultrașii majoritari sunt la FC U Craiova”

„Acest oraş va trăi periculos. Taberele sunt împărţite, ultraşii majoritari sunt la FC U Craiova. Dincolo sunt «sămânţarii», aşa cum le spun ultraşii. Probabil se va lăsa cu scântei în Liga 1, iar timpul va decide cine va avea stabilitate. Diferenţa e că Mititelu e băstinaş, e implicat de ani buni în fotbal şi dragostea lui pentru acest club îl face capabil să vândă tot ce are. Multe lucruri pozitive i s-au întâmplat în viaţă datorită fotbalului, dar şi multe lucruri negative. 

E de apreciat tenacitatea lui, nu ştiu câţi investitori din fotbal, odată ce le-au repornit nişte afaceri, ar mai fi investit milioane de euro într-o echipă, ştiind că au probleme cu vechea echipă. E pasiunea. Trebuie să fii puţin nebun să bagi atâţia bani! O nebunie frumoasă. Trebuie să iubeşti fotbalul, clubul, oraşul, comunitatea. 

Probabil că Adrian Mititelu s-a simţit şi puţin obligat faţă de suporteri. Aceşti suporteri au însoţit echipa în campionatul judeţean. Această echipă nu se referă strict la dragostea craiovenilor sau oltenilor, sunt în Ardeal foarte mulţi suporteri, în Banat. A fost meciul de Cupă cu U Cluj, acum un an şi ceva, eram în Liga 3 şi au fost 12.000 de spectatori. A doua zi a jucat CS U Craiova cu Reşiţa, tot pe Oblemenco, şi au fost 5.000 de fani”, a spus Marcel Pușcaș la Look Sport

FC U Craiova, câștigătoare în sondajul GSP.ro

Declarațiile lui Marcel Pușcaș se află în concordanță cu sondajul propus de GSP.ro în ultimele zile. Intitulat „Cu ce echipă vor ține microbiștii din Craiova în sezonul viitor de Liga 1?”, sondajul a avut două variante de răspuns: „CS Universitatea Craiova, echipa lui Rotaru” și „FC U Craiova 1948, echipa lui Mititelu”. După 50.000 de voturi, lucrurile sunt clare. Majoritatea fanilor înclină spre FC U Craiova, echipa familiei Mititelu!

Mai exact, 37.929 de voturi dintre cele 50.059 au fost primite de FC U Craiova, iar restul, de 12.130, de CS U.

„FC U are ultrașii, dincolo sunt «sămânţarii»” » Marcel Pușcaș, tranșant în disputa cluburilor din Craiova

Avantaj CS U Craiova în sondajul comandat de Gazetă în 2019

În 2019, Gazeta Sporturilor a comandat un sondaj reprezentativ la nivel național pentru a afla care sunt echipele din România cu cei mai mulți suporteri. Gazeta a lucrat cu GfK, una dintre cele mai mari companii de cercetare de piață din lume, cu 85 de ani de experiență în știința datelor în peste 100 de țări, printre care și România. Sondajul comandat și finanțat de GSP s-a desfășurat în perioada octombrie - noiembrie, pe un public țintă format din bărbați pasionați de sport și suporteri declarați.

Rezultatele anunțate la Gala GSP 2019 au arătat că FCSB are 40,9% dintre fani, urmată fiind de Dinamo (13,7%), CS Universitatea Craiova (8,8%), CFR Cluj (7,4%), Steaua București (4,8%) și Rapid (4,7%).

Iar FC U Craiova, echipa familiei Mititelu, era în partea inferioară a clasamentului, cu doar 1,2% dintre preferințele suporterilor.

„FC U are ultrașii, dincolo sunt «sămânţarii»” » Marcel Pușcaș, tranșant în disputa cluburilor din Craiova

Echipele probabile în FC U Craiova - Csikszereda, live de la 17:30:

FC U Craiova 1948: M. Enache - Gîț, Diakite, Ispas, Huyghebaert - Albu, C. Cristea, Baeten - Negru, Compagno, Voicu 
Antrenor: Eugen Trică 

Csikszereda: Rybansky – Palmeș, Kelemen, Apro, Bor - Casiadi, Soufiane, Bara - Pinter, Meszaros, Bauza 
Antrenor: Valentin Suciu

VIDEO. Adrian Mititelu jr explică de ce nu va renunța la logoul Justice For Craiova

Mai multe știri din Liga 2:

Aici e „zona crepusculară” a diviziei secunde » Cum a ajuns Comuna Recea „sperietoarea” cluburilor din Liga 2

Rapid organizează un eveniment de gală și o licitație în scop caritabil pentru un fost jucător exponențial, aflat acum într-o situație dificilă

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Prima „victimă” a lui Dan Șucu la Genoa! Anunțul venit din Italia
Campionate
Prima „victimă” a lui Dan Șucu la Genoa! Anunțul venit din Italia
Unde a dispărut Dan Șucu, în timp ce italienii îl așteptau diseară la Genoa - Napoli
Superliga
Unde a dispărut Dan Șucu, în timp ce italienii îl așteptau diseară la Genoa - Napoli
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu
Campionate
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (30)
brujo
brujo  •  14 Mai 2021, 08:41

Plin *** olteni aici ! E ca in Timisoara !

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

sdaniel1972
sdaniel1972  •  13 Mai 2021, 19:35

Eu zic sa i spuna echipa - sporting famiglia mititelu & oltenii prostiti! E mai corect asa...

kaloogarele
kaloogarele  •  13 Mai 2021, 17:27
Postat de Nanu Daniel pe 13 Mai 2021, 17:06

Decizia finala a proceselor contra angajatilor federatiei ne arata totusi ca ...a primit. Mititelu a fost dezafiliat corect ... Federatia nu a fost vinovata. Dar voi sunteti maestri ai deciziilor partiale sau ai franturilor de decizii si alegeti doar ce va place voua....

ce te face sa crezi ca fanii literei U dinspre est stiu si sa tina decizia judecatoreasca in mina corect (juma' din ei o tin invers cind se uita la ea). D-apoi s-o si citeasca? La ei e ca-n poiana lui Iocan (aia din carte, nu aia de la usereu). Se aduna tzaranii nestiutori de slova si unu' le citeste. iar ei sint convinsi ca ce le oreaza naratorul coincide perfect cu ce scrie in papir. Fin'ca!

Vezi toate comentariile (30)
Comentează