Articol de GSP - Publicat luni, 11 ianuarie 2021 20:27 / Actualizat luni, 11 ianuarie 2021 20:48
Universitatea Cluj a anunțat transferul lui Lucas Chacana (27 de ani) de la Poli Iași.
Argentinianul, care poate evolua atât în dreapta atacului cât și în centrul acestuia, s-a declarat încântat de pasul făcut. „Sunt foarte fericit pentru că am ajuns la acest club foarte mare, unul dintre cele mai vechi din România. Vin aici să ofer tot ce am mai bun și să ajut echipa să își atingă obiectivele”, a spus eu, potrivit fcucluj.ro.
Lucas Chacana a semnat cu Poli Iași în 2020
Lucas Chacana a ajuns în România la începutul anului 2020, de la CD Moron din Argentina. Și-a început cariera la San Martin, în țara natală, și a trecut, pe rând, pe la Huracan, Tigre, Rafaela și Los Andes înainte de a ajunge la CD Moron.
Chacana a bifat prezențe și în Copa Libertadores, cea mai importantă competiție inter-cluburi din America de Sud, în tricoul lui Huracan, cu care a ajuns în faza optimilor de finală.
La Poli Iași a adunat 24 de meciuri, un gol și un assist.
100.000 euroeste cota de piață a lui Lucas Chacana, potrivit Transfermarkt.com
Lucas Chacana este al doilea transfer reușit de U Cluj în această perioadă de mercato, după mijlocașul defensiv Donaldo Acka, venit tot de la Poli Iași.
După 14 etape din Liga 2, U Cluj ocupă locul 6, ultimul care asigură accederea în playoff. Ardelenii au 23 de puncte, 7 sub liderul FC U Craiova.
VIDEO. Flavius Stoican: „La Iași m-am milogit de conducere să monteze aspersoare, ca să nu mai ud terenul cu furtunul”
Citește mai multe știri din Liga 2:
Primul club din România care-l vrea pe Marius Șumudică: „Îl așteptăm cu brațele deschise”
Curățenie de iarnă la Petrolul » 5 jucători, înlăturați de ploieșteni
Viorel Moldovan vrea o regulă ce ar înfuria FCSB și Craiova: „De ce în altă parte se poate?!”
Nadia Comăneci s-a întors în sportul românesc » Cu ce club va colabora