FOTBAL  »  LIGA 2  »  OȚELUL GALAȚI

Un club de tradiție învie prin suporterii săi! Echipa are deja o nouă siglă și va fi organizată pe modelul socios

Articol de GSP - Publicat sambata, 14 mai 2016 09:00

Oțelul Galați a intrat în procedura de faliment pe 1 aprilie, la câteva zile după ce echipa retrogradase oficial în Liga a 3-a. Campioana de acum 5 ani a început să aibă probleme din septembrie 2012, când echipa a fost preluată de Dan Adamescu.

Acum, suporterii echipei fac tot posibilul să ducă tradiția acestui club mai departe, chiar dacă deocamdată este doar o continuatoare morală.

"Toţi suporterii echipei Oţelul Galaţi, uniţi într-un singur ţel comun, au pornit pe drumul renaşterii echipei de suflet a multor generaţii de oţelari. Noul club înfiinţat, numit Suporter Club Oţelul Galaţi este continuatorul moral al fostei campioane a României din 2011, legitimitatea sa fiind dată de suporterii care sunt în acest moment parte activă a acestei mişcări.

Clubul va fi organizat pe modelul socios, model de succes în tot fotbalul mondial, membrii cotizanţi având puterea de a decide viitorul propriei echipe. Suporterii au decis să ia în propriile mâini destinele Oţelului Galaţi, pentru a nu mai permite să se întâmple ceea ce sa întâmplat din 2011 până în prezent.

Alături de acest proiect au venit cu inima deschisă ultimii antrenori care au activat la echipa de seniori a Oţelului Galaţi înainte de a intra în faliment, Stelian Bordieanu şi Sorin Haraga, foste glorii oţelare, care au ajutat cu experienţa lor noul club. Numele celor doi dă noului proiect greutate, lucru dovedit şi de faptul că majoritatea antrenorilor de la Centrul de Copii şi Juniori sunt în acest moment parte din Suporter Club Oţelul Galaţi. Paşii făcuţi până acum de Suporter Club Oţelul Galaţi sunt importanţi şi au rolul de a dovedi că e un proiect serios.

Ministerul Jusitiţiei şi-a dat acordul pentru noua denumire, o primă etapă fără de care nu se putea merge mai departe. Cea mai recentă hotărâre a suporterilor a fost votarea în mod democratic a noii sigle a clubului. Aceasta îmbină trecutul cu prezentul, optându-se pentru o siglă care a fost prezentă pe tricourile Oţelului în anii '90 şi care a primit un aspect modern, conform regulilor graficii
anului 2016.

Sigla este rezultatul muncii unei echipe talentate de graficieni din rândul suporterilor, fiind însă supusă aprobării întregii comunităţi de oţelari care şi-au dat acordul pentru folosirea ei. Culorile sunt roşu, alb, albastru, culorile reprezentative ale Oţelului ca şi
până acum.

În plus, am demarat demersurile pentru înregistrarea legală a noului logo, apoi vor urma restul de paşi legali necesari pentru a înscrie echipa în campionatul viitor, în paralel cu restul acţiunilor care au ca scop crearea unui club puternic în Galaţi şi care să atragă lângă ei pe toţi cei ce îşi doresc să susţină un club curat, unic în regiunea istorică Moldova", se arată în comunicatul noului club.

otelul1

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”
Diverse
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”
„Să îl dea afară” » Scoțienii au „tunat”, după meciul în care Ianis Hagi a intrat la pauză
Stranieri
„Să îl dea afară” » Scoțienii au „tunat”, după meciul în care Ianis Hagi a intrat la pauză
Alegeri prezidențiale 2024 în România: rezultate, exit poll și toate informațiile » Planurile principalilor candidați pentru sportul românesc! Cine intră în turul 2?
Stiri extrasport
Alegeri prezidențiale 2024 în România: rezultate, exit poll și toate informațiile » Planurile principalilor candidați pentru sportul românesc! Cine intră în turul 2?

Presa din Scoția, prima reacție despre jocul făcut de Ianis Hagi + Nota după Rangers - Dundee

Mutare-șoc în tenis: Novak Djokovic va fi antrenat de fostul lui mare rival!


Comentarii (8)
standart
standart  •  14 Mai 2016, 16:43

Respect!

1576164249379310
Florin Bălănescu  •  14 Mai 2016, 13:55

Comentariul anterior este pentru "chromophobia" (deşi mai firesc ar fi fost să semneze "românofobia").

1576164249379310
Florin Bălănescu  •  14 Mai 2016, 13:52

Dacă te oftică toți acei care pun agramații la colț, înseamnă că ți-e totuna dacă în loc de "dur" cineva te califică drept "***". Pe de altă parte, eu, de pildă, intru pe site-ul ăsta - aşa prost, cum e - ca să mă informez, nu pentru a căuta erori de exprimare; dar, dacă dau de una (sau mai multe, căci jsp-ul e penibil şi din acest punct de vedere), mă deranjează profund şi nu pot sta, ca tine, indiferent. Las la o parte considerentele de ordin național. Îl felicit pe cel ce te-a jenat!

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (8)
Comentează