Articol de Andra Mocanu - Publicat miercuri, 01 februarie 2023 19:49 / Actualizat miercuri, 01 februarie 2023 20:20
Valentin Lazăr (33 de ani), fotbalist la CS Păulești, susține că o persoană de la Dinamo l-a îndemnat să facă gestul controversat de la meciul amical împotriva „câinilor”, când a aruncat două perechi de chiloți de damă în direcția antrenorului Ovidiu Burcă.
Pe 21 ianuarie, Valentin Lazăr, acum legitimat la CS Păulești, a aruncat două perechi de chiloți de damă la picioarele antrenorului de la Dinamo, Ovidiu Burcă, ca răzbunare pentru modul în care Burcă l-a îndepărtat de la clubul alb-roșu.
Lazăr a fost taxat dur de mai multe voci din fotbalul românesc pentru acel gest, dar el susține că au existat „foarte mulți” oameni de fotbal care l-au și aplaudat. Totodată, Valentin afirmă că o persoană din interiorul clubului Dinamo i-a sugerat să facă acel gest!
Valentin Lazăr, despre „răzbunarea” față de Ovidiu Burcă: „Am vrut să îi arăt că nu mă calcă nimeni în picioare”
„Chiar dacă lumea m-a criticat și mă va critica în continuare, eu apreciez asta. Mă bucur că n-au alte lucruri mai bune de făcut în viață. Dar foarte mulți oameni de fotbal m-au și felicitat.
Nu mă interesează criticile. Mi se rupe, crede-mă. Pot vorbi de mine cum vorbeau și înainte.
Dacă m-ai pune să mai fac asta de 10 ori, aș face-o. Sunt un tip care spune lucrurile pe nume, nu o să fiu batjocorit sau călcat în picioare de nimeni. Dacă știu că un om mi-a făcut ceva cu rea intenție, trebuie întors cumva. Am întors-o în stilul meu caracteristic și unii au înțeles asta, alții nu.
A venit acest meci amical și am vrut să îi arăt că nu mă calcă nimeni în picioare. Eram la o discuție telefonică cu cineva din cadrul clubului, și mi-a zis că asta ar fi cel mai «frumos» gest, să simtă și el”, a precizat Lazăr la podcastul „Victory Extra Time”.
Valentin Lazăr: „Am întrebat-o pe soția mea dacă are ceva pe acasă”
Ulterior, Lazăr a dezvăluit că a cumpărat chiloții de la magazin, după ce soția l-a refuzat atunci când i-a cerut obiectele vestimentare.
„Am întrebat-o pe soția mea dacă are ceva pe acasă. Mi-a spus să nu fac asta, dar dacă am vrut să fac asta, am făcut-o. Mă sfătuiesc cu ea, dar toate deciziile despre familia noastră au fost luate doar de mine.
Am cumpărat din altă parte dimineața. Eram îmbrăcat în echipament, le-am spus femeilor de acolo că le iau cadou pentru soție. Așa a fost să fie”, a precizat fotbalistul.
CS Păulești, clubul de care aparține Lazăr, i-a reținut 3 salarii fotbalistului în urma acelui gest. Totodată, contractul de antrenor la juniori pe care îl avea Lazăr a fost reziliat.
VIDEO: Ovidiu Burcă, întrebat despre gestul lui Vali Lazăr
Mai multe știri din Liga 2:
Bogdan Gavrilă, mesaj în engleză la despărțirea de Dinamo: „Nimic nu va schimba sentimentele mele”
Regretul lui Mihai Costea: „Păcat că FCSB nu e lăsată în Ghencea”