Articol de GSP - Publicat marti, 04 august 2015 20:06
Rapidul l-a achiziționat pe mijlocașul Iulian Popa, 31 de ani, ultima dată la Oțelul Galați, însă acesta s-a făcut cunoscut prin cu totul altceva decît prin talentul său.
În 2011, la finalul meciului dintre CS Mioveni și Voința Sibiu, noul jucător al giuleștenilor, pe atunci la formația oaspete, i-a pupat pur și simplu mîna arbitrului Sebastian Colțescu.
"Nu a fost nimic premeditat. Nu ma gîndisem la așa ceva. Eram prins de tensiunea meciului. Nu aveam timp să anticipez așa ceva. A fost vorba de bucurie spontană, de o descătușare a echipei. Gestul nu s-a vrut a fi unul de recunoștință fiindcă domnul Colțescu ne-ar fi ajutat”, a spus la acea vreme mijlocașul Voinței.
În același sezon al Ligii 1, Popa a fost protagonistul unei alte faze controversate: se afla lîngă Beto cînd goalkeeperul CFR-ului a simulat o lovitură, forțîndu-l pe arbitru să acorde o lovitură liberă inexistentă. Voința marcase la acea fază și, cu acea reușită, s-ar fi salvat de la retrogradare și, mai apoi, desființare.
Presa din Scoția, prima reacție despre jocul făcut de Ianis Hagi + Nota după Rangers - Dundee
Mutare-șoc în tenis: Novak Djokovic va fi antrenat de fostul lui mare rival!