Articol de GSP - Publicat sambata, 29 noiembrie 2008 00:00
Omul de afaceri intenţionează să preia pachetul majoritar de acţiuni la Universitatea, după ce va reveni la autorităţi
Cîştigătoare în vară a licitaţiei de cumpărare a pachetului majoritar de acţiuni la Universitatea Cluj, compania Oncos nu va reuşi să achite avansul de 2.931.600 de lei, scadent pe 20 decembrie. Astfel, pachetul majoritar va ajunge din nou la Consiliul local (CL), care se pregăteşte de o nouă licitaţie de vînzare. Surse autorizate pretind că Ovidiu Tender intenţionează să investească la "U" Cluj ;) , după ce a vrut să cumpere clubul Poli Timişoara, dar a fost refuzat de Marian Iancu.
Tender are şansa să preia doar activele clubului, dacă propunerea lui Dan Lazăr, reprezentantul CL în acţionariatul clubului va fi acceptată de ceilalţi consilieri. "Din păcate la acest club nu există momentul zero. Actualul acţionar majoritar a spus în repetate rînduri că nu poate investi în echipă din cauza datoriilor. Dacă pachetul majoritar de acţiuni va reveni la Consiliul local, o să cer în mod expres ca de această dată vînzarea să se facă fără datorii. Altfel, acest club va stagna", a specificat Dan Lazăr.
"Eu nu am astfel de informaţii însă mi-e imposibil să cred că Tender va investi la Universitatea. Dacă e să investească în fotbal, o va face doar la Timişoara"
Marian Iancu, patron Poli Timişoara
Control de la Finanţe
Pentru a se stabili exact suma la care se cifrează la ora actuală datoriile clubului, oficialii Universităţii au cerut un control amănunţit la Finanţe. "S-au făcut 5 audituri la clubul acesta, dar sumele diferă la fiecare. Cei de la Finanţe verifică actele să vedem exact unde sîntem", a afirmat Dan Lazăr. "În maxim 10 zile vom finaliza acest control", a precizat Andrei Has, directorul general adjunct al Finanţelor Cluj.
La Turda
În timp ce la arena "Ion Moina" lucrările de demolare au ajuns la peluză, stadionul din Turda reprezintă în prezent cea mai bună variantă pentru meciurile de pe teren propriu, din retur, ale Universităţii. "Şansele sînt minime să se joace în Cluj, deoarece nu se poate face o investiţie publică pe o proprietate privată, iar acţionarul majoritar nu-şi permite să investească în infrastructură. Cred că varianta viabilă va fi Turda", a afirmat Dan Lazăr.