FOTBAL  »  LIGA 3  »  GSP SPECIAL

FOTO Babilonia de la Baia Mare: peste 100 de oameni în tribună la baraj. Primarul Cherecheș, și el fără mască: „Era toată protipendada județului pe listele FRF”

Sursă foto: http://www.upfoto.ro/ +4   FOTO
Sursă foto: http://www.upfoto.ro/

Articol de , - Publicat joi, 06 august 2020 17:51 / Actualizat joi, 06 august 2020 20:33

Derby-ul județului Maramureș dintre Baia Mare și Comuna Recea, turul barajului pentru promovarea în Liga 2, s-a încheiat 2-1 în teren, iar victoria Minerului a fost urmărită live de peste 100 de oameni, „mulți băgați pe stadion fără să aibă vreo funcție dintre cele trecute în regulamentul FRF”, spun sursele GSP.ro.

  • În același timp, oamenii care veniseră să vadă meciul din spatele unei porți au fost alungați de jandarmi, din răsfirați ajungând să se înghesuie într-un colț;
  • Primarul urbei, Cătălin Cherecheș, a confirmat că în stadion erau mulți oameni politici fără legătură cu meciul, trecuți pe listă de FRF;
  • Observatorul Aurel Ionescu spune că nu poate vorbi cu presa.

Primari, foști fotbaliști, rude, cu toții s-au înghesuit în singura tribună acoperită a stadionului din Baia Mare. O tribună care a văzut un meci cu Real Madrid și 7 ediții ale primei divizii a fost scena unui tur de baraj pentru promovarea în Liga a 2-a, câștigat în fața rivalilor locali de la Comuna Recea, 2-1.

Cadrele cu tribuna arată, însă, că numărul spectatorilor a depășit cu mult cei 100 de oameni care au voie să intre la o partidă de Liga 1 / Liga 2 / Cupa României, așa cum cere regulamentul FRF pentru perioada de pandemie.

Printre cei 100 nu au fost prezente persoane cu anumite funcții, cum ar fi, logic, cele 3 persoane care să întrețină nocturna. La Baia Mare nu există o astfel de instalație.

Ce spune regulamentul? „În situația în care numărul maxim de persoane admis în zonele 1 sau 2 nu este atins, forul organizator al competiției, prin intermediul delegatului de joc, va putea decide accesul unor persoane a căror prezență este strict necesară în zona respectivă”.

Sursele GSP.ro din zonă afirmă că, prin această derogare, s-a dat drumul „la liber” multor persoane care au venit să asiste la joc.

Toată crema politică a județului

Nu doar că au intrat mai multe persoane, dar se observă cum multe nu respectă distanțarea socială. Sunt pâlcuri de 6-7 persoane așezate scaun lângă scaun, fără vreun spațiu între.

FOTO Babilonia de la Baia Mare: peste 100 de oameni în tribună la baraj. Primarul Cherecheș, și el fără mască: „Era toată protipendada județului pe listele FRF”

În spatele lor, fără mască pe față, este primarul orașului Baia Mare, Cătălin Cherecheș (cel încercuit)

PSD-istul Gabriel Valer Zetea a fost și el la partidă. Șeful Consiliului Județean Maramureș poartă, însă, mască. Lângă el este mâna sa dreaptă, vicepreședintele CJ, Ioan Doru Dăncuș. Ei pot fi văzuți câteva scaune mai jos.

Totuși, primarul din Recea, Octavian Pavel, așezat aproape de restul lotului echipei, nu are fața acoperită. „Pe lângă fețele cunoscute, mai sunt și alți angajați ai CJ și ai Primăriei Recea, dar și consilieri”, spun sursele ziarului.

Pe lângă ei, alte nume cunoscute care au apărut în tribună sunt Vasile Miriuță sau Costică Buceschi, ultimul fiind antrenorul echipei de handbal feminin din oraș.

Nu e prima oară

În același timp, fanii băimăreni care s-au pus în skatepark-ul din spatele uneia dintre porți au fost înlăturați de forțele de ordine. Mutarea n-a avut neapărat succes, deoarece aceiași oameni au vizionat în continuare partida înghesuiți, dintr-un spațiu mult mai restrâns, fiind dați cu 10 metri mai în spate.

La Baia Mare, problemele cu spectatorii intrați peste limită au culminat, în 2016, cu meciul de Cupa României pierdut la penalty-uri în fața FCSB. Atunci, fiindcă una dintre tribune era în pericol de surpare, maramureșenii s-au înghesuit în aceeași tribună acoperită, unde s-a stat în picioare iar unii oficiali au preferat să vadă meciul din buza tunelului ce duce spre vestiare. 

„Nu suntem Real Madrid”

Primarul Cătălin Cherecheș a confirmat că a intrat mai multă lume în tribună, dar asta „pentru că am văzut toată protipendada județului acolo. Erau înscriși pe un borderou de la FRF”.

Dacă ați fi urmărit cu atenție transmisiunea pe care am făcut-o pe pagina mea de Facebook, ați fi văzut că eu am fost cu galeria. Am intrat pe la vestiar să vorbesc cu jucătorii, după care am constatat că cei de la Jandarmerie îi alungă pe cei care erau în afara stadionului (n.r - suporteri).

M-am revoltat văzând că niște oameni care, eventual, încalcă niște reguli și generează o contravenție nu sunt înștiințați că ar comite o contravenție. Au fost luați la bastoane, parcă erau demonstranții împotriva Ordonanței 13. Lucrul acesta m-a deranjat, iar din repriza a doua m-am uitat pe facebook-ul meu la meci. Doar la final am mers să-i salut pe cei care au comentat meciul și m-au ajutat la transmisiune. Problema cea mai mare e că și-au bătut joc de oamenii din afara stadionului. În loc să-i lase pe stadion la trei sau cinci locuri distanță, i-au luat la bastoane pe spate.

Problema mea e alta. Eu n-am înțeles ceva. Trebuiau sa fie prezenți in tribune doar staff-urile celor două echipe. Nu suntem nici Real Madrid, nici Barcelona. Echipa noastră n-are un staff mai mare de cinci persoane, dar am vazut toată protipendada județului acolo. Erau înscriși pe un borderou de la FRF. 

La tribuna unde aveau acces cele două staff-uri, erau liste pentru fiecare staff, care au fost validate de către reprezentantul FRF. Nu știu cine a fost observator, habar n-am”

Cătălin Cherecheș, pentru GSP.ro

Observatorul nu comentează

Observator a fost chiar managerul departamentului competiții din cadrul FRF, Aurel Ionescu. "Nu pot sa vorbesc cu presa. În calitate de delegat, nu pot vorbi cu presa despre acest meci. Nu pot să confirm sau să infirm nimic", a spus Ionescu pentru ziar.

Citește și: 

VIDEO EXCLUSIV Satu Mare, tupeu și mai mare: play-off ilegal, la negru, jucat sub ochii primarului fără mască și ai AFJ: ”Dacă vine DSP-ul, spuneți că jucați un amical”

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
Stiri extrasport
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
Gigi Becali a găsit un nou mijlocaș central pentru FCSB: „E cel mai bun din România!”
Superliga
Gigi Becali a găsit un nou mijlocaș central pentru FCSB: „E cel mai bun din România!”
Peluza Sud a votat intensiv cu Elena Lasconi, dar în capitala Bulgariei! Cum s-a ajuns la așa ceva
Stiri extrasport
Peluza Sud a votat intensiv cu Elena Lasconi, dar în capitala Bulgariei! Cum s-a ajuns la așa ceva

A câștigat Cupa Campionilor cu Steaua și i-a făcut campanie lui Călin Georgescu: „E o mârșăvie și o idioțenie să spui că e un candidat pro-Putin și pro-legionari. Plec din țară dacă va câștiga Lasconi”

Călin Georgescu, 3 declarații despre teme fierbinți din sport: „A venit partenerul nostru strategic din NATO... La Paris, a fost un desfrâu anost!”


Comentarii (12)
remarque
remarque  •  07 August 2020, 11:37

Dacii liberi. Apropo, Chereches(dacul liber nu demult eliberat din puscarie) ortografiat romaneste dupa numele maghiar Kerekes inseamna Rotaru. Deci.....Hai cu PSD, cu Rotaru olteanul si cu Rotaru-Chereches maramuresanul! Sa punem Romania pe roti! (macar de-am scapa de hoti) :))))))))))))))

749913671784643
Razvan Marcel  •  07 August 2020, 09:01

Și dat seama toți ca e o manipulare, babilonie fac ce din presa, TV,, etc

viorelpreda
viorelpreda  •  06 August 2020, 23:23

Minaur e cu un picior in B, se ridica si la handbal si astia din capitala plang fara decenta.

Vezi toate comentariile (12)
Comentează