Articol de GSP - Publicat miercuri, 01 august 2018 21:28
Rapid s-a impus pe teren propriu în fața celor de la Viitorul Domnești, fără emoții, scor 3-0, în turul 1 al Cupei României. (Detalii aici)
Vasile Maftei, unul dintre liderii Rapidului, a vorbit despre situația de la echipă și despre plecarea lui Daniel Niculae.
"Normal că plecarea lui Niculae agită apele și nu ne aşteptam să ia o asemenea decizie. Am vorbit cu toţii, am încercat să-l întoarcem din drum. Are şi el motivele lui și îl respectăm. Am pierdut un om de vestiar, liderul vestiarului. El a făcut anul trecut 30% din ce s-a realizat pentru că a pornit acest proiect împreună cu Pancu şi Schumi. E păcat că Nico n-a continuat. Am pierdut un jucător şi un om extraordinar", a spus Vasile Maftei la TV Telekom Sport.
"Toţi ne dorim să îl avem aici pe Nico, lângă noi. Dar sper că ne urmăreşte de acolo, l-am văzut în tribună. Sper că ştie că toată lumea este lângă el, ştie ceea ce avem în suflet pentru el, dar, până la urmă, decizia îi aparţine lui" Constantin Schumacher