Articol de Ionel Luţan - Publicat marti, 04 aprilie 2017 12:17
Cinci echipe au şanse egale în lupta pentru promovarea în eşalonul secund din C4. Industria Galda de Jos, Naţional Sebiş, Cetate Deva, Ripensia şi CSM Școlar Reșița sunt aceste formații.
"Păcat că doar o singură echipă poate promova pentru că toate grupările din frunte au condiţii şi stabilitate pentru o participare la nivelul eşalonului secund", a spus Viorel Lolea, preşedintele reşiţenilor, la Sport Total FM.
"Nu ne permitem să îl ofertăm pe Dorinel Munteanu ca şi antrenor la CV-ul pe care îl are. Este, în schimb, lângă noi şi vom vedea, clar, în ce postură va colabora cu CSM Şcolar", a mai precizat Viorel Lolea.
"Avem un proiect pe termen lung care ar trebui să aducă, în câţiva ani, promovarea în prima ligă. Ne mişcăm şi cu stadionul, care va fi cosmetizat, iar marea bucurie este că avem lângă noi un public numeros, care ne susţine necondiţionat", a punctat şeful reşiţenilor.
Clasamentul este unul strâns în C4, cu Industria Galda de Jos, cu 35 de ăpuncte, urmată de Naţional Sebiş, un punct mai puţin, CSM Şcolar, 33, Ripensia şi Cetate Deva, ambele cu câte 31 de puncte.