FOTBAL  »  LIGA 3  »  CORONAVIRUS

Primele efecte devastatoare ale pandemiei de coronavirus în fotbal: „Liga a 3-a refuză să joace, cluburile n-au mai fost bugetate de autorităţile locale, e dezastru”

Liga a 3-a refuză să joace
Liga a 3-a refuză să joace

Articol de - Publicat vineri, 24 aprilie 2020 21:10

Liga 1 caută soluţii pentru reluarea campionatului, având ca perspectivă accesarea ultimei tranşe din drepturile TV, care se ridică la o valoare anuală de 28 de milioane de euro. 

Situaţia e însă cu totul alta la eşaloanele inferioare, iar pentru nivelul Ligii 3 lucrurile sunt cu adevărat dramatice.

Preşedintele unui club din Moldova anunţă Apocalipsa pentru aproape toate echipele din al treilea eşalon. Respectivul conducător nu a dorit însă să-şi decline identitatea şi are şi un argument: "Marţi va avea loc o videoconferinţă cu conducerea FRF şi nu vreau să fiu expus în faţa celor de la Casa Fotbalului pentru cee ce vă voi spune. Fiindcă lucrurile sunt grave, grave de tot la Liga a 3-a".

"Avem un grup de WhatsApp în care suntem majoritatea celor din liga a III-a şi acolo discutăm toate problemele. De exemplu, azi-noapte cred că am stat şi am tot vorbit până pe la 3:00 dimineaţa. N-am să vă dau un număr exact, dar eu cred că peste 90 la sută dintre cluburi nu vor să mai joace acest campionat. Iar motivul principal e cel financiar, nu frica de această pandemie cu coronavirus", spune respectivul preşedinte din Liga 3.

"Cele peste 90 la sită din cluburi sunt dependente de finanţarea autorităţilor locale, iar declanşarea stării de urgenţă a împiedicat bugetarea lor în cadrul bugetului pe anul 2020. O să vă dau chiar exemplul clubului pe care îl conduc eu, eram pe ordinea de zi la bugetare undeva pe la jumătatea lunii martie. S-a instituit starea de urgenţă, iar noi, sportul, dar şi cultura am fost scoşi de pe ordinea de zi şi nu am fost bugetaţi", a adăugat acesta.

"În situaţia noastră sunt toate celelalte, iar ca să realizaţi care va fi situaţia şi pe viitor o să vă dezvălui ce mesaj au avut cei de la Consiliul Judeţean Suceava pentru echipele de acolo pecare le susţineau financiar: «În tot anul 2020, sportul nu va primi nici un ban, avem alte lucruri de susţinut acum». Va fi dezastru pentru fotbalul din Liga a 3-a", a încheiat respectivul conducător de club din al treilea eşalon. Suceava este principalul focar de infecţie din România. Aproape un sfert din numărul persoanelor infectate şi al celor decedate din ţară provin din judeţul Suceava.

80de echipe sunt în Liga 3, împărțite în 5 serii a câte 16 formații

Cum arată podiumul în cele 5 serii

SERIA 1
1. Aerostar Bacău
2. Foresta Suceava
3. Ceahlăul Piatra Neamţ

SERIA 2
1. Unirea Slobozia
2. Mostiştea Ulmu
3. Afumaţi

SERIA 3
1. Progresul Spartac
2. Slatina
3. Flacăra Moreni

SERIA 4
1. U Craiova 1948
2. Şoimii Lipova
3. Crişul Chişineu Criş

SERIA 5
1. Comuna Recea
2. Minaur Baia Mare
3. Viitorul Şelimbăr

EXCLUSIV S-au răzgândit cluburile din Liga 1?! „90% nu mai vor” » Propunere nouă: campionatul să se joace în București

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Gafa finalului de an » Eroare de curtea școlii în Petrolul - Slobozia
Superliga
Gafa finalului de an » Eroare de curtea școlii în Petrolul - Slobozia
Bernadette Szocs și-a deschis sufletul despre viața personală: „Curtată sunt, bineînţeles, dar..”
Altele
Bernadette Szocs și-a deschis sufletul despre viața personală: „Curtată sunt, bineînţeles, dar..”
Diagnostic CRUNT pentru jucătorul Craiovei » Cât va lipsi după accidentarea horror suferită la Buzău
Superliga
Diagnostic CRUNT pentru jucătorul Craiovei » Cât va lipsi după accidentarea horror suferită la Buzău

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (6)
207979096630676
Popirlan Ionel  •  25 Aprilie 2020, 12:43

impachetatorilor,ucraiova1848 este numele ultimului srl infiintat de mititel in 2017,tentativa de echipa se intituleaza fcu-est 2017...asa trebuie sa scrieti.

110146613198286
Gabi Simon  •  24 Aprilie 2020, 23:47

Nici unul din voi care scrieti pe aici nu dati un raspuns de unde ar trebui sa se finanteze si Liga a 2 si a 3. Echipele fin ligile inferioare trebuiesc finantate cel putin 70-80 la suta de Frderatia Romana de fotbal,acolo trebuie sa se duca banii de la bosii aia ,nu sa isi faca aia salariii nesimtite ca parlamentarii

tandd
tandd  •  24 Aprilie 2020, 23:11

in sfarsit auzim si un un lucru bun si normal......doar la noi li se pare ca e anormal.Primariile au alte prioritati alde nea presedintii astia,nu sa le plateasca lor salarii babane ptr un fotbal jucat pe tapsan care nu produce nici macar un jucator,acolo joaca in general betivii comunei.Sponsorizare nene,autofinantare etc.....daca se poate ,daca nu puneti obloanele si gata

Vezi toate comentariile (6)
Comentează