FOTBAL  »  LIGA 4  »  AMFB

Haos la AMFB: play-off-ul special cu Academia Rapid și Steaua întâmpină multe probleme

Articol de GSP - Publicat miercuri, 23 mai 2018 20:18

Conducerea AMFB pare sufocată de organizarea acestui play-off din Liga a IV-a, cu Academia Rapid și CSA Steaua.

  • Primele meciuri sunt vineri, dar abia marți seară s-a semnat contractul cu o firmă de pază, care să asigure ordinea la stadion.
  • Azi dimineață, Jandarmeria a verificat stadionul din Giulești și urmează ca mâine să dea avizul final, după încă o inspecție, la ora 19:00.

Legea nr. 4/2008 privind prevenirea și combaterea violenței la competițiile sau jocurile sportive, prevede, la art. 10.b, prinvind obligațiile organizatorului, că trebuie "să stabilească măsurile de asigurare a ordinii și siguranței participanților în arena sportivă, transpuse în planul de acțiune, care este înaintat pentru aprobare unității de jandarmi competente teritorial, cu cel puțin 3 zile înainte de data desfășurării jocului sportiv".  

AMFB, în întârziere

E miercuri seară și planul de pază nu a fost încă aprobat de Jandarmerie. Iar vineri seară sunt programate primele partide. Marți la prânz, AMFB, organizatorul play-off-ului Ligia a 4-a, nu avea încă un contract semnat cu o firmă specializată care să asigure ordinea pe "Giulești": Arena pe care se vor desfășura primele două etape, sub forma unor cuplaje.

"Aveam o înțelegere cu o altă firmă, dar s-au speriat de amploarea evenimentelor sportive și au renunțat să mai semnăm contractul", explică surse AMFB.

Abia azi dimineață, AMFB a prezentat un contract cu Compania de pază SRL, o firmă care a mai asigurat ordinea în acest an la partidele de acasă ale Academiei Rapid, sau ale lui Juventus, la meciurile disputate la Ploiești.

Tot ieri, reprezentanți ai Jandarmeriei, Poliției, ISU, AMFB au efectuat o primă inspecție a vechiului stadion din Giulești, pentru avizul final în vederea disputării play-off-ului. Din partea Jandarmeriei, maiorul Laurențiu Cazan le-a cerut organizatorilor să remedieze problemele din peluza de sub tabela de marcaj, unde sunt zeci de scaune rupte sau lipsă, dar și accesul spectatorilor la tribuna a II-a care trece prin zona de lucrări la bazinul de înot al Clubului Sportiv Rapid.

Termenul limită pentru rezolvarea acestor probleme a fost stabilit pentru mâine la ora 19:00, când Jandarmeria va mai face un control la stadion.

Tot aseară, Compania de pază SRL a prezentat planul de asigurare a ordinii pe arena din Giulești celor de la Jandarmerie. "Noi nu lucrăm cu agenți de la alte firme. Am putea să asigurăm 180-190 de stewarzi. Acum depinde de ce ne vor solicita și jandarmii", a spus un angajat de la Compania de pază SRL. Jandarmeria își va da acordul asupra planului de pază mâine dimineață.

Nu e nevoie de aviz ISU

Deși la inspecția de azi dimineață a fost prezent și un reprezentant ISU, nu este nevoie de un aviz din partea acestui for pentru ca partidele să se poată disputa pe Giulești. Purtătorul de cuvânt de la ISU, Daniel Vasile, a explicat:

"Stadionul Giulești este ridicat înaintea apariției terminologiei și legii de avizare sau autorizare ISU, care a apărut în 2006, odată cu HG 1739.  Prin urmare, arena nu deține și nici nu necesită aviz sau autorizație ISU de securitate la incendiu, pentru că este un stadion vechi, care nu și-a schimbat niciodată destinația și nici nu a suferit modificări structurale. Avizul ISU se dă numai pentru edificiile construite din 2006 încoace, conform legislației în vigoare. Sunt mai multe arene care sunt în aceeași situație ca și «Giuleștiul». Reprezentantul nostru la inspecția de la stadion a verificat alte aspecte, dacă există un plan de evacuare a spectatorilor, dacă sunt dotările necesare în cazul în care ar fi nevoie de o intervenție imediată la un eventual incendiu, dacă au și personalul care să folosească aceste mijloace. ISU va face un raport și, dacă există deficiențe, va cere organizatorilor să le remedieze. Chiar și cu câteva ore înainte de prima partidă va mai avea loc o ultimă verificare. Oricum, organizatorul, adică AMFB, trebuie să asigure și prezența pompierilor sau a ambulanțelor la stadion"

Fanii Stelei acuză AMFB de șantaj

Încă din momentul în care AMFB a decis ca primele două runde să se dispute în Giulești, suporterii Stelei au reacționat:

"Nu e normal. Se fac numai avantaje pentru promovarea Academiei Rapid. Practic, ei joacă acasă, nu pe un teren neutru. Iar Steaua joacă chiar pe stadionul rivalei la promovare. Noi am cerut jumătate din biletele disponibile, dacă tot e considerat teren neutru, deși nu e. Dar cei de la AMFB ne-au șantajat, au zis că ne dau 4.000 de bilete dacă le plătim pe loc. Cu toate cluburile ne-am înțeles, am luat biletele, am strâns banii și le-am achitat în ziua meciurilor. Cu cei de la AMFB nu s-a putut! Au zis că dacă le vindem pe cele 1.000 pe care ni le-au dat, ne mai dau un sector la tribuna a II-a. Adică acolo unde e o parte a galeriei de la Academia Rapid. Că sigur vor sta și la meciurile Stelei, să facă atmosferă ostilă. Să iasă iar scandal și bătăi, să se dea iar vina că suporterii sunt de vină!", au reacționat suporterii Stelei.

Cum se joacă primele două etape din play-off-ul Ligia a 4-a:

Vineri, 25 mai: Academia Rapid - Tricolor (18:30), CSA Steaua - FC Dinamo (21:00)
Miercuri, 30 mai: CSA Steaua- Tricolor (18:30) și Academia Rapid - FC Dinamo (21:00).

Nu a fost încă stabilit locul de disputare a partidelor din ultima rundă, dar, cel mai probabil, meciul Academia Rapid- CSA Steaua ar urma să se joace pe Arena Națională, pe 3 iunie.

"Noi ne așteptăm la  5.000-6.000 de spectatori la partidele din cele două etape de pe Giulești. Este un eveniment special acest play-off, datorită interesului pentru Academia Rapid și CSA Steaua, dar vom lua toate măsurile astfel încât să se dispute în condiții foarte bune"
Marian Lumânare, președinte AMFB

"Suporterii Stelei au fost nehotărâți. Ba spuneau că vor jumătate de bilete, ba că nu mai vin. Vom găsi soluții, dacă vor fi mai mulți de 1.200, dar în nici un caz nu vor sta la tribuna a II-a, lângă galeria celor de la Academia Rapid"
Marian Lumânare, președinte AMFB  

"Pentru meciurile Stelei cu Unirea Tricolor și cu Dinamo, stadionul Giulești este unul neutru. Noi așa am considerat. Era mai normal să joace Steaua cu Dinamo în Ștefan cel Mare?!"
Marian Lumânare, președinte AMFB  

1.000 €de euro pentru fiecare meci disputat în Giulești este chiria pe care AMFB o va plăti pentru închirierea arenei celor de la CS Rapid

10.000 de leiva încasa AMFB la fiecare meci din Giulești după ce a dispus ca echipele să achite câte 5000 de lei pentru fiecare meci

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Gafa finalului de an » Eroare de curtea școlii în Petrolul - Slobozia
Superliga
Gafa finalului de an » Eroare de curtea școlii în Petrolul - Slobozia
Bernadette Szocs și-a deschis sufletul despre viața personală: „Curtată sunt, bineînţeles, dar..”
Altele
Bernadette Szocs și-a deschis sufletul despre viața personală: „Curtată sunt, bineînţeles, dar..”
Diagnostic CRUNT pentru jucătorul Craiovei » Cât va lipsi după accidentarea horror suferită la Buzău
Superliga
Diagnostic CRUNT pentru jucătorul Craiovei » Cât va lipsi după accidentarea horror suferită la Buzău

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (14)
cetateanul_surmenat
cetateanul_surmenat  •  24 Mai 2018, 08:58
Postat de catalynn pe 24 Mai 2018, 00:27

Tu esti si prost nu doar surmenat! Participarea in L4 sau L5 este prevazuta in Regulament, nu e ceva facut adhoc, sau schimbat in ultimul minut precum ROAFul FRF. Este absolut firesc ca atunci cand ai cluburi gen Steaua sau Rapid sa ii bagi in esalonul superior atunci cand nici nu stii in August daca in Mai vor mai ajunge toate echipele, si nu vor dispare pe drum gen Sportul. L5 este pt cei care se deci la o bere sa faca si o echipa de fotbal si sa joace in campionat. Abuzul a fost facut de FRF care au schimbat ROAF in timpul competitiei pt a ajuta fix 2 echipe: Academia Rapid si Steagul Rosu Brasov.

***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

1472877036364362
Geovanny Dny  •  24 Mai 2018, 00:49
Postat de catalynn pe 24 Mai 2018, 00:27

Tu esti si prost nu doar surmenat! Participarea in L4 sau L5 este prevazuta in Regulament, nu e ceva facut adhoc, sau schimbat in ultimul minut precum ROAFul FRF. Este absolut firesc ca atunci cand ai cluburi gen Steaua sau Rapid sa ii bagi in esalonul superior atunci cand nici nu stii in August daca in Mai vor mai ajunge toate echipele, si nu vor dispare pe drum gen Sportul. L5 este pt cei care se deci la o bere sa faca si o echipa de fotbal si sa joace in campionat. Abuzul a fost facut de FRF care au schimbat ROAF in timpul competitiei pt a ajuta fix 2 echipe: Academia Rapid si Steagul Rosu Brasov.

Prima modificare a fost produsa in iarna, in pauza competitionala. Dupa aceea a survenit a doua modificare, acum pe final, cand s-a revenit la regulamentul dinainte de prima modificare. Deci, atat prima cat si a doua modificare au fost facute neregulamentar.

catalynn
catalynn  •  24 Mai 2018, 00:27
Postat de cetateanul_surmenat pe 23 Mai 2018, 22:33

Cam ciudat ce spui tu, ambele adunaturi de jucatori au fost favorizate si au intrat ILEGAL direct in L4 in loc de L5. Si il mai acuzati pe cioban de ilegalitati si voi v-ati infiintat ilegal in liga 4 fara a urma procedura normala. Rusinica!

Tu esti si prost nu doar surmenat! Participarea in L4 sau L5 este prevazuta in Regulament, nu e ceva facut adhoc, sau schimbat in ultimul minut precum ROAFul FRF. Este absolut firesc ca atunci cand ai cluburi gen Steaua sau Rapid sa ii bagi in esalonul superior atunci cand nici nu stii in August daca in Mai vor mai ajunge toate echipele, si nu vor dispare pe drum gen Sportul. L5 este pt cei care se deci la o bere sa faca si o echipa de fotbal si sa joace in campionat. Abuzul a fost facut de FRF care au schimbat ROAF in timpul competitiei pt a ajuta fix 2 echipe: Academia Rapid si Steagul Rosu Brasov.

Vezi toate comentariile (14)
Comentează