Articol de Andrei Crăiţoiu - Publicat luni, 06 august 2018 10:22
În prima etapă din Liga a 2-a, Petrolul, una dintre marile favorite la promovarea în Liga 1, a terminat la egalitate pe teren propriu, 0-0, cu Sportul Snagov. Dezamăgiți de debutul în L2, fanii din galeria ploieștenilor l-au chemat la ordine pe Leo Grozavu, care a dat vina pe FRF pentru rezultatul din prima etapă.
"A fost o decizie de bun-simț să merg să vorbesc cu ei. Eu sunt un om civilizat, încerc să vorbesc cu toată lumea atât timp cât tonul e civilizat, cât se discută cu argumente. Am vrut să am un dialog cu ei și a fost ceva normal. Ce dacă am jucat fotbal pentru Dinamo? A fost acum 25 de ani, ce Dumnezeu! N-am declarat niciodată că sunt dinamovist. Sunt antrenor profesionist, îmi fac treaba acolo unde sunt angajat. Am dat mâna cu ei, dar suporterii trebuie să înțeleagă faptul că rolul lor e să încurajeze echipa, al antrenorului să antreneze și al jucătorilor să joace", a spus Grozavu.
Acesta s-a plâns la TV Telekom Sport de programarea făcută de federație, care a pus meciul la ora 15:30, când la Ploiești erau 36 de grade! "Această oră de disputare e o bătaie de joc la adresa fotbalului! Trebuie mai multă atenție la programări. E inuman să joci la ora asta! Degeaba avem nocturnă aici. N-avem cum să concurăm cu Liga 1. Unde să ne programeze când CFR-ul juca de la ora 21:00? A fost inuman! E dificil încă să găsim ritmul, traseele, relațiile de joc. E de muncă, asta e clar. Știam că Snagov e o echipă periculoasă, o echipă cu jucători maturi, cu multă experiență. Noi am avut cel puțin cinci jucători care au jucat în Liga a 3-a", a mai declarat antrenorul.
2
este cota caselor de pariuri ca Petrolul să termine sezonul de L2 pe prima poziție a clasamentulu
MECIURI LIGA A 2-A
FINAL // Energeticianul - Luceafărul Oradea | 4-0 (C. Florin 27', V. Rusu 28', 88', 90+1') |
FINAL // CS Mioveni - Academica Clinceni | 2-1 (A.Popescu 49', V. Balint 85'/ B. Barbu 76') |
FINAL // FC Argeș - CS Balotești | 2-0 (Panait 2', Șerbănică 26') |
FINAL // Aerostar Bacău - Pandurii | 0-1 (Măicăneanu 81') |
FINAL // Unirea Brăila - Ripensia | 1-2 (G. Monea 40'/ Y.Lu 67', Dumiter 86') |
FINAL // Farul - ACS Poli Timișoara | 4-1 (A. Grigoraș 43'-pen., 65'-pen., 75',83'/Drăghici 35') |
FINAL // U Cluj - Metaloglobus | 2-0 (Florescu 38', Gavra 48') |
FINAL // Petrolul - Sportul Snagov | 0-0 |
FINAL // Daco-Getica - UTA | 2-0 (Voicu 9', Stănescu 32') |
FINAL // Politehnica Timișoara - Târgoviște | 0-1 (Cherchez 90+1) |