FOTBAL  »  LIGA 2  »  SSC FARUL

EXCLUSIV Ciprian Marica despre situația explozivă de la SSC Farul: ”S-a terminat cu șantajul din partea suporterilor!”

Foto: Raed Krishan
Foto: Raed Krishan

Articol de - Publicat luni, 06 august 2018 08:43

Ciprian Marica explică felul în care vrea să facă să renască brandul Farul, avertizează că grupul de fani de la SSC, condus de Sorin Mihăilescu, s-ar fi implicat inclusiv în aranjamente pentru pariuri în sezoanele precedente și anunță că ar vrea să ducă Farul în L1 în 2020.

A trecut peste o lună de când Ciprian Marica a câștigat licitația pentru brandul Farul Constanța, dar apele pe Litoral continuă să fie tulburi în jurul clubului dobrogean. Fostul internațional și suporterii de la SSC Farul au intrat într-o spirală a conflictelor, care, în ultimele zile, a cunoscut două episoade abrupte.

Reprezentanții lui Marica au trimis notificare către clubul aflat acum în L2 pentru a interzice folosirea numelui "Farul", fanii au răspuns la prima etapă din week-end cu un banner agresiv: "Este ora 13, Farul are meci / «Salvatorule», ești la plajă? Vezi să nu te îneci!".

- Ciprian, care e situația la zi legat de Farul?
- Evenimentele s-au derulat rapid în ultimele săptămâni. Am avut toată bunăvoința și disponibilitatea de a discuta cu cei care sunt acum la SSC, deși mulți îmi spuneau să uit, că n-am cu cine dialoga. Dar voiam să aflu care sunt problemele și să găsim un numitor comun de conviețuire în beneficiul clubului. A rezultat o întâlnire cu un singur reprezentant al lor. Cred că am greșit însă în această privință.

"N-am nimic de ascuns"

- De ce?
- Pentru că am avut o întrevedere doar cu vicepreședintele Muzaca. Ar fi trebuit să fie trei, patru oameni din partea SSC, să-i fac să înțeleagă că nu am nimic de ascuns, nu-mi propun să fur nimic, ci doar vin cu un plus de investiții. Muzaca mi-a explicat punctul lor de vedere, mi-a povestit ce probleme au, mi-a spus că au nevoie de un om ca mine care dorește să ajute. Eu am cerut doar documentele clubului, a rămas că mi le pune la dispoziție a doua zi. N-au mai trimis nimic, iar Muzaca înțeleg că s-a dus și a transmis mai departe altceva decât discutasem.  Altfel nu-mi explic reacția lor virulentă.

- Adică mesajele împotriva ta pe Facebook și în tribună?
- Da, că Marica vrea să ne fure clubul, că va construi blocuri pe locul stadionului, boom imobiliar, au început să înjure primarul și MTS-ul. Sunteți nebuni?! Ce treabă am eu cu astea? Băi oameni buni, proiectul e al vostru, nu al meu! Ce să fur?! Lucrurile au degenerat când a fost vorba de audit, fiindcă e normal să știu ce-mi asum. Nu pot să intru cu ochii închiși în proiect. Aici s-a rupt orice punte, deși am explicat clar că vreau să arătăm transparență, că invităm în Consiliul de Administrație unul dintre membrii fondatori. Au răspuns că au o asociație, nu lasă pe nimeni să intre. Atunci ce vreți de la Marica? Am făcut tot ce a depins de mine ca să avem un dialog decent, dar, ușor, ușor, ies la iveală anumite interese personale ale celor de la SSC Farul.

"Furnizori de echipament, deconturi de vacanțe, jocuri de culise"

- La ce te referi?
- Sunt acolo oameni care profită de pe urma clubului, iar așa-zisa lor dragoste se regăsește în bani. Am discutat cu mulți suporteri, marea masă a fanilor s-a convins de intențiile mele pozitive, dar la SSC există un mic grup în tribune pentru care, în realitate, nu contează doar Farul! Nu-i pot numi suporteri. Există informații că au subînchiriat spații de la stadion, iar banii ajungeau în propriile buzunare, unii erau furnizori de echipament, alții decontau vacanțe. Lui Grigoraș îi erau propuși jucători doar ca să aducă niște bani unora, la anumite meciuri erau discuții de genul "Vedeți că jucăm așa, așa, iese așa la final". Mă feresc să spun anumite cuvinte, dar existau jocuri de culise.

- Aranjamente pentru pariuri?!
- Cum să zic? Din auzite, da, s-au încercat jocuri de acest gen. Asta era una dintre mize.

- Ai discutat cu Grigoraș lucrurile astea?

- Mi-a spus anumite chestiuni, dar nu pot vorbi în numele dânsului. Ar fi mai bine să vorbiți direct cu el.

"Carabaș, Dennis Șerban sau Curt vor să ajute"

- Sorin Mihăilescu e capul acestui grup de presiune din tribune?
- Am venit la Constanța pe o idee de pace. Nu vreau să am conflicte cu nimeni. Dar când sunt atacat nitam-nisam, mă gândesc că poate ai anumite interese și te deranjează prezența mea la Farul! Sunt acolo doi oameni, Muzaca și Mihăilescu. De ani de zile, ultimul a avut tot felul de influențe la Farul în schimbul unor beneficii. Ca să aibă liniște, conducerea îl băga în seamă pentru a ține suporterii blânzi, iar când nu mai primea nimic începeau înjurăturile. Nu accept astfel de lucruri și ele nu vor mai exista la Farul! Nu se mai poate cu șantaj la adresa conducerii clubului și manipularea oamenilor care chiar iubesc Farul. Veți vedea câți suporteri adevărați vin lângă mine și câți rămân la SSC!

- Ce vei face însă cu echipa de seniori sub brandul Farul?
- Mă voi vedea în curând cu un grup solid de fani care țin la Farul și al căror interes real e clubul. Am vrea ca în maximum doi ani să fim în Liga 1. Sunt un om de echipă, am discutat și cu alți băieți importanți din istoria Farului, Carabaș, Denis Șerban, Curt. Vor și ei să ajute. Lucrurile sunt în derulare, vom vedea exact pașii următori.

Primul pas: 350 de copii și juniori la Academie!

Marica pornește deocamdată renașterea Farului cu punerea pe picioare a unui centru de copii și juniori: "Avem deja circa 350 de copii și juniori, grupe de la 6 ani până la 19 ani. Sunt 11 antrenori, va mai sosi încă unul. Am închiriat deja terenuri. Sunt în căutarea unui șef de centru, care să implementeze o metodologie specifică. Până atunci, Grigoraș și Marian Dinu s-au oferit să ajute la coordonare, experiența lor e binevenită. Mă interesează în primul rând să cooptez localnici, care se identifică cu tradiția și istoria Farului. În Constanța sunt oameni competenți, unii pot merge la perfecționare peste hotare și apoi să sprijine reconstrucția clubului".

"Căile de dialog continuă să fie deschise din partea mea pentru toată lumea care dorește binele Farului, inclusiv cu cei de la SSC, al căror efort de până acum îl apreciez. Condiția e să găsim un numitor comun civilizat pentru a ajuta împreună la renașterea clubului"
Ciprian Marica

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Dorinel Munteanu, acuze grave după CFR Cluj - Oțelul: „Viciere de rezultat, cum se făcea pe vremuri!”
Superliga
Dorinel Munteanu, acuze grave după CFR Cluj - Oțelul: „Viciere de rezultat, cum se făcea pe vremuri!”
Șoc în Superliga » Antrenorul a dus echipa pe loc de play-off și și-a dat demisia: „A anunțat în vestiar”
Superliga
Șoc în Superliga » Antrenorul a dus echipa pe loc de play-off și și-a dat demisia: „A anunțat în vestiar”
Bernadette Szocs și-a deschis sufletul despre viața personală: „Curtată sunt, bineînţeles, dar..”
Altele
Bernadette Szocs și-a deschis sufletul despre viața personală: „Curtată sunt, bineînţeles, dar..”

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (26)
ucluj2011
ucluj2011  •  07 August 2018, 07:30

***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

10214482662754956
Mihailescu Sorin  •  06 August 2018, 16:27
Postat de vladut12 pe 06 August 2018, 13:40

Dar de ce vreți scandal la TV? Discutați la club, vorbiți pe acte, și apoi ieșiți elegant cu un comunicat! Dacă Marica a cumpărat ceva și vrea sa vadă situația clubului, nu înțeleg de ce nu i se pot pune actele la dispoziție pentru consultare fără scandal și injurii.

Daca doreste sa vada actele este foarte foarte simplu. Poate deveni membru cotizant al SSC Farul si conform statutului poate cere sa vada actele contabile. Asa fac toti cei care vor sa vada unde ajung banii din cotizatiile lor. Este mai simplu sa o faci cu santaj politic decat sa urmezi o cale legala. Primarul (cu care nu suntem intr-o relatie deloc cordiala - chiar din contra) a afirmat saptamana trecuta ca cei de la curtea de conturi au verificat SSC Farul si ca totul este in regula. Dar .. este simplu... arunca un prost o piatra in apa si sar repede desteptii sa o scoata! O zi buna tuturor!

683648258430549
Junior Fotbal  •  06 August 2018, 16:14

Domnul Grigoras a avut un salariu de 2500€ lunar? Bun! Dacă a dorit aşa de mult sa ajute clubul de ce nu a vrut un salariu de 1000€?

Vezi toate comentariile (26)
Comentează