Articol de Liviu Manolache - Publicat vineri, 26 martie 2021 14:05 / Actualizat vineri, 26 martie 2021 15:32
Ianis Hagi (22 de ani) a marcat golul victoriei în partida dintre România și Macedonia de Nord, scor 3-2, prima din preliminariile Campionatului Mondial din 2022.
La vârsta de 22 de ani și 5 luni, Ianis Hagi a înscris primul său gol sub „tricolor”, reușita sa fiind decisivă în câștigarea primelor trei puncte în campania de calificare pentru Mondialul din Qatar. În schimb, Gheorghe Hagi a marcat pentru prima dată la echipa națională la o vârstă mai fragedă, 19 ani și 7 luni. „Regele” a înscris în înfrângerea suferită de România, 2-3 în deplasare cu Irlanda de Nord, pe 12 septembrie 1984.
Ianis Hagi l-a întrecut pe Gică Hagi la un capitol important
Însă, primul gol decisiv marcat de Gheorghe Hagi într-un meci oficial a fost la vârsta de 20 de ani și 4 luni, în 1985, în Finlanda - România, încheiat 1-1. Totuși, Ianis l-a întrecut pe Gică la un capitol important. Gheorghe Hagi a marcat abia la 26 de ani și 8 luni primul gol decisiv într-o partidă oficială care a adus României o victorie. S-a întâmplat pe 16 octombrie 1991, când Hagi a transformat un penalty în România-Scoția, 1-0.
14 meciuria așteptat Ianis Hagi până la primul gol în tricoul echipei naționale
2 cupluritată-fiu au marcat la națională: Ionuț și Culae Lupescu și, de aseară, Ianis și Gică Hagi
Sunt fericit că am reușit să marchez golul victoriei și am reușit să pornim cu victorie. E primul meci din campania de calificare, vrem să fim la Mondial! Nu contează cine dă golurile. Mai sunt 9 meciuri, asta cred că e mentalitatea corectă!
- Ianis Hagi
VIDEO. Ianis Hagi, analizat de fostul internațional Ianis Zicu: „Cred că e în primii zece fotbaliști ai lumii! Are calități la un nivel foarte înalt”
Citește și alte știri despre echipa națională:
Tatăl lui Valentin Mihăilă a dezvăluit secretul fiului său: „Ăsta a fost atuul lui de mic”
Transfer pe axa FCSB - MLS? » Informații de ultim moment obținute de GSP.ro