FOTBAL  »  NATIONALA  »  JUNIORI

A crescut la Dinamo, Lazio vrea să-l facă mare » Ţîră jr. a debutat cu pasă de gol pentru Lazio Primavera

Cătălin Ţîră
Cătălin Ţîră

Articol de GSP - Publicat luni, 18 aprilie 2011 00:00 / Actualizat luni, 18 aprilie 2011 15:04

Ţîră, nu cel cîntat în sloganul "Ţîră, Goanţă şi cu Gheară / Cel mai bun atac din ţară", ci fiul fostului atacant al Rapidului, a primit felicitări chiar de la antrenorul primei echipe a lui Lazio. Cătălin, 16 ani, a debutat în weekend în echipa Primavera a clubului roman, la victoria de la Napoli, scor 4-1.

"Începutul a fost minunat pentru mine, pentru că am câştigat trofeul "Tirreno e Sport". La juniorii "Allievi Nazionali" am jucat patru partide în campionat, în care am înscris trei goluri, acum am debutat la Primavera şi mă antrenez şi la prima echipă. Domnul antrenor antrenor Edoardo Reja mă apreciază foarte mult, mi-a spus-o chiar dînsul", a spus pentru siteul FRF tînărul fotbalist care a crescut la Dinamo.

Cătălin Ţîră a menţionat că fundaşul Ştefan Radu l-a ajutat mult de când s-a transferat de la Udinese. "Cu Ştefan Radu vorbesc mai mereu, facem şi antrenamente împreună atunci când sunt chemat la echipa mare. Este un băiat minunat, care m-a ajutat foarte mult de când sunt la Lazio", a adăugat Ţîră.

"Am aşteptat cu sufletul la gură să debutez oficial la Primavera, după ce am fost rezervă mai multe etape, deoarece sunt cel mai tânăr din lot. Cel mai important lucru pentru mine este că am început cu dreptul, mai ales că pe banca de rezerve şi în tribună au stat jucători născuţi în 1990, 1991 sau 1992. Sunt foarte fericit pentru că a fost un debut cu succes. M-au felicitat toţi colegii şi antrenorul. Obiectivul nostru este să câştigăm titlul. Am început ca extremă dreapta, am şi dat pasa la primul gol, în minutul 4, apoi am trecut vârf împins", a povestit Ţîră jr.

Cătălin Ţîră nu face parte deocamdată din nici un lot naţional, dar este monitorizat de către departamentul de juniori de la FRF. A participat doar la cîteva meciuri amicale susţinute de lotul Under 17 calificat la turneul final, de luna viitoare, din Serbia.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Glume în serie pe net cu David Popovici și CTP: o avalanșă de imagini generate cu AI-ul
Altele
Glume în serie pe net cu David Popovici și CTP: o avalanșă de imagini generate cu AI-ul
Situație AIURITOARE în Ștefan cel Mare: „Dărâmi stadionul Dinamo, riști să-ți plece Spitalul de Urgență!” » Managerul de la Floreasca, pentru GSP: „Nu știu nimic, n-am fost informați!”
Superliga
Situație AIURITOARE în Ștefan cel Mare: „Dărâmi stadionul Dinamo, riști să-ți plece Spitalul de Urgență!” » Managerul de la Floreasca, pentru GSP: „Nu știu nimic, n-am fost informați!”
Francezul Eddy Gnahore, favoritul fanilor lui Dinamo, a numit aspectul la care Bucureștiul bate Parisul: „Sunt foarte impresionat!”
Superliga
Francezul Eddy Gnahore, favoritul fanilor lui Dinamo, a numit aspectul la care Bucureștiul bate Parisul: „Sunt foarte impresionat!”

Glume în serie pe net cu David Popovici și CTP: o avalanșă de imagini generate cu AI-ul

Cum arată penthouse-ul lui Dennis Man din Arad, în care a investit salariul său la Parma pe o lună: „Și-a dorit mereu să fie discret”


Comentarii (6)
calicescu
calicescu  •  19 Aprilie 2011, 07:31

asa vedete care se si mai lauda ca a dat o pasa adat nuj ce ba pe masa...sa joace fotbal nu sa se laude ca devine narcoman ca ex.mutu asta care e atacant si sta numai la pomana!:)):))

legoolas
legoolas  •  18 Aprilie 2011, 17:47
Postat de vladutz13 pe 18 Aprilie 2011, 15:14

Adrian Mutu poate a plecat de la Dinamo.... dar el numai dinamovist nu este :), a crescut la academia lui Dobrin!!! Lobont parca a crescut la Rapid.

Hunedoara.

stancuvlad
stancuvlad  •  18 Aprilie 2011, 17:18
Postat de stefan_dinamo pe 18 Aprilie 2011, 14:42

de ce nu e la nationala under 17, daca e asa mare scula?

pai daca nu a cotizat ta`su unde trebuie si cat trebuie ....

Vezi toate comentariile (6)
Comentează