FOTBAL  »  NATIONALA  »  SLOVACIA - ROMÂNIA

EXCLUSIV Adam Nemec pune piciorul în prag, înainte de Slovacia - România: „Nu știm să numărăm până la 4 puncte? De ce nu vor egal?”

Adam Nemec, pe vremea când juca în echipa națională a Slovaciei, foto: Imago
Adam Nemec, pe vremea când juca în echipa națională a Slovaciei, foto: Imago

Articol de - Publicat marti, 25 iunie 2024 22:40 / Actualizat marti, 25 iunie 2024 23:07

Fostul internațional slovac Adam Nemec, 38 de ani, vorbește despre prestațiile României și Slovaciei la Euro și analizează partida de miercuri seară.

Atacantul celor de la FC Voluntari crede că „tricolorii” au mai multă consistență și că Slovacia a avut noroc în confruntărea cu Belgia. Vârful nu are încredere în forța ofensivă a slovacilor.

Adam Nemec: „România a avut o prestație foarte solidă până acum”

- Salut, Adam! Ai urmărit până acum Campionatul European, cum ți s-a părut România?
- Prestație foarte solidă până acum, în special în primul meci, evident, împotriva Ucrainei. M-au surprins într-un mod pozitiv. Sincer, mă așteptam ca Ucraina să câștige.

- Cu Belgia ce s-a întâmplat?
- Chiar și cu Belgia a fost un meci bun. Ați avut câteva șanse serioase de a egala. Din păcate, s-au ratat ocazii importante. Chiar și așa, performanțele lor în ambele meciuri au fost mai mult decât solide.

- Slovacia ce gust ți-a lăsat?
- Două meciuri total diferite. Contra Belgiei, băieții au reușit să facă surpriza: e o mare realizare să învingi Belgia, ți-ai asigurat 3 puncte nesperate, nu te bazai pe meciul ăsta. Pe de altă parte, echipa Belgiei a ratat câteva șanse mari, două goluri anulate, am avut mult noroc. Și portarul a ajutat echipa foarte mult.

Adam Nemec pune piciorul în prag, înainte de Slovacia - România: „Nu știm să numărăm până la 4 puncte? De ce nu vor egal?”
Adam Nemec, pe vremea când juca în echipa națională a Slovaciei, foto: Guliver/gettyimages

- Iar cu Ucraina?
- Cu Ucraina am avut o primă repriză bună, am condus cu 1-0, dar după pauză a fost o prestație dezamăgitoare, lipsă de concentrare, greșeli individuale, ceea ce le-a facilitat revenirea. Dar am pierdut împotriva unei echipe mai bune, în opinia mea. N-a durut înfrângerea atât de mult pentru că am obținut trei puncte contra Belgiei.

-Ce ne poți spune despre această generație de jucători?
- Echipa națională s-a schimbat mult de când am plecat, inclusiv staff-ul tehnic, și e o generație complet nouă. Mai sunt doar 3 sau 4 jucători care încă joacă din perioada mea, așa că pe cei care reprezintă Slovacia acum abia îi cunosc. Dar ce pot spune despre ei este că joacă în ligi bune din Europa și sunt serioși. Va dura ceva timp pentru a readuce Slovacia pe o poziție relevantă în clasamentul FIFA. Dar este un proces, până la urmă, sunt tineri și au un viitor înainte.

43de selecții a bifat Nemec la prima reprezentativă a Slovaciei, pentru care a marcat de 13 ori

Adam Nemec: „Egal. De ce ai proceda altfel?”

- Cum vezi meciul de mâine? Cum crezi că va arăta?
- Aș spune că va fi un 1-1. Am încredere că sunt destul de inteligenți cât să știe să numere până la patru. De ce nu ai face asta? Bineînțeles, de obicei, îți dorești victoria, dar când un egal reprezintă un succes pentru ambele selecționate, de ce ai proceda altfel? Refuz să cred că partida asta nu se va termina așa. Pentru binele ambelor țări.

- Care este cel mai periculos jucător pe care îl are Slovacia?
- E o întrebare grea, atacanții noștri se cam chinuie momentan, nu se descurcă tocmai bine. Noroc cu experimentatul Schranz, care a înscris de două ori în două meciuri. Aș zice că el ar fi cel mai periculos.

„Stanciu e creierul echipei”

- Dar România? Care e arma noastră?
- La voi ai de unde alege, ai mai multe opțiuni în raport cu naționala Slovaciei. În atac, de exemplu, nu contează care dintre ei joacă, toți sunt buni, dar dacă ar fi să aleg pe cineva, aș zice că Stanciu. E creierul echipei și excelent la ultima pasă.

- Pe cine vezi câștigând Euro? Te-a impresionat cineva?
- În ordinea asta: Franța, Spania, Germania și Portugalia. Dar, până la urmă, poate fi oricine la câte surprize am văzut până acum. Nu țin cu cineva anume, încerc să mă bucur de fotbal ca spectator pe cât de mult pot și să vedem multe goluri.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Duelul mesajelor la Dinamo - Rapid! Giuleștenii le-au aflat scenografia: „Dacă vrem mici de la voi, să apăsăm tasta doi?” + Derapaje rasiste ale dinamoviștilor
Superliga
Duelul mesajelor la Dinamo - Rapid! Giuleștenii le-au aflat scenografia: „Dacă vrem mici de la voi, să apăsăm tasta doi?” + Derapaje rasiste ale dinamoviștilor
Ce s-a întâmplat pe gazon, la câteva secunde după finalul derby-ului! Șumudică a mers la galerie și a „țipat” către ultrași: „Bă, vă zic eu!”
Superliga
Ce s-a întâmplat pe gazon, la câteva secunde după finalul derby-ului! Șumudică a mers la galerie și a „țipat” către ultrași: „Bă, vă zic eu!”
Notă fără precedent! Radu Drăgușin a fost desființat în presa din Anglia: „Crezi că ai văzut cea mai slabă evoluție a lui? Te înșeli”
Stranieri
Notă fără precedent! Radu Drăgușin a fost desființat în presa din Anglia: „Crezi că ai văzut cea mai slabă evoluție a lui? Te înșeli”

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (9)
mereugigist
mereugigist  •  27 Iunie 2024, 22:34
Postat de Heiheiargesul1987 pe 27 Iunie 2024, 00:18

Nu ma mai obosesc sa iti explic ca, la modul teoretic, exista o posibilitate, infimă, dar exista, ca o echipa cu 4 puncte sa nu se califice.

Ți-am răspuns mai devreme , explicit , că maxim 3 echipe aflate pe locul 3 , cele din grupele D , E și F pot avea 4 puncte adică cel mai mare punctaj posibil pt. acel loc ceea ce s-a și întâmplat ( Olanda , Slovacia și Georgia) . Cum era posibil ca din 4 locuri acordate echipelor aflate pe locul 3 cu cea mai bună linie de clasament , 3 având 4 puncte și una dintre acestea să nu se califice doar calculele tale cuantice pot demonstra asta.

mereugigist
mereugigist  •  27 Iunie 2024, 22:01
Postat de Heiheiargesul1987 pe 27 Iunie 2024, 20:42

La momentul interviului mai erau vreo 4 grupe de jucat! E greu de inteles? E fizica cuantica sau ce?

Poate pt. tine era fizică din aceea cuantică. Conform rezultatelor înregistrate până în momentul invocat de tine , maxim 3 echipe puteau face 4 puncte , cele mai multe posibile și să se claseze pe locul 3 și anume cele din grupele D (Olanda sau Austria dacă meciul lor se termina egal) , E ( cum s-a și întâmplat în urma egalurilor ) și F ( Georgia care a bătut Portugalia și a făcut 4 p. iar dacă Cehia cu Turcia se termina 1 sau X atunci una dintre ele făcea și ea 4 p) . Se știa că în zona argeșeană era un alt criteriu , diferit față de restul țării , în obținerea permisului de conducere însă constat că și matematica elementară e diferită față de restul lumii altfel nu se poate explica acea posibilitate infimă de care pomenești.

Heiheiargesul1987
Heiheiargesul1987  •  27 Iunie 2024, 20:42
Postat de mereugigist pe 26 Iunie 2024, 22:51

Hei , cum e cu locul 3 Slovacia care are 4 puncte din grupa E? S-a calificat sau nu în optimi?

La momentul interviului mai erau vreo 4 grupe de jucat! E greu de inteles? E fizica cuantica sau ce?

Vezi toate comentariile (9)
Comentează