FOTBAL  »  NATIONALA  »  ROMÂNIA U21

Amical de gală pentru naționala lui Rădoi » Când ar putea avea loc partida

Articol de GSP - Publicat duminica, 09 decembrie 2018 17:07

Naționala României sub 21 de ani, calificată la EURO 2019, va juca un meci amical, anul viitor în perioada 17-26 martie, cu reprezentativa similară a Spaniei, lucru confirmat chiar de președintele FRF, Răzvan Burleanu. 

"Unul dintre adversari e ştiut. Dacă la seniori o să jucăm cu Spania, acelaşi lucru ni-l dorim şi la tineret. În luna martie ne dorim să jucăm cu Spania chiar la ei acasă astfel încât să-i pregătim pe jucătorii tineri care în luna noiembrie vor face parte din lotul primei reprezentative.

Ne dorim să oferim jucătorilor meciuri de pregătire, cred că al doilea adversar nu se va ridica la nivelul Spaniei. Sunt discuţii pe care le avem, o să vă anunţăm când le vom închide Contează şi jucătorii pe care o să-i avem, e un alt subiect de discutat între Contra şi Rădoi, în martie avem două meciuri şi la prima reprezentativă, e un subiect care va trebui decis, astfel încât să vedem şi ce adversari vom întâlni în meciurile amicale pentru naţionala de tineret”, a spus Răzvan Burleanu.

 Spania a pierdut finala Europeanului din 2017, 0-1 în fața Germaniei.

PROGRAMUL ROMÂNIEI U21 LA EURO 2019:

  • 18 iunie 2019, România - Croația
  • 21 iunie 2019, Anglia-România
  • 24 iunie 2019, Franța - România

4este cota pe care o au francezii și englezii la câștigarea trofeului, cea mai mică dintre toate participantele

Vezi și: ROMÂNIA U21 la EURO 2019 // Jucăm cu marile favorite la câștigarea trofeului! Prezentarea Franței și a Angliei, coloșii din grupă

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Patronul din Superliga s-a săturat: mută echipa din oraș
Superliga
Patronul din Superliga s-a săturat: mută echipa din oraș
UEFA a făcut anunțul despre Istvan Kovacs! Arbitrul e pe lista pentru Cupa Mondială din 2026
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
UEFA a făcut anunțul despre Istvan Kovacs! Arbitrul e pe lista pentru Cupa Mondială din 2026
Dan Șucu a investit 20 de milioane de euro la Rapid! Giuleștenii sunt pe pierdere de cinci ori mai mare decât acum șase ani
Superliga
Dan Șucu a investit 20 de milioane de euro la Rapid! Giuleștenii sunt pe pierdere de cinci ori mai mare decât acum șase ani

FRF instituie „taxa pe șmecherie”! Furie în Liga 1: „7,6 milioane de euro din fondurile UEFA sunt împărțite aberant” + FCSB vizează bani la care nu are dreptul!

„E o libertate aparte aici, dar suntem cu gândul și la România” » La doi pași de Lyon, doi români și-au deschis afacerea care i-a dat gata pe francezi: „În perioadele bune, vindem și 100 kg. pe săptămână”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează