Articol de Daniel Scorpie - Publicat marti, 02 iulie 2024 10:44 / Actualizat marti, 02 iulie 2024 11:15
Mircea Lucescu (79 de ani), fostul antrenor al lui Inter, Shakhtar și Dinamo Kiev avertizează, în interviul din Gazzetta dello Sport: „Suntem aici să câștigăm! România formează un grup mare, Drăgușin va ajunge departe. Man și Mihăilă, jucătorii cheie".
După ce ieri a apărut în Tuttosport un interviu amplu cu Mircea Lucescu, azi a venit rândul celor de la Gazzetta dello Sport să-i ceară o părere reputatului tehnician român.
Cu accent pe ceea ce se întâmplă la Euro 2024 și ce crede că va face naționala lui Edward Iordănescu în "optimea" de diseară, de la 19:00, cu Țările de Jos, și unde se va opri la acest turenu final din Germania.
„La fel de lucid ca și când îi cerea tricoul lui Pele!"
Cotidianul roz și-a început relatarea discuției telefonice astfel: „Mircea Lucescu este la fel de lucid ca atunci când, copil fiind, a jucat împotriva lui Pelé și i-a cerut tricoul. «Trofeul» a căpătat mai multă valoare decât un apartament în centrul orașului Milano.
Ieri, Lucescu se afla în drum spre Munchen, unde va vedea și va susține România, în cel mai important meci din ultimii ani.
► Care sunt șansele?
Eu zic 50-50. Românii formează un grup mare, se vede în felul în care joacă și în felul în care își tratează fanii. Au organizare și contraatacuri, nu joacă să se dea mari, ci să câștige.
► Oamenii cheie?
Îmi plac Man și Mihăilă, care au promovat cu Parma. În Italia, Serie A este turneul președinților, Serie B, al antrenorilor. Este adesea mai dificil decât în A.
► Dacă ar trebui să alegeți dintre jucători, care sunt pregătiți pentru o echipă mare?
Drăgușin este bun și crește cu fiecare meci, va fi un apărător mare.
► Hagi nu vă convinge, nu-i așa? Cu numele ăsta de familie...
Similar cu tatăl lui are... numele. Gheorghe lua echipa pe umerii lui, era mai puternic, mai agresiv. Șuta de la mijlocul terenului și făcea mereu pagube adversarului. Ianis e mai tehnic, dar comparația este dură.
► Câteva divagații... Ce s-a întâmplat cu Italia?
La nivel juvenil sunteți puternici, apoi tinereii nu mai joacă. Grupul nostru, pe de altă parte, a fost împreună de ani de zile și se vede.
► Și ca antrenor care a crescut atât de mulți tineri, cine vă place aici?
Arda și Kenan, cei doi turci. Apoi Pedri și Yamal, dar asta așa la prima vedere. Ar trebui să mă gândesc la asta.
► Cine va câștiga trofeul?
Anglia nu, se chinuiește prea mult. Rezervele vor fi importante, așa că văd Franța și Spania drept mari candidate. Totuși, eu cred că va fi o surpriză... Austria, Elveția, Turcia, nu știu".
► Nu veți fi dvs. surpriza și nu veți reveni pe bancă?
Am refuzat multe oferte, eu nu am nevoie de bani, dar sunt pregătit. Important este să antrenez pentru a fi numărul 1. Chiar și în Serie B, în C sau în D dacă mă cheamă.
Presa din Scoția, prima reacție despre jocul făcut de Ianis Hagi + Nota după Rangers - Dundee
Mutare-șoc în tenis: Novak Djokovic va fi antrenat de fostul lui mare rival!