Articol de GSP - Publicat miercuri, 03 ianuarie 2018 11:16
Cosmin Contra, selecționerul echipei naționale, a dat de înțeles că în perioada următoare va folosi din ce în ce mai mulți jucători de la echipa de tineret.
"Mi-am făcut o idee în aceste patru meciuri, am o idee foarte clară despre ce vreau să fac la naţională.
Acum vreau să văd şi chestia cu băieţii de la tineret care fac o treabă extroadinară. Au şansa după 20 de ani să se califice la un turneu final", a declarat Contra, potrivit TV Telekom Sport.
Naționala U21 se află pe primul loc în grupa de calificare pentru EURO 2019 și are șanse mari să acceadă la primul turneu final după 20 de ani.