Articol de GSP - Publicat joi, 19 noiembrie 2020 11:35 / Actualizat joi, 19 noiembrie 2020 13:08
Portarul Ciprian Tătărușanu (34 de ani) și-a anunțat retragerea de la echipa națională a României, după meciul cu Irlanda de Nord, 1-1, din Liga Națiunilor.
După ce a ajuns la 73 de selecții pentru naționala României, egalându-i astfel pe Cosmin Contra și Rodion Cămătaru, Ciprian Tătărușanu și-a anunțat retragerea de la națională. Căpitanul „tricolorilor” și-a motivat decizia printr-o scrisoare dedicată fanilor pe site-ul Federației Române de Fotbal.
Scrisoarea lui Ciprian Tătărușanu de retragere din naționala României
Am început să mă gândesc serios la momentul retragerii mele de la echipa națională încă de la începutul acestui an. Până la 34 de ani, am jucat mai bine de un deceniu pentru România, cu onoare și mândrie, de fiecare dată recunoscător pentru că sunt convocat și pentru că pot cânta imnul purtând cel mai important tricou pentru mine. Tricoul în care am visat să joc de când eram copil.
În curând voi împlini 35 de ani, așa că în ultimele luni mi s-a întărit convingerea că e momentul să iau această decizie. Am avut o relație foarte bună cu toți selecționerii României din acești 11 ani și cu toți membrii staff-urilor tehnice, așa că orice speculație legată de alte presupuse motive decât cele pe care vi le împărtășesc nu își are locul. Am fost convocat, am jucat, am apărat pentru România și în această misiune specială am pus tot ce am avut mai bun ca fotbalist.
Pur și simplu cred că este timpul ca alți portari români să vină din urmă, să apere poarta echipei naționale, iar eu să fac un pas în spate. Avem portari tineri de mare perspectivă, avem portari cu experiență care pot face față oricând acestui rol. S-a încheiat un ciclu, prin finalul campaniei de calificare la EURO și prin disputarea ultimei ediții din Liga Națiunilor, și începe un alt ciclu, prin preliminariile de Mondial programate în primăvară. Așadar, acesta cred că e momentul cel mai bun pentru ca povestea mea frumoasă la echipa națională să se încheie.
Vreau să mulțumesc tuturor suporterilor, selecționerilor, membrilor staff-urilor tehnice, Federației Române de Fotbal, oamenilor din staff-urile administrative și medicale, alături de care am lucrat și de la care am învățat atât de multe lucruri.
Poate că felul meu de a fi nu a fost mereu cel așteptat de public și jurnaliști, dar știu sigur că acest fel de a fi a contat enorm pe teren, acolo unde am avut responsabilitatea cea mai importantă, aceea de a apăra poarta României.
Sunt fericit pentru 11 ani frumoși și vă asigur că am fost de fiecare dată mândru să joc pentru România, dând totul pentru echipa mea.
Să pot fi căpitanul României a însemnat pentru mine cel mai frumos lucru din carieră. Vă mulțumesc!
- Ciprian Tătărușanu, pentru FRF.ro
Portarul lui AC Milan, titular de drept în echipa națională, a debutat pentru „tricolori” în urmă cu 10 ani, pe 17 noiembrie 2010, într-un meci amical cu Italia. Cu naționala României, Tătărușanu a participat la EURO 2016, unde a fost titular la toate cele trei meciuri din grupă.
Tătărușanu, al doilea portar retras din națională în 2020
Tătărușanu devine astfel al doilea portar care se retrage de la echipa națională în mandatul lui Mirel Rădoi, după Silviu Lung jr. (Detalii AICI)
Pentru viitoarele meciuri ale României, selecționerul Rădoi ar putea miza pe Ionuț Radu (23 de ani), David Lazar (29 de ani), Cristi Bălgrădean (32 de ani) sau Andrei Vlad (21 de ani). Mai multe detalii despre variantele pe care le are Rădoi AICI!
VIDEO Mirel Rădoi, după egalul cu Irlanda de Nord: „A fost cum ne așteptam”
Citește mai multe știri despre Irlanda de Nord - România:
Reacție nemiloasă la adresa naționalei: „O rușine de meci! Parcă erau speriați de bombe”