FOTBAL  »  NATIONALA  »  ROMÂNIA - DANEMARCA 0-0

Denis Alibec își dorea mai multe minute cu Danemarca: ”Mă așteptam să fiu titular”

Articol de - Publicat marti, 28 martie 2017 00:00

Denis Alibec recunoaște că și-ar fi dorit să fie titular contra danezilor, i-ar fi plăcut să-l aibă lângă el pe Budescu în finalul partidei și exclude existența oricărui diferend cu selecționerul

- Denis, cu ce sentiment rămâi după 0-0 cu Danemarca și concluzia că această campanie e ca și compromisă?
- Regret că n-am învins. Am fi meritat mai mult. Mi se pare că am avut ocazii mai clare. Dacă reușeam să marcăm în prima repriză la acele faze de gol, nu mai întorceau danezii rezultatul.

- Senzația e însă că echipa a capotat fizic în ultimele 30 de minute, exact când ai intrat și tu. Adică nu prea a mai avut cine să te alimenteze în atac!
- E adevărat că ne-au presat cu o serie de cornere, dar nu ne-au dominat foarte clar. Sigur, au beneficiat și ei de acea ocazie a lui Vestergaard din final, dar, în ciuda egalului, n-aș spune că e o campanie închisă pentru noi. Sunt convins că se vor mai încurca și celelalte echipe din serii, astfel încât locul doi din grupa noastră să ne ofere posibilitatea de a merge la baraj.

"Au fost la mijloc și considerente tactice"

- Când ai însă patru meciuri consecutive fără gol, cam ai o problemă! Ești de acord?
- Trebuie să încercăm să câștigăm în continuare, să plecăm de la punctul pozitiv că totuși nu primim gol și să lucrăm suplimentar la capitolul ofensiv. Cred că ne vom reveni în partea a doua a campaniei. Va fi bine până la urmă dacă vom juca mai mult cu sufletul la națională!

- În primele zile de pregătire de la Mogoșoaia păreai să fi favorit pentru titularizare. Daum a ales să înceapă cu Keșeru. Te-a surprins această decizie?
- Sincer, mă așteptam să joc mai mult. Îmi doream să fiu titular, dar au fost la mijloc probabil și considerente tactice. Opțiunea aparține selecționerului și o respect.

"Nu m-ar fi deranjat sistemul"

- Poate n-ai fi fost tocmai apt pentru acest modul 3-4-1-2!
- Nu cred că m-ar fi deranjat sistemul! Și la Steaua alerg foarte mult în timpul jocului. Am cifre bune din punct de vedere fizic. Parcurg circa 10 kilometri pe meci. În plus, la națională oricum vrei să-ți forțezi limitele.

- Ai progresat la parametri față de perioada de la Astra?
- Da, dar și postul presupune alt tip de joc. Trebuie să alerg mult, fiindcă pe parcurs intră și Bizonul, așa că e nevoie să mă mișc mereu, să fiu mobil. Oricum, și la Astra alergam destul, cu toate că existau persoane care-mi reproșau că n-o fac.

"Sunt sigur că e supărat acum Keșeru"

- Ce-ai simțit la ratarea lui Keșeru?
- Mi-a părut rău pentru el. I-a sărit rău și mingea, fiindcă terenul nu era prea bun. Nu am discutat după partidă, fiecare a avut programul propriu, dar îmi închipui că era foarte supărat. Și eu aș fi fost la fel în locul lui!

- A intrat Alibec, dar Budescu a rămas pe bancă. Ar fi putut aduce o victorie acest cuplu în finalul partidei?
- Nu cred. Eu mi-aș fi dorit să intre și Budescu, fiindcă ne înțelegem foarte bine pe gazon, dar nu putem să facem noi schimbările!

"Nu sunt Messi sau Ronaldo să fiu titular incontestabil"

- Ți-a explicat selecționerul sau altcineva din staff de ce ai fost păstrat rezervă cu danezii?
- Nu mi-a spus nimeni nimic. Nici nu era obligatoriu, fiindcă nu sunt eu Messi sau Ronaldo să fiu titular incontestabil. Dacă așa a hotărât antrenorul, eu ce să mai comentez?!

- Publicul v-a apostrofat la final cu scandarea "Dacă fotbal nu jucați, măcar să ne salutați!". Ce s-a întâmplat?
- Nu-mi dau seama de ce au strigat așa, fiindcă am salutat publicul la final. A fost un stadion plin și, chiar dacă i-am nemulțumit pe oameni, să nu uite totuși că această echipă a Danemarcei are jucători importanți în campionate mari ale Europei, iar un rezultat de egalitate e bun, chiar dacă nu ne avantajează în contextul actual.

- Crezi în miracole?
- Eu n-o să spun niciodată cu nu mai avem șanse de calificare atâta vreme cât încă suntem în cărți pentru locul de baraj.

"N-a existat nicio contră între mine și selecționer. Am rămas mirat de știre. La națională vii cu sufletul, te pui la dispoziția echipei, indiferent dacă joci sau nu"

7 selecțiia adunat Alibec la echipa națională, pentru care a marcat un singur gol

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Kosovo a reușit victoria istorică! S-a consemnat rezultatul la care nimeni nu s-ar fi așteptat
Campionate
Kosovo a reușit victoria istorică! S-a consemnat rezultatul la care nimeni nu s-ar fi așteptat
Prim-ministrul din Kosovo, întâlnire de gradul ZERO cu jucătorii, la două zile de la meciul cu România: „S-a umplut paharul!”
Nationala
Prim-ministrul din Kosovo, întâlnire de gradul ZERO cu jucătorii, la două zile de la meciul cu România: „S-a umplut paharul!”
„Neobișnuit!” » Ziariștii maghiari și comentatorii români, surprinși neplăcut de ce au găsit în Sala Polivalentă, la Rapid - Gyor
Handbal
„Neobișnuit!” » Ziariștii maghiari și comentatorii români, surprinși neplăcut de ce au găsit în Sala Polivalentă, la Rapid - Gyor

Scene REVOLTĂTOARE! Haosul a continuat și la conferință » Kosovarii au sărit la bătaie, cu Mircea Lucescu la 3 metri distanță: „Să vă fie rușine!”

Presa internațională vuiește după ce România - Kosovo a fost abandonat: „Haos!”


Comentarii (5)
balauru48
balauru48  •  28 Martie 2017, 14:38

de ce merita asta sa fie titular???

bamse1901
bamse1901  •  28 Martie 2017, 13:18

Și așa ai arătat prea multe Multumim

138672209828437
Gelu Oanca  •  28 Martie 2017, 11:21

Ce naiba sa faci la nationala , te crezi la Astra sa comentezi si sa gesticulezi din maini tot meciul.

Vezi toate comentariile (5)
Comentează