Articol de Viorel Tudorache - Publicat luni, 27 februarie 2023 19:35 / Actualizat luni, 27 februarie 2023 19:53
Naționala de fotbal a României debutează luna viitoare în preliminariile Euro 2024, cu o "dublă" contra reprezentativelor statelor Andorra și Belarus. Primul meci are loc în deplasare, pe 25 martie, iar al doilea este programat la 28 martie, pe Arena Națională.
Selecționerul nu este lipsit de probleme nici pentru această acțiune. Sunt câțiva jucători pe care se bazează, dar care în ultima perioadă nu au evoluat constant la echipele de club. În această categorie se află fundașul central Adrian Rus (26 de ani) și atacantul Denis Drăguș (23 de ani).
În timp ce stoperul de la Pisa a revenit pe teren după ce a avut o serie de cinci meciuri ca rezervă, dar a pierdut apoi din nou echipa, vârful transferat de la Standard Liege nu se vede încă la Genoa. Drăguș a avut doar trei apariții sporadice, în care a adunat doar 28 de minute jucate.
După evoluțiile foarte bune din amicalele cu Slovenia (1-2) și cu Moldova (5-0), disputate în noiembrie, în care a marcat câte în gol, Denis Drăguș părea că și-a câștigat locul de titular ca extremă stânga. Mai ales că Valentin Mihăilă (23 de ani) se confruntă din nou cu probleme medicale și este indisponibil de ceva vreme la Parma.
Ianis Hagi are șanse infime să fie convocat pentru meciurile din martie cu Andorra și Belarus
Iordănescu jr. nu va conta aproape sigur pe Ianis Hagi (24 de ani) în debutul preliminariilor Euro 2024. Din informațiile GSP, convocarea mijlocașului de la Rangers, revenit pe gazon pe 28 ianuarie, după 372 de zile de la operația suferită la genunchiul drept, se mai amână. Staff-ul naționalei nu forțează lucrurile și așteaptă ca Ianis să înceapă să evolueze constant și să-și intre în formă la campioana Scoției.
Florin Niță a revenit în atenția selecționerului Edward Iordănescu
În schimb, portarul Florin Niță (35 de ani) ar putea reintra în circuitul echipei naționale după ce s-a transferat în ianuarie de la Sparta Praga la Pardubice. Veteranul a apărat deja în cinci meciuri ca titular pentru penultima clasată în campionatul din Cehia, pierzând un singur meci, 0-2 cu Slavia Praga.
Niță nu a mai fost convocat din iunie anul trecut, după primele patru meciuri din Liga Națiunilor, când România, cu el între buturi, a pierdut de două ori cu Muntenegru, 0-2 în deplasare și 0-3 acasă, și 0-1 cu Bosnia. În următoarele meciuri, Iordănescu i-a folosit titulari pe Ionuț Radu (1-1 cu Finlanda, 4-1 cu Bosnia), pe Horațiu Moldovan (1-2 cu Slovenia) și pe Ștefan Târnovanu (5-0 cu Moldova).
Obiectivul impus de FRF selecționerului Edward Iordănescu (44 de ani) este calificarea la turneul final din Germania. Din grupă mai fac parte Elveția, Israel și Kosovo, iar primele două clasate merg direct la Euro 2024.
Edi Iordănescu trebuie să anunțe lista preliminară a "stranierilor" pentru meciurile cu Andorra și Belarus până duminică, 5 martie.
Citește și alte articole:
Transfer pe axa FCSB - MLS? » Informații de ultim moment obținute de GSP.ro