FOTBAL  »  NATIONALA  »  EURO 2019

EURO 2019 // EXCLUSIV Denis Drăguș, mezinul naționalei U21: „Suntem atâția de la Viitorul că glumeam cu Houri de ce nu e și el la francezi”

FOTO: Raed Krishan +3   FOTO
FOTO: Raed Krishan

Articol de - Publicat luni, 10 iunie 2019 12:37

Denis Drăguș (19 ani), cel mai tânăr „tricolor” la Euro 2019, a vorbit relaxat despre colegi, șanse de reușită și încurajarea primită de la tată înainte de competiția din Italia și San Marino.

Șase de la Viitorul. Unul împrumutat de la Viitorul. Alți 4 care au fost crescuți de Viitorul. Practic, jumătate din lotul lui Mirel Rădoi de la Euro U21 e rumenit la Academie. Și Academia are și un mezin. El e primul care vorbește în Bagno di Romagna, cu o săptămână înaintea debutului la Campionatul European. Și vorbește relaxat, zâmbitor, cu ușurința șarjelor care l-au adus până în echipa națională de seniori.

- Denis, ai recuperat pe finalul de sezon, l-ai încheiat bine, cu gol la Craiova și victorie în Cupă.
- Am tras mai tare în ultimele luni, mai ales că aveam obiectivul de a ajunge în lotul pentru turneul final. Mai mult, eu nu am jucat deloc în sezonul în care s-a câștigat titlul, așa că a fost primul trofeu pentru mine la seniori. Un lucru la care nu s-au gândit mulți a fost că această Cupă a fost prima pentru Viitorul și a venit și la 10 ani de la înființarea clubului, așa că, practic, ne-am făcut loc în istorie.

- Ceea ce a făcut și tineretul. Nu i-ai prins de la început. Credeai în calificare?
- Nu mă gândeam, la începutul preliminariilor, chiar dacă nu eram în lot, că echipa va reuși calificarea. Era grupă grea, Portugalia, Țara Galilor, Bosnia…

- Vrei să îți iei vreo revanșă la U21?
- Revanșă pentru ce s-a întâmplat la U19. Acolo a fost exact pe dos, ne credeam deja calificați. Ne vedeam deja în Finlanda, unde era turneul final, și încă nu se terminase meciul cu Ucraina.

- Ai văzut că adversarii de atunci au ajuns în semifinale la Mondial? Ei. Aceeași echipă.
- Să știi că i-am urmărit după aia. Hai să văd ce fac ăștia de ne-au bătut așa rău! Mai ales că am jucat bine și am condus, iar ei, în restul partidelor, bătuseră, la fel, pe final. Când am văzut că bat în grupă la Euro deja îmi părea rău. Acum, semifinale… Să știi că nu erau mai valoroși. Poate au fost puțin mai proaspeți și mai pragmatici.

- Care dintre echipele din grupa noastră îți ia ochii?
- Trebuie să fim atenți cu Croația, în primul meci, după care… îți dai seama, am văzut și eu loturile, Anglia vine cu fotbaliști din Premier League, campionat care a avut toate finalistele anul ăsta în cupele europene. De la francezi, numai titulari în campionate importante. Dar nu ne e frică, pentru că eu sunt de părere că au cote mult mai mari pentru că s-au născut afară. Eu cred că putem și noi să ne ridicăm la nivelul lor. Și, dacă ne nășteam unde s-au născut ei, aveam și noi cote mai mari.

denis dragus +3 FOTO

„Când am fost luat la echipa mare n-am mai dormit”

- Tatăl tău a jucat și el la nivel înalt. Ți-a dat vreun sfat?
- Da, normal. Mi-a spus să avem încredere, pentru că noi suntem generația care poate da restart fotbalului românesc.

- El te-a dus la fotbal?
- Prima dată m-am dus cu el și cu bunicul meu la București, la Sfântul Pantelimon. Jucam împreună cu un verișor. Am jucat mijlocaș când eram mic. Apoi, la Viitorul, atacant.

- Cum a fost prima întâlnire cu Hagi?
- Prima oară m-am văzut cu Hagi la chiar primul meci. Am jucat la grupa lui Ianis, la ‘98. După meci, a venit la mine și m-a felicitat. Apoi, când eram la juniori B, la mine, la ‘99, am bătut cu 4-1, am dat 3 goluri și o pasă de gol. I-a plăcut de mine, mi-a zis că merit să fac pasul către echipa mare. Așa că m-am antrenat cu ei două-trei luni.
- Dar când te-a anunțat că vei fi în echipă…
- Mi-au spus antrenorii de la juniori, de la echipa a doua. Nu i-am crezut, mă gândeam că vor doar să mă încurajeze. Era meci de Cupă, cu Botoșaniul. Când mi-am dat seama că e adevărat, n-am mai dormit la prânz!

„M-am îndrăgostit de Mutu la Euro 2008”

- Înseamnă că la naționala mare n-ai mai dormit două nopți!
- Îți dai seama, nici nu îmi venea să cred! Ziceam că nu se poate chiar și după ce am primit telefon. Eram supermotivat după aia, vedeam altfel fotbalul.

- Ce ai făcut cu tricoul?
- Îl am acasă, îl am lângă mine când mă trezesc. O să-l pun lângă cele de la Campionatul European.

- Practic, apropo de Euro, ești născut după ce ne-am calificat noi ultima oară. Tu ai văzut la TV doar Euro 2008 și 2016, nu?
- Da. 2008 a fost primul. Eram mic, 9 ani. Dar mi-a plăcut foarte mult Adi Mutu. M-am îndrăgostit de el ca fotbalist. Nu prea înțelegeam atunci prea bine, dar când am văzut penalty eram sigur că o să câștigăm. Și nici n-am realizat ce mare pierdere a fost că nu a dat gol.

- Ai avut ocazia să te întâlnești cu el, mă gândesc.
- Da, o singură dată. Dar nu personal. A venit la U19 în vestiar când lucra și el la federație. Dar atât.

- El a jucat și cu tatăl tău la Argeș, nu?
- Da, îmi povestea că încă de pe atunci, cât era de mic, era mai înțepat!

„Ascult El Nino înainte de meciuri”

- Dacă tot vorbeam de Mutu, jucăm la Cesena două meciuri. Practic, acasă la el.
- Și finala e pe Dacia Arena, totul e pregătit (râde).

- Ce înseamnă pentru voi că jucați atât de mulți de la Viitorul?
- Contează enorm, mai ales la nivel de relații de joc.

- Aveți linii între voi, ca acel chemistry de la jocul FIFA…
- Exact. E la nivel înalt! În afară de Cristi Manea, care a plecat primul, i-am prins pe toți la echipă. Și pe Nedelcu, și pe Cicâldău. Și pe Răzvan Marin, care, din păcate, nu a putut să vină la acest European.

- Contează când jucați împotriva unor echipe cu loturi atât de valoroase.
- Da, chiar vorbeam cu Lyes Houri de la noi. Și glumeam cu el, tot suntem mulți care merg la Euro. Auzi, meritai și tu să fii în lotul Franței! A avut un sezon bun, dar, să recunoaștem, e greu să vii din România la echipa națională a Franței.

- În afară de voi ca grup, dacă e să o luăm individual, tu cum te pregătești de meci? Cum te relaxezi?
- Îmi place să ascult El Nino înainte de meciuri. Nu neapărat o melodie anume. Ascult tot albumul. 

„La Belgrad n-am mai simțit nimic în timpul meciului. Jucam pe partea domnilor Contra și Lobonț și îi auzeam doar pe ei. Îmi spuneau să îl alerg pe Rukavina că nu poate să țină pasul” Denis Drăguș

2 goluriare Drăguș pentru U21: în amicalele cu Belgia (3-3) și Danemarca (1-0)

Leit tatăl său

Gazeta Sporturilor a descoperit, în muzeul online al clubului Torpedo Moscova, între timp nefuncțional, o poză rară cu Mihai Drăguș jucând pentru echipa rusă, pozat de fotograful Dimitri Razuvaev. Imaginea datează din anul 2000, când Denis avea doar un an. Fostul atacant, 45 de ani, a jucat, printre altele, la FC Argeș, Samsung Suwon Bluewings, Torpedo Moscova și Lokomotiv Nijni Novgorod. „Ar putea să vină și el la Euro, încă nu știu exact”, a mărturisit Denis. 

Concurență de înalt nivel

Gluma jucătorilor Viitorului legată de Houri, omul care a calificat echipa lui Hagi în play-off, își are substratul și în lotul incredibil al Franței. De exemplu, pe post cu fotbalistul care joacă în România se află Houssem Aouar, 37 de meciuri și 7 goluri în acest sezon la Lyon, sau Martin Terrier, care, la aceeași echipă, are 27 de partide și 8 goluri - ultimul jucând și ca al doilea vârf. 

Programul Grupei C la Euro U21 2019

Marți, 18 iunie

  • 19:30 - ROMÂNIA - Croația (Serravalle, San Marino)
  • 22:00 - Anglia - Franța (Cesena)

Vineri, 21 iunie

  • 19:30 - ROMÂNIA - Anglia (Cesena)
  • 22:00 - Franța - Croația (Serravalle, San Marino)

Luni, 24 iunie

  • 22:00 - ROMÂNIA - Franța (Cesena)
  • 22:00 - Anglia - Croația (Serravalle, San Marino)

Vezi și: 

Contra, Marinescu&Asociații » „Guriță” e acuzat că face selecția influențat de impresari-prieteni! 4 jucători arătați cu degetul

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Love is in the air! Florin Răducioiu se căsătorește în 2025 » Cine este viitoarea soție și cum s-au cunoscut: „N-am crezut că voi avea o româncă”
Superliga
Love is in the air! Florin Răducioiu se căsătorește în 2025 » Cine este viitoarea soție și cum s-au cunoscut: „N-am crezut că voi avea o româncă”
Ar intra direct în top! O nouă superafacere pentru FCSB
Superliga
Ar intra direct în top! O nouă superafacere pentru FCSB
„Afară cu naziștii!” » 15.000 de oameni au început să scandeze la unison, în timpul momentului de reculegere
Campionate
„Afară cu naziștii!” » 15.000 de oameni au început să scandeze la unison, în timpul momentului de reculegere

Gigi Becali aruncă pe piață un scenariu incredibil: „Steaua o să fuzioneze cu ei, eu așa am auzit” » Cine ar fi în spatele mutării

Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”


Comentarii (1)
razvyfc
razvyfc  •  10 Iunie 2019, 16:01

Sa fie serios ca are calitati cu carul .

Vezi toate comentariile (1)
Comentează