FOTBAL  »  NATIONALA  »  FRF

EXCLUSIV Reacția unuia dintre oamenii acuzați de Burleanu că ar fi făcut parte din schema prin care Mircea Sandu "sifona banii din FRF"

Articol de - Publicat marti, 06 martie 2018 11:20

Cu o lună înainte de alegeri, Răzvan Burleanu a publicat aseară un articol în care îl acuză direct pe Mircea Sandu că "ar fi sifonat banii Federației Române de Fotbal" prin atribuirea unor contracte firmelor care aparțineau unor apropiați.

Burleanu a publicat aseară și o schemă cu "conductele" prin care s-ar fi scurs fondurile Federației. La capătul uneia dintre ele, apare numele lui Ștefan Chițu (foto la finalul articolului), despre care actualul șef al FRF precizează în articolul de pe blog: 

"Ca să completeze tabloul “turistic”, Mircea Sandu și Marian Albu dețineau, alături de Ștefan Chițu, membru al Comitetului Executiv FRF la acea vreme, complexul hotelier Muntenia din Câmpina, prin firma Carpatin la care erau acționari. Loturile naționale, în special cele de fotbal feminin, nu au avut cum să rateze acest hotel, la fel cum multe alte evenimente federale trebuiau găzduite musai la Câmpina. Cine își imaginează că exista vreun beneficiu la nivel de reduceri e naiv… Prețurile erau mult peste cele ale pieței la acel moment!"

Ștefan Chițu, patronul hotelului Carpatin din Câmpina, la care Mircea Sandu este acționar și la care s-au cazat de mai multe ori loturile feminine de fotbal, a vorbit pentru Gazeta Sporturilor și respinge acuzațiile lui Burleanu: 

"E o mizerie ce face Burleanu! De când a venit la FRF cu asta se ocupă, să caute prin arhive, în loc să se ocupe serios de fotbal. Dacă ar avea puțin bun simț, ar trebui să se retragă și să ia cu el haita pe care a adus-o la FRF. Să-i lase locul lui Lupescu. Între ei nu poate exista comparație.

Cât despre prețurile pe care le-am oferit la acea vreme pentru loturile feminine cazate la Câmpina, îl rog pe Burleanu să le facă publice. Erau prețuri extrem de mici, la jumătate față de alte oferte de care putea dispune Federația", a spus Chițu pentru GSP.ro.

chitu net

Ziaruloglinda i-a făcut următoarea prezentare lui Ștefan Chițu în noiembrie 2016: "Maestru emerit al sportului, vicepreședinte al PSD Câmpina, iar din anul 2002 poartă titlul de cetățean de onoare al municipiului Câmpina"

Unde apare Ștefan Chițu în schema "sifonării banilor de la FRF" PREZENTATĂ DE BURLEANU PE BLOGUL LUI

screenshot 2

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Duelul mesajelor la Dinamo - Rapid! Giuleștenii le-au aflat scenografia: „Dacă vrem mici de la voi, să apăsăm tasta doi?” + Derapaje rasiste ale dinamoviștilor
Superliga
Duelul mesajelor la Dinamo - Rapid! Giuleștenii le-au aflat scenografia: „Dacă vrem mici de la voi, să apăsăm tasta doi?” + Derapaje rasiste ale dinamoviștilor
Ce s-a întâmplat pe gazon, la câteva secunde după finalul derby-ului! Șumudică a mers la galerie și a „țipat” către ultrași: „Bă, vă zic eu!”
Superliga
Ce s-a întâmplat pe gazon, la câteva secunde după finalul derby-ului! Șumudică a mers la galerie și a „țipat” către ultrași: „Bă, vă zic eu!”
Notă fără precedent! Radu Drăgușin a fost desființat în presa din Anglia: „Crezi că ai văzut cea mai slabă evoluție a lui? Te înșeli”
Stranieri
Notă fără precedent! Radu Drăgușin a fost desființat în presa din Anglia: „Crezi că ai văzut cea mai slabă evoluție a lui? Te înșeli”

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (7)
demolarii
demolarii  •  06 Martie 2018, 15:14

Prin anii 90 era comparat cu J Pădureanu. Doar că în B. Inclusiv Gazeta sporturilor găsea asemănări.....

696253093853906
Ghita Florin  •  06 Martie 2018, 13:12

Ridicati statui tuturor hotilor din era ,,nasul''ca de,asa zice Ioanitioaia

958984520821048
Sorin Dreyer  •  06 Martie 2018, 12:57

Bai,ca sa nu mai existe dubii,de ce nu prezentati facturile cu preturile la camere,la Mandate,Si alte costuri? Le comparam,si vedem cine are dreptate!

Vezi toate comentariile (7)
Comentează