FOTBAL  »  NATIONALA  »  FRF

EXCLUSIV Suma pentru care Burleanu și-a asigurat un nou mandat: oameni plătiți de federație au votat în Adunarea Generală

Articol de - Publicat miercuri, 02 mai 2018 11:34

Răzvan Burleanu, președintele FRF și-a asigurat un nou mandat și cu un aport din partea referenților zonali ai federației, oameni plătiți lunar cu câte 1.500 lei brut.

Alegerile federale din 18 aprilie au avut mai multe chei de organizare din partea staff-ului lui Răzvan Burleanu, iar una dintre pistele importante pe care a marjat administrația FRF a fost aceea a referenților zonali. E vorba despre 44 de oameni (3 în București, 2 în Timiș și Mureș, 1 în celelalte județe) aleși pentru a monitoriza juniorii din regiune, activitate pentru care fiecare dintre ei s-a ales și cu remunerații personale.

Au fost, sume brute, câte 1.000 de lei până la finalul anului trecut, apoi s-a săltat nivelul la 1.500 de lei. Adică circa 13.500 de euro lunar achitați de FRF pentru rețeaua zonalilor. 

Înregistrările de campanie ale echipei lui Burleanu au indicat o atenție specială ca acești referenți să vină personal la alegeri și să fie implicați activ în aplauze, agitație și numărarea voturilor, toate acțiuni de strategie indicate expres de șeful FRF.

Unul cu Lupescu, 9 cu actualul președinte

Mai pe șleau, oameni plătiți lunar de federație au votat în Adunarea Generală pentru diferite entități, iar majoritatea covârșitoare a optat pentru Burleanu. Din verificările GSP, au existat cel puțin 10 referenți în AG din 18 aprilie:

- Alin Staicu (Dolj) – director CSȘ Craiova
- Iulian Cojocaru (Prahova) – antrenor Petrosport Ploiești
- Ioan Radu (Suceava) – director LPS Suceava
- Marius Popa (Olt) – director CSȘ Slatina
- Gabriel Răscol (Gorj) – director LPS Tg. Jiu
- Adrian Oprea (Galați) – șef catedră fotbal LPS Galați
- Budai Barna (Mureș) – director adjunct CSȘ Reghin
- Puiu Adonis (Giurgiu) – președinte Dunărea Giurgiu (juniori)
- Călin Rosenblum (Timiș) – director LPS Timiș
- Zsolt Csiki (Mureș) – director LPS Tg. Mureș.

Dintre toți aceștia, unul singur ar fi pus ștampila pe Lupescu. Restul au mers pe mâna lui Burleanu!

Trei înlocuiri strategice 

O parte dintre ei au povești speciale. Gabriel Răscol, Adrian Oprea și Budai Barna au intrat pe lista FRF abia de la începutul acestui an, înlocuind în teritoriu alți trei oameni (Ion Alecu, Aurelian Drăgan și Iuliu Hajnal) care nu puteau reprezenta niciun club la alegeri!

Dintre ei, Aurelian Drăgan de la Galați, un reputat descoperitor de talente și profesor universitar, a fost îndepărtat abrupt, fără explicații, fiindcă n-avea cum să aducă niciun vot pro-Burleanu! Predă la Universitatea "Dunărea de Jos", entitate care n-are nicio legătură cu federația.

Cooptați și partenerii de la Centrele de Excelență

De asemenea, deși Mureșul (Budai Barna) și Timișul (Gheorghe Chimiuc) aveau câte un referent, șefii de la LPS Banatul și LPS Tg. Mureș au fost și ei trecuți pe statele de plată are federației, cu remunerațiile de rigoare, pentru că reprezintă cluburile locale în asocierea cu FRF pentru Centrele de Excelență. 

"Eu am fost la început vreo 6-7 luni, când s-a deschis Centrul, apoi am renunțat, dar am revenit ca referent la începutul lui 2018", recunoaște Călin Rosenblum. El subliniază însă că "e o prostie această asociere între referent și votul de la FRF. Important e ce s-a realizat la Timișoara, aș vrea să discutăm despre calitatea tehnică a copiilor de aici, de organizare și să punctăm că mulți dintre ei au făcut pasul de aici direct peste hotare. Asta mi se pare că spune mult despre cum se muncește la noi". 

Adeziune pentru Pușcaș, semn de victorie cu Burleanu

Gabriel Răscol este și el un caz interesant. A fost desemnat în comisia de numărare a voturilor din partea lui Marcel Pușcaș, căruia îi oferise o adeziune pentru candidatură, dar staff-ul lui Burleanu îl identifica mai degrabă ca prieten al actualei administrații. 

De altfel, un gest făcut în Adunarea Generală i-a trădat simpatiile: la un moment dat, în timp ce se adunau buletinele de vot, a făcut cu ochiul și un semn de OK către Burleanu și oamenii săi din primele rânduri atunci când a intuit că președintele în exercițiu va mai obține încă un mandat. 

"Banii pe care-i primesc de la FRF i-am cheltuit pe toți ca să merg la acțiuni de selecție. Am fost recent la un eveniment la Brașov, mi-am plătit singur transportul, nu mai decontez nimic. Ce legătură are statutul de referent cu votul? Sunt chestiuni separate" Budai Barna, referent FRF în Mureș

Îngrijorat pentru Argeș și Teleorman

Din înregistrările de campanie ale staff-ului lui Burleanu transpare îngrijorarea șefului FRF pentru faptul că o parte dintre referenți nu au obținut delegații să voteze din partea cluburilor lor. Era cazul lui Mihai Ianovschi (Argeș - Școala "Dani Coman" Pitești) și Ionuț Babadac (Teleorman - CSȘ Alexandria).

În cazul celui de-al doilea, s-au făcut presiuni pe linie politică pentru ca la Adunarea Generală să vină Costina Piperea, directoarea clubului. Nu apare în discuțiile federale, dar ar mai exista un caz similar: Dan Crețu, referentul de Bacău, șeful catedrei de fotbal la LPS, a fost blocat, gruparea fiind reprezentată de directorul Dragoș Furdu, profesor de înot.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Gafa finalului de an » Eroare de curtea școlii în Petrolul - Slobozia
Superliga
Gafa finalului de an » Eroare de curtea școlii în Petrolul - Slobozia
Șoc în Superliga » Antrenorul a dus echipa pe loc de play-off și și-a dat demisia: „A anunțat în vestiar”
Superliga
Șoc în Superliga » Antrenorul a dus echipa pe loc de play-off și și-a dat demisia: „A anunțat în vestiar”
Bernadette Szocs și-a deschis sufletul despre viața personală: „Curtată sunt, bineînţeles, dar..”
Altele
Bernadette Szocs și-a deschis sufletul despre viața personală: „Curtată sunt, bineînţeles, dar..”

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (2)
198403433930462
Negoescu Ion Bebe  •  03 Mai 2018, 08:14

OARE CHIAR NU SE SESIZEAZĂ NIMENI? OARE CE FACE DNA?

gigelos
gigelos  •  02 Mai 2018, 11:56

Cum se uita Cristi Bivolaru...

Vezi toate comentariile (2)
Comentează
Close