Articol de Victor Vrînceanu - Publicat marti, 06 iunie 2017 19:10
Răzvan Burleanu a invitat toţi membrii afiliaţi ai FRF la amicalul cu Chile. Federaţia suportă toate costurile unei mini-vacanţe care include cazare şi mese pentru afiliaţi.
update
Andrei Vochin, consilierul lui Răzvan Burleanu, a comentat pe marginea documnetului publicat de GSP și susține că nu este nimic greșit în acțiunea FRF.
"Federația este adunarea membrilor afiliați. Ei sunt invitați la evenimentul lor. Sunt banii lor, ai membrilor afiliați", a spus Andrei Vochin la TV Dolce Sport.
Știre inițială:
Președintele FRF continuă campania electorală pentru noul mandat de preşedinte al FRF pe care îl va ataca la alegerile din 2018.
A trimis invitaţii la meciul amical cu Chile, de pe 13 iunie 2017, pe Cluj Arena, către toţi membrii afiliaţi ai Federaţiei Române de Fotbal. Adică fix pentru cei care au dreptul să aleagă noul preşedinte al Federaţiei.
În invitaţia "VIP", membrilor afiliați li se cere să confirme prezenţa luând legătura cu secretarul general-adjunct al FRF, Gabriel Bodescu.
Mini-vacanţa oferită de Federaţie membrilor votanţi constă în următoarele:
- Invitaţie VIP la meci
- Cina la stadion în sectorul VIP
- Cazare hotel Belvedere*** seara de 13 iunie
- Mic dejun inclus 14 iunie
În acest moment, există 246 de membri afiliaţi ai FRF, iar o camera single la hotelul ales de federali costă în jur de 150 de lei. Doar cazarea pentru o noapte ar costa Federația 36.900 lei.
GSP.RO a intrat în posesia invitației! Iată cum arată:
Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat