Articol de Justin Gafiuc, Marius Mărgărit - Publicat luni, 05 septembrie 2016 00:00
Aseară, Cluj Arena nu a fost plin, dar cei circa 25.000 de fani au fost alături de "tricolori" și de Daum, de la început, încercând să-i împingă spre prima victorie în drumul spre Mondialul 2018.
Se simte în aer că e un nou început. Sau poate e doar Clujul, care respiră parcă altfel meciurile României. Forfotă, zâmbete, speranțe, oameni pe gânduri, pradă emoțiilor. Se aude că le are și Daum. Deh, și pentru el e o premieră.
Mai e o oră, dar până la primul fluier, meciul deja se joacă, în Zona Suporterilor, pe FIFA 2014 sau la fotbal de masă. E coadă mare la tatuaje și la vopsit. Unii au venit cu vuvuzele, vor să facă zgomot, să-i simtă băieții aproape, dar au ghinion, nu sunt permise.
Coadă și la hot dog, la bere nu prea. Mulți au venit deja "magnetizați" de pe drum și își încălzesc glasul cu "Hai, România!". Puștii repetă imnul, în altă parte oameni în toată firea se urcă în mașinuța lui Fred și Barney. E multă veselie, în timp ce Kazahstanul egalează Polonia după 0-2. Uf! O fi bine? N-o fi?
Gazon peticit, suflete fierbinți
De afară, Cluj Arena, înconjurată de nori de seară, pare nava-mamă care atrage toata energia. Înăuntru, te izbește gazonul. E pământean, peticit ca autostrada spre Pitești.
Cu porțiuni de iarbă pusă cu o zi în urmă, unele chiar cosmetizate prin vopsire, să nu se vadă diferențele față de iarba praoaspătă. Se văd. Intră muntenegrenii. Nu sunt nici măcar fluierați. Cei 5.000 din tribune îi așteaptă pe "tricolori", pe care îi primesc cu căldură.
Daum, îmbrăcat în costum, încremenește în aceeași poziție, cu mâinile la spate. Cu o "mască" impenetrabilă, pare o stâncă ce urmărește încălzirea. Iese din împietrire doar când stadionul îi strigă numele. Salută scurt. După 20 de minute pleacă singur la vestiar.
Valurile de oameni se mișcă dinspre alei spre tribune, dar deși mai e doar un sfert de oră, stadionul nu e plin. Imnul lor sună a avertisment. Al nostru curge hotărât. Nimic nu mai contează. La stație e Oda Bucuriei. "Hei, hei! Cine sare?! România!" se aude din galerii. Bubuie petarde din ambele peluze. A început drumul spre Mondial.
150 de lei pentru o singură poartă
Au fost și spectatori nemulțumiți încă de la început pe Cluj Arena. Este vorba despre cei care aveau bilete la tribuna I, chiar în primele rânduri, în spatele băncilor de rezerve. De obicei, acestea erau acoperite de plexiglas transparent, dar acum organizatorii le-au "închis" cu reclame.
Cum băncile sunt destul de înalte, respectivii fani nu puteau vedea terenul decât spre o poartă. "E bătaie de joc! Am dat 150 de lei pe bilet să vedem doar o jumătate de teren! Alții au dat mai puțin și văd meciul mult mai bine", se plângeau ei.