Articol de GSP - Publicat vineri, 28 iunie 2019 09:32
România U21 a fost eliminată de Germania U21, scor 2-4, în semifinalele Euro 2019. Căpitanul Ionuț Radu a transmis un mesaj emoționat după meci.
- Finala Euro 2019 se joacă duminică, de la 21:45, între Germania și Spania.
Ionuț Radu, recunoscut pentru discursurile pe care le ține în vestiarul naționalei, a ales de data asta altă cale pentru a-și face „auzite” trăirile. Portarul celor de la Genoa a scris un mesaj pe facebook.
„Nu s-a terminat cum ne-am dorit, am fi vrut mai mult, adică totul pentru că așa suntem noi. Atât s-a putut, din păcate. Eu sunt sigur că vom mai trăi astfel de veri, vom lupta și ne vom bucura din nou împreună.
Cu ce rămânem după acest turneu? Cu mândria că v-am avut alături de noi și că împreună ne-am simțit invincibili. Am privit fiecare adversar în ochi cu mândrie, i-am arătat că nu ne temem, l-am facut să simtă că România e puternică! Am spus la început ca România va uimi la acest turneu. Așa a fost, dar am realizat asta împreună. Atunci cand am simțit că nu mai putem, am primit energie de la voi. Am jucat toate meciurile cu inima! Ne-ați facut sa ne simțim eroi, dar nu știți că fiecare dintre voi a fost un erou pentru noi.
Un capitol din cartea de istorie s-a încheiat azi, dar urmează altul și apoi altul. Nu ne vom opri aici, vă promitem asta! Suntem România și nu există adversar mai mare decat visul nostru: dorința de a face performanță! Aveți încredere!”, a scris Ionuț Radu pe facebook.