Articol de GSP - Publicat joi, 16 iunie 2022 11:01 / Actualizat joi, 16 iunie 2022 11:01
Ianis Hagi (23 de ani), mijlocașul lui Rangers și al naționalei României, a oferit niște declarații surprinzătoare, în contextul rezultatelor dezastruoase ale echipei lui Edi Iordănescu.
Hagi, care a lipsit la cele 4 meciuri din Liga Națiunilor din cauza unei accidentări grave suferite în ianuarie, dă exemplu naționalei U21 care a jucat semifinale la Euro 2019 și consideră că echipa de seniori va scoate lumea în stradă în viitor.
Ianis Hagi: „Naționala va scoate lumea în stradă”
„Noi am demonstrat-o la tineret, am scos lumea în stradă. Nu am niciun dubiu, vom face asta și la echipa mare. Visez la aceste calificări”, a spus Ianis Hagi, potrivit as.ro.
Nu mi-a greu să port acest nume. M-am obișnuit, am acceptat numele, sunt mândru de el. Poate fi foarte greu, dar dacă îl folosești ca motivație sau ambiție te va ajuta foarte mult. E lucrul care mă trezește zi de zi dimineața și mă face să muncesc din ce în ce mai mult
Ianis Hagi, mijlocaș Rangers
Marcel Răducanu, enervat de declarațiile lui Gică Hagi
Marcel Răducanu, fostul internațional român, s-a enervat când a auzit că Gică Hagi consideră că România are mulți jucători talentați de valoare.
„Aoleu? Unde sunt jucătorii ăia? Să-i aducă el. Unde sunt? Nu-i văd. Nici de la U21 nu vine ceva deosebit. Unde sunt? Trebuie plecat de la copii și juniori. Acolo selecția se face pe bani, nu pe valoare. Nu se lucrează bine cu cei de 7-8 ani. Iar la 19 ani sunt vai de capul lor”, a spus Marcel Răducanu în emisiunea „DigiSport Special”.
România are jucători mulți, are mulți jucători din care poți alege și cu care se poate construi ceva puternic. În timp se fac lucrurile mari, cu tineri și cu mult talent, iar în timp devin și valoroși
- Gică Hagi, pe 12 iunie