FOTBAL  »  NATIONALA  »  PRELIMINARII CM

Au întors decizia! Ionuț Radu se alătură lotului primei reprezentative și e apt pentru debutul în preliminariile Mondialului

Ionuț Radu (23 de ani) se va alătura în această seară lotului României. Portarul lui Inter a primit acceptul autorităților italiene.
Ionuț Radu (23 de ani) se va alătura în această seară lotului României. Portarul lui Inter a primit acceptul autorităților italiene.

Articol de GSP - Publicat luni, 22 martie 2021 20:13 / Actualizat luni, 22 martie 2021 20:59

Ionuț Radu (23 de ani) se va alătura în această seară lotului României. Portarul lui Inter a primit acceptul autorităților italiene. 

  • În luna martie, România va înfrunta Macedonia de Nord (25 martie), Germania (28 martie) și Armenia (31 martie), în preliminariile de calificare la Cupa Mondială din 2022
  • România face parte din Grupa J în preliminariile CM 2022, alături de Germania, Islanda, Macedonia de Nord, Armenia și Liechtenstein.

Ionuț Radu s-a aflat inițial pe lista portarilor convocați de Mirel Rădoi, alături de Florin Niță și David Lazar. Din cauza unui focar de coronavirus apărut la Inter, Handanovici, D’Ambrosio, De Vrij și Vecino fiind pozitivi, toți jucătorii liderului din Serie A au primit interdicția de a merge la naționale. 

Decizia a fost întoarsă astăzi. Autoritate medicală lombardă a permis deplasarea, pe baza unui test Covid-19 negativ. Ionuț Radu va ajunge în această seară la Mogoșoaia, locul de cantonament al primei reprezentative. Florin Iacob, portarul care îl înlocuise, va rămâne și el la lot. 

Ionuț Radu, în lotul României! Anunțul FRF

„Deși autoritățile medicale din Milano au introdus inițial restricția pentru jucătorii lui Inter Milano de a călători și a răspunde convocărilor de la loturile naționale, situația s-a schimbat total. Astfel, autoritățile au permis fotbaliștilor să participe la acțiunile echipelor naționale, în baza unui rezultat negativ obținut la testarea COVID. 

Portarul Ionuț Radu, convocat inițial de Mirel Rădoi în lotul de 24 de jucători pentru meciurile României din martie, s-a testat și rezultatul este negativ. Astfel, Radu se va alătura în această seară lotului în cantonamentul de la Mogoșoaia!”, se arată în comunicatul emis de FRF.   

Au întors decizia! Ionuț Radu se alătură lotului primei reprezentative și e apt pentru debutul în preliminariile Mondialului

Titular în preliminarii? 

Chiar dacă n-a mai jucat niciun minut de peste un an, de la Torino – Genoa, 6-4 la penalty-uri în Cupa Italiei, ianuarie 2020, Ionuț Radu ar putea fi marea surpriză a lui Rădoi la startul preliminariilor. Care ar fi argumentele selecționerului?

1) Prezența în lotul lui Inter, lider la zi în Serie A, umăr la umăr cu Handanovic, și alături de jucători mari, precum Lukaku, Lautaro Martinez, Brozovici sau Perisici, e o garanție că seriozitatea lui Radu e completată de un mediu performant, care nu-i permite să se relaxeze.

2) Rădoi îl știe foarte bine de la lotul de tineret. Au făcut împreună un Euro U21 memorabil în 2019, când Radu a fost unul dintre liderii grupului și omul în jurul căruia s-a coagulat o atmosferă specială în cabina "tricolorilor" mici.

3) La partidele naționalei mari din toamna trecută n-a fost chemat niciodată, n-a apărut nici măcar pe lista adițională. Surse GSP spun că a existat o convenție mutuală cu jucătorul pentru a fi lăsat la Inter, dat fiind faptul că, în prezența lui Tătărușanu, n-avea nicio șansă să apere, iar selecționerul a preferat să nu-l scoată din ritmul și pregătirile de la Milano doar pentru câteva antrenamente.

4) Începutul unei campanii dure e momentul potrivit pentru o opțiune de durată la nivelul titularului dintre buturi. Radu e cel mai avantajat din acest punct de vedere, pentru că vârsta, 23 de ani, îl ajută în concurența cu Niță (33), Lazar (29) sau Bălgrădean (32). În plus, cei trei au adunat împreună doar 4 selecții la națională și niciunul nu prezintă motive zdrobitoare pentru a revendica succesiunea lui Tătărușanu. De asemenea, pe termen mediu, Radu se anunță înlocuitorul clar al lui Handanovici la Inter, după ce slovenul va închide conturile la nerazzurri, în vara lui 2022, când îi expiră angajamentul, la 38 de ani. 

Programul României în luna martie:

  • 25 martie 2021, ora 21:45: ROMÂNIA - Macedonia de Nord (Arena Națională) 
  • 28 martie 2021, ora 21:45: ROMÂNIA - Germania (Arena Națională) 
  • 31 martie 2021, ora 19:00: Armenia - ROMÂNIA (Republican Stadium, Erevan)

Lotul României pentru meciurile din martie:

  • PORTARI: Florin Niță (Sparta Praga/Cehia, 2/0), Ionuț Radu (Inter Milan/Italia, 0/0), David Lazar (Astra, 1/0); 
  • FUNDAȘI: Vasile Mogoș (Chievo Verona/Italia, 3/0), Ionuț Nedelcearu (AEK Atena/Grecia, 13/2), Alin Toșca (Gaziantep F.K./Turcia, 23/0), Vlad Chiricheș (Sassuolo/Italia, 59/0), Andrei Burcă (CFR Cluj 4/0), Mario Camora (CFR Cluj 2/0), Ovidiu Popescu (FCSB, 0/0), Nicușor Bancu (Universitatea Craiova 17/0); 
  • MIJLOCAȘI: Răzvan Marin (Cagliari/Italia, 25/2), Alexandru Crețu (NK Maribor/Slovenia, 4/0), Nicolae Stanciu (Slavia Praga/Cehia, 42/10), Ianis Hagi (Glasgow Rangers/Scoția, 14/0), Alexandru Maxim (Gaziantep F.K./Turcia, 44/6), Erik Bicfalvi (FC Ural/Rusia, 6/1), Valentin Mihăilă (Parma/Italia, 0/0), Dennis Man (Parma/Italia, 6/1), Florin Tănase (FCSB, 5/0), Florinel Coman (FCSB, 4/0), Alexandru Cicâldău (Universitatea Craiova, 10/0); 
  • ATACANȚI: Claudiu Keșeru (Ludogoreț/Bulgaria, 40/13), George Pușcaș (Reading/Anglia, 20/8).

VIDEO. Bogdan Stelea, despre cea mai mare dilemă de la națională: „E o problemă evidentă”

Citește și alte știri despre echipa națională: 

Naționala atacă Mondialul cu un echipament nou! Imagini de la lansarea tricourilor

Dennis Man, impresionat de fotbalul din Serie A + Ce așteptări are la echipa națională: „Este o revanșă”

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Gafa finalului de an » Eroare de curtea școlii în Petrolul - Slobozia
Superliga
Gafa finalului de an » Eroare de curtea școlii în Petrolul - Slobozia
Bernadette Szocs și-a deschis sufletul despre viața personală: „Curtată sunt, bineînţeles, dar..”
Altele
Bernadette Szocs și-a deschis sufletul despre viața personală: „Curtată sunt, bineînţeles, dar..”
Diagnostic CRUNT pentru jucătorul Craiovei » Cât va lipsi după accidentarea horror suferită la Buzău
Superliga
Diagnostic CRUNT pentru jucătorul Craiovei » Cât va lipsi după accidentarea horror suferită la Buzău

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (19)
steauaeuna
steauaeuna  •  23 Martie 2021, 13:47
Postat de dubluv pe 23 Martie 2021, 07:53

nu inteleg cum ne intarim cu Radu. Vom juca cu 2 portari?

Tare...

rumunek
rumunek  •  23 Martie 2021, 09:43

Acum stau liniștit, calificarea e rezolvatâ.

fibra
fibra  •  23 Martie 2021, 08:28

Iar aberatii.De ce ar fi titular fara un minut jucat? Nu are nici macar experienta pe care o avea Tatarusanu.Doar sa ne dam cu parerea neavenita?

Vezi toate comentariile (19)
Comentează