FOTBAL  »  NATIONALA  »  IRLANDA DE NORD - ROMÂNIA

IRLANDA DE NORD - ROMÂNIA 1-1. FOTO România, egal chinuit cu Irlanda de Nord! „Tricolorii” prind la limită urna a 2-a pentru preliminariile CM 2022

FOTO: Guliver/GettyImages
FOTO: Guliver/GettyImages

Articol de GSP - Publicat miercuri, 18 noiembrie 2020 23:50 / Actualizat joi, 19 noiembrie 2020 07:57

România a remizat dramatic cu Irlanda de Nord, 1-1, în ultimul meci din Liga Națiunilor. „Tricolorii” profită de victoria Serbiei cu Rusia, 5-0, și au urcat în urna a 2-a pentru preliminariile CM 2022.

UEFA a dat verdictul pentru România - Norvegia!

După egalul de la Belfast, România a terminat grupa din Liga Națiunilor pe locul 3, cu 8 puncte.

Cronică de Justin Gafiuc: Șchiopi, dar i-am păcălit!

”Tricolorii” au obținut la Belfast o remiză neconvingătoare, după un joc trist vreme de mai bine de o oră. În final, Bicfalvi a egalat, iar România urcă în urna a 2-a valorică la tragerea la sorți pentru CM 2022, profitând de eșecul usturător al Rusiei în Serbia, 0-5.

România și-a umflat pieptul în ultimele zile cu calificarea "tricolorilor" mici la Euro 2021 și cu revenirea miraculoasă a șanselor celor mari de a prinde urna a doua valorică la tragerea la sorți pentru preliminariile CM 2022. Și, luați de valul calculelor, am omis poate să ne gândim apăsat la contextul indirect favorabil: trupa lui Mutu a beneficiat de succesul Bosniei împotriva Belgiei pentru a prinde un loc favorabil în topul pozițiilor secunde, iar echipa lui Rădoi a săltat în ierarhia FIFA cu un succes la "masa verde" contra Norvegiei, după un succes cu nimeni din Belarus.

Planeta s-a învârtit pentru noi în această perioadă și a rămas la latitudinea noastră să ne ajutăm totuși și singuri în Irlanda de Nord, cu o echipă căzută deja în Divizia C a Ligii Națiunilor în calitate de "lanternă" a grupei din ediția actuală. Ba chiar și ultimul sprijin de la distanță va veni timpuriu de la Belgrad, unde Serbia conducea deja Rusia cu 4-0 la pauză și ne oferea pe tavă șansa remizei la Belfast pentru a ne strecura șmecherește în urna a 2-a.

Fără minți limpezi la mijloc

Dar în primul mitan de pe "Windsor Park" am arătat ca o formație în grevă, mulțumită parcă să se ascundă într-un fad 0-0, suficient pentru a ne atinge un obiectiv minimal. Adică singura alinare rămasă pe 2020 după ce Islanda ne-a dat cu terenul în cap în barajul către Euro, meciul care a contat cu adevărat în această toamnă.

Rădoi a păstrat formula 3-4-3 de la amicalul cu Belarus, dar a surprins din nou, ca de fiecare dată, cu oamenii aleși pentru titularizare. Cristea și Nistor au apărut în primul "11", Crețu i-a fost preferat lui Manea, iar Maxim a rămas în umbra lui Tănase. De fapt, a rezultat o garnitură fără potențial de inventivitate, în absența lui Stanciu sau a lui I. Hagi. Nici măcar Bicfalvi nu și-a găsit locul la start, fiind poate una dintre puținele variante de la care am fi așteptat un "ceva" ieșit din comun.

Maxim și Bicfalvi aduc trezirea

Un singur șut în cross semnat de Man a deranjat defensiva nord-irlandeză vreme de 45 de minute, devenite un chin estetic și faptic, grație și unui adversar la fel de bont și fără zvâc. Și, în tot acest peisaj selenar, translatat și după pauză, o fază fixă ne-a săgetat liniștea și neputința.

Boyce a înscris abia al doilea său gol la reprezentativă după o centrare pe a doua bară și i-a pus pe "tricolori" să mai aibă la dispoziție doar circa jumătate de ceas pentru a evita un nou eșec lamentabil. Abia intrările lui Maxim și Bicfalvi, de ce au rămas, oare, pe bancă, băieții ăștia?, au trezit la viață tricourile galbene. O torpilă a lui Marin l-a pus la treabă pe Peacock-Farrell, mingea a început să circule mai viu pe gazonul de la Belfast, posesia și presiunea au crescut, iar egalarea a venit izbăvitoare de la Eric The Great.

N-avem față de Mondial!

Un triunghi R. Marin - Tănase - Bicfalvi l-a pus în poziție de finalizare pe mijlocașul de la Ural, care, la a șaptea sa selecție, reușește primul gol cu un stâng la colțul scurt echivalent, da!, cu urcarea în urna a 2-a valorică pentru tragerea la sorți din 7 decembrie. E un pas înainte în stil capcană, căci România n-a însemnat nicidecum acea formație spectaculoasă promisă de Rădoi.

Și nici una extrem de pragmatică n-a părut, ci mai degrabă am profitat de un context total favorabil și de o sclipire de moment la Belfast, unde selecționerul e posibil să-și fi scris ultima sa carte pe banca naționalei. Însă asta o vom vedea în zilele următoare. Poate chiar mai repede decât v-ați gândi! Și, fiind sinceri, să convenim la un lucru: n-avem față de Mondial pentru 2022! Deocamdată! Asta dacă nu vrem să ne mai păcălim câteva luni!

Clasament Liga Națiunilor:

  1. Austria 13p
  2. Norvegia 10p
  3. România 8p*
  4. Irlanda de Nord 2p
    * după victoria la „masa verde” cu Norvegia

Prima repriză a fost una echilibrată, fără ocazii la cele două porți. România a ieșit în evidență doar o dată, când Dennis Man a șutat moale, de la 11 metri.

În repriza a doua, Irlanda de Nord a început mai bine și a pus presiune pe „tricolori”, deschizând scorul în minutul 56. Nord irlandezii au executat surprinzător un corner, pe jos, iar după o centrare la colțul lung, Boyce a câștigat duelul cu Crețu și a marcat din trei metri.

Rădoi a forțat pe final de meci și a fost inspirat când l-a introdus pe Eric Bicfalvi. În minutul 82, mijlocașul a marcat golul egalizator cu un șut de la 11 metri și a adus României punctul de care avea nevoie pentru a depăși Rusia în clasamentul FIFA.

VIDEO Toate reacțiile după Irlanda de Nord - România sunt la GSP LIVE

Desfășurarea meciului Irlanda de Nord - România 1-1

  • Au marcat: Boyce 56/ Bicfalvi 82

min. 90+2. Final de meci. Irlanda de Nord - România 1-1

min. 87: Dublă schimbare la România. Au intrat Cristi Ganea și Alex Băluță și au ieșit Florin Tănase și Denis Alibec

min. 82: GOOOOOL ROMÂNIA! După o combinație cu Răzvan Marin, Florin Tănase centrează în careu, iar Bicfalvi marchează pe cu un șut plasat, cu latul, de la 11 metri. Este primul gol marcat de mijlocaș pentru „tricolori”

min. 78: Ocazie mare pentru „tricolori”. Marin trage foarte bine de la 20 de metri, dar Peacock-Farrel respinge de sub bară și trimite mingea în corner

min. 75: Schimbare în naționala României: Eric Bicfalvi a intrat în locul lui Toșca

min. 73: Nistor a centrat în careu, dar Alibec a relua slab, cu capul, iar portarul Peacock-Farrell a reținut fără probleme

min. 64: Două schimbări la România: Man și Crețu ies de pe teren și intră Maxim și Mogoș

min 63: McCan reia spectaculos, de la 10 metri. Mingea se duce puțin pe lângă poartă

min, 61: Ocazie uriașă pentru România! Portarul Peacock-Farrell a ieșit pe sub minge, însă Iulian Cristea, din 4 metri, trimite pe lângă poartă

min, 56: GOL IRLANDA DE NORD! Nord irlandezii au executat surprinzător un corner, pe jos, iar după o centrare la colțul lung, Boyce a câștigat duelul cu Crețu și a marcat din trei metri

min. 52: Irlanda de Nord a început mai bine repriza și a pus presiune, dar „tricolorii” au echilibrat jocul și țin mai mult de minge

min. 46: Start în repriza a doua

min. 45. Pauză la Belfast! Irlanda de Nord - România » 0-0

min. 43: Emoții pentru România. Boyce a câștigat un duel cu Alin Toșca, dar a reluat slab și mingea s-a lovit de fundașul român și a ieșit în corner

min. 36: Man centrează bine în careu, mingea ajunge la Tănase, care preia pe piept, dar șutează în Smith

min, 34: Boyce reia din voleu, de la 10 metri, după un corner, dar mingea s-a dus peste poarta lui Tătărușanu

min. 26: Florin Tănase trage puternic de la marginea careului, dar mingea e respinsă de un adversar în corner

min. 17: Meciul este liniștit în aceste momente, fără ocazii la cele două porți.  România are posesia, dar nu reușește să treacă de barajul defensiv al nord-irlandezilor

min 10: Serbia deschide scorul cu Rusia! În acest moment, la aceste scoruri, România este în urna 2 pentru preliminariile CM 2022

min. 8: După o acțiune prelungită, Man a primit o pasă în careu, și-a făcut mingea pe piciorul stâng și a șutat la colțul scurt. Portarul Peacock-Farrell a reținut fără probleme

min. 3: Prima ocazie pentru Irlanda de Nord. După o fază fixă, Ballard a reluat slab din alunecare și mingea s- adus pe lângă poartă, 

min. 1: A început meciul. România a avut lovitura de start

Irlanda de Nord - România, echipe de start:

Irlanda de Nord: Peacock-Farrell – Ballard J.Evans, Cathcart – Kennedy, McNair, Smith, McCain, Dallas – Magennis, Boyce
Rezerve:  McGovern, Hazard, C. McLauglin, Lewis, Flanagan, Galbraith, McLaughlin, Washington, Whyte
Antrenor: Ian Baraclough

România: Tătărușanu – Nedelcearu, I. Cristea, Toșca – Crețu, R. Marin, Nistor, Camora – Man, Alibec, Fl. Tănase
Rezerve: Bălgrădean, Lazar, Mitrea, Pușcaș, Al. Maxim, Cr.Ganea, Mogoș, Albu, Țîru, Bicfalvi, Cr.Manea, T. Băluță
Antrenor: Mirel Rădoi

Stadion: Windsor Park (Belfast). Capacitate: 18.615 locuri
Arbitru: Sandro Scharer / Asistenți: Jan Köbeli, Jonas Erni (toți din Elveția)

1.060 de suporterivor asista la meciul din această seară. Aceștia vor fi împărțiți în cele două peluze și tribuna II

Citește mai multe știri despre echipa națională:

UPDATE Merge cu echipa națională la Olimpiadă sau o preia pe Craiova? Ce a declarat selecționerul Mirel Rădoi la conferința de presă: „Am spus-o foarte clar”

EXCLUSIV Am pierdut milioane de euro, dar Nicolae Dică cere 3 ani pentru o națională puternică: „Să fim optimiști!”

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Gafa finalului de an » Eroare de curtea școlii în Petrolul - Slobozia
Superliga
Gafa finalului de an » Eroare de curtea școlii în Petrolul - Slobozia
Șoc în Superliga » Antrenorul a dus echipa pe loc de play-off și și-a dat demisia: „A anunțat în vestiar”
Superliga
Șoc în Superliga » Antrenorul a dus echipa pe loc de play-off și și-a dat demisia: „A anunțat în vestiar”
Bernadette Szocs și-a deschis sufletul despre viața personală: „Curtată sunt, bineînţeles, dar..”
Altele
Bernadette Szocs și-a deschis sufletul despre viața personală: „Curtată sunt, bineînţeles, dar..”

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (667)
1663755793951448
Costi Costinel  •  19 Noiembrie 2020, 15:13
Postat de brera30 pe 19 Noiembrie 2020, 10:03

Radoi il cunoaste bine pe Man, a fost titular meci de meci la europenele trecute si a fost cel mai slab in toate meciurile, acum a fost luat ca a urlat gigi si prodanca, toata presa aservita. Chiar am vrut sa sa il vad in meciuri tari sa ii vedem valoarea, plus Tanase. Si cateva goluri marcate de Man cu echipele de Casa ale fcsb il face mare jucator, cand toti il lasau sa dea gol...? Am vazut ce bun a fost Man in meciul cu rezervele Maltei. Doar prodanca si gigi il vad mare jucator. si ei sunt constienti ca Man are valorea ceruta de ei 15 mil, darm trebuie sa si vanda marfa. Mihaila, da, e jucator. Imi place de el. Viteza, sut, detenta... :))

dap plavane .. da ia uite vorbele lui nea' cornel dinu ..pe care nu-l poti nicicum banui ca e stelist !!„Man care este un jucător, o săgeată, care, părerea mea, se caută la ora actuală în fotbalul mondial şi trebuie avut grijă de el şi pus în valoare şi aruncat în lupte mai ales acum când poate. Aduceţi-vă aminte când avea 17 ani, îmi aduc aminte, la Sporting Lisabona, când era Boloni antrenor, Cristiano Ronaldo juca atacant lateral dreapta. Acum joacă pe tot frontul de atac, ceea ce ar putea să facă şi Man.Dar cu serviciul, cu ceea ce înseamnă verticalizări, cu pase în profunzime, care vin din calitatea mijlocaşilor, că degeaba duc săgeata în vârful atacului meu dacă nu am coarda de la arc care să îi arunce mingea şi asta înseamnă mijlocaşii”, a declarat Cornel Dinu la Telekom Sport.

1663755793951448
Costi Costinel  •  19 Noiembrie 2020, 15:06
Postat de zorrozabal pe 19 Noiembrie 2020, 12:43

E vorba de cererea pietii hazliule!Iar Giovani e impresar si stie mersul!Cat despre Man cred ca confunzi!Intr-adevar a fost un fotbalist roman pe locul 18-intr-un clasament al celor mai interesanti...tineri jucatori din Europa-iar acela a fost...Gheorghe Hagi,dupa primele sale meciuri la nationala!Clasament intocmit pe baza voturilor date de...selectioneri si de antrenorii cluburilor importante!Hagi a ocupat pozitia 18 fiind votat doar de Boby Robson,impresionat de evolutia lui Hagi in meciul Anglia-Romania-din preliminariile CM!Dar pentru clasamentul- in care zici tu ca figureaza Man-cine a votat?Jurnalisti?Si pe Man cine l-a propus acolo? Stoichita si Annamaria Prodan?Ca s-a remarcat in meciurile cu echipe satelit?

trebuie sa intelegi ca antrenorii , selectionerii sau suporterii ..OAMENI FIIND ..suntem supusi greselii preferintelor !! TOCMAI de aia ... indicii Instat , indici care CONTABILIZEAZA PERFORMANTELE .. trebuie folositi ...si nu parerile personale , care pot fi si sunt decele mai multe ori SUBIECTIVE !!!.. altfel consulta si tu cies footbal observatory ... si o sa ai raspunsul!!!

anti.cioban
anti.cioban  •  19 Noiembrie 2020, 13:40
Postat de remarque pe 19 Noiembrie 2020, 12:32

Man nu a existat. Golul a fost marcat de langa Cretu. Tanase nu a plonjat deloc eficient. Nu prea vad ca vedetele de la FCSB sa fi prins o seara buna. Cristea a jucat bine? Vad ca ziaristii se leaga de Alibec si de Camora. Din partea mea sa-i aduca pe Pantaru si pe Bus. Ca sa fie clar. Suntem bezmetici, nu slabi. Suntem o turma, avem spirit de turma.

O tara intreaga vede ca becali incearca sa vanda "perle" de plastic la export si ca pentru asta nu ar avea nici o problema sa vada Romania ratand calificare dupa calificare. Pana la urma intrebarea e urmatoarea: aia care l-au pus pe Burleanu in fruntea FRF sunt dispusi sa deconteze nemultumirea suporterilor Nationalei doar ca sa-si faca becali combinatiile?

Vezi toate comentariile (667)
Comentează