FOTBAL  »  NATIONALA  »  BELARUS - ROMÂNIA

corespondență gsp din budapesta Klaus Iohannis, primit de preşedinta Ungariei la Budapesta » Tot orașul e împânzit cu steagurile României

Articol de , - Publicat miercuri, 11 octombrie 2023 14:25 / Actualizat miercuri, 11 octombrie 2023 14:25

Președintele României Klaus Iohannis a ajuns în această dimineață la Budapesta, acolo a fost primit de către Președintele Ungariei, Katalin Novak, la Palatul Prezidențial.

Șeful statului are întâlniri la „Sándor Palace”, iar după prânz va participa la depunerea unei coroane de flori la „Monumentul Ostașului Necunoscut” din Piața Eroilor, apoi una la Cimitirul central „Rakoskeresztur”, la parcela 144 a soldaților români.

Administraţia Prezidenţială a transmis că „vizita are loc în contextul unei dinamici crescute a contactelor la nivel înalt, după vizita oficială efectuată de preşedintele Katalin Novák la Bucureşti, în septembrie 2022, şi participarea la cel de-al 8-lea Summit al Iniţiativei celor Trei Mări, găzduit de preşedintele României în septembrie 2023”.

Conform Administraţiei Prezidenţiale, citată de News.ro „este prima vizită la nivel de şef de stat la Budapesta în ultimii 14 ani”.

+16 FOTO

Preşedintele Klaus Iohannis va arăta, la Budapesta, că ”Parteneriatul Strategic dintre cele două ţări reprezintă un instrument fundamental, care a vizat structurarea cooperării bilaterale pe baze noi, moderne, pragmatice şi de respect reciproc, în beneficiul tuturor cetăţenilor români şi ungari, indiferent de etnie”.

Mai mult, „preşedintele României va reitera interesul şi deschiderea părţii române pentru o cooperare constructivă, pragmatică şi transparentă cu Ungaria”, a mai precizat Administraţia Prezidenţială.

Citește și:

Federația Maghiară de Fotbal a sfătuit naționala României să solicite protecție la Budapesta: „Plimbați-vă, dar cu pază!”
BELARUS - ROMÂNIA
Federația Maghiară de Fotbal a sfătuit naționala României să solicite protecție la Budapesta: „Plimbați-vă, dar cu pază!”
Locul care ne-a „murdărit” istoria » Stadionul pe care vom înfrunta Belarusul trezește o amintire dureroasă: România a pierdut aici cu 0-9!
BELARUS - ROMÂNIA
Locul care ne-a „murdărit” istoria » Stadionul pe care vom înfrunta Belarusul trezește o amintire dureroasă: România a pierdut aici cu 0-9!
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Ruptură totală la Rapid înaintea derby-ului cu Dinamo » Marius Șumudică a sărit să bată un oficial al clubului
Superliga
Ruptură totală la Rapid înaintea derby-ului cu Dinamo » Marius Șumudică a sărit să bată un oficial al clubului
Chestionat de reporterii GSP, celebrul Patrick Vieira a rezumat la un singur cuvânt primul dialog avut cu Dan Șucu
Campionate
Chestionat de reporterii GSP, celebrul Patrick Vieira a rezumat la un singur cuvânt primul dialog avut cu Dan Șucu
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu
Campionate
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (2)
boierasul
boierasul  •  11 Octombrie 2023, 17:16

La câte țări a vizitat mămăligă în două mandate..... era chiar culmea pe asta să o rateze))) În primul mandat a fost mai mult în aer cu avionul decât pe pământ.

daniel1234
daniel1234  •  11 Octombrie 2023, 15:05

tot orasul , adica un singur pod , dupa cum vad in imagini, deci autorul articolului e *** ,bun

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (2)
Comentează