Articol de Daniel Grigore - Publicat vineri, 06 decembrie 2024 10:49 / Actualizat vineri, 06 decembrie 2024 10:49
Federația de Fotbal din Kosovo a anunțat că a depus oficial contestația față de decizia UEFA în cazul meciului cu România. „Tricolorilor” le-a fost acordată victoria la „masa verde” după ce adversarii au ieșit de pe teren în prelungirile partidei, înainte de fluierul final, și au refuzat reluarea jocului.
Meciul dintre România și Kosovo, din campania de Liga Națiunilor, nu a ajuns la final. În prelungirile reprizei secunde, kosovarii au ieșit de pe teren, acuzându-se lezați de scandările unora dintre suporteri: „Serbia, Serbia”.
Arbitrul le-a solicitat kosovarilor să revină pe teren pentru reluarea jocului, dar aceștia au refuzat. În consecință, partida a fost abandonată, iar Comisia de Disciplină din cadrul UEFA a decis să acorde României victoria la „masa verde”, pe motiv de abandon.
Kosovarii au atacat la TAS decizia UEFA în cazul meciului cu România
Kosovarii și-au declarat de la bun început intenția de a contesta decizia UEFA la Tribunalul de Arbitraj Sportiv, iar joi au luat măsuri concrete în acest sens. Federația de Fotbal din Kosovo a transmis că a depus actele la Tribunalul de la Lausanne, sperând ca acesta să judece în favoarea lor.
„Federația de Fotbal din Kosovo informează publicul că a depus în timp util contestația împotriva deciziei UEFA cu privire la meciul România - Kosovo, din data de 15.11.2024.
Federația Kosovară, pe lângă implicarea echipei sale juridice, se consultă și cu mai multe firme de avocatură cu experiență vastă în cazurile TAS, multe dintre ele din Elveția și Germania, pentru a se reprezenta în cel mai bun mod posibil în această bătălie legală, în căutarea dreptății pentru Federație și echipa noastră națională.
Federația de Fotbal din Kosovo își exprimă încrederea deplină că TAS-ul va lua o decizie corectă și meritorie”, se arată în comunicatul kosovarilor.
Învingătoare la „masa verde”, România a încheiat grupa 2 din liga C cu maximum de puncte, fiind cea mai bună echipă din acel eșalon al Ligii Națiunilor. Acest statut îi va oferi o rută alternativă de calificare la Cupa Mondială din 2026, în cazul în care „tricolorii” nu ar obține biletele prin grupa din preliminarii.