Articol de Vlad Nedelea, Cristi Roșu (video) - Publicat sambata, 22 ianuarie 2022 20:36 / Actualizat sambata, 22 ianuarie 2022 21:21
Răzvan Burleanu și Mihai Stoichiță au negociat astăzi, la Casa Fotbalului, cu Edi Iordănescu, cel care urmează să devină noul selecționer al primei reprezentative. Acesta ar putea fi numit oficial marți.
La plecarea de la sediul FRF, Mihai Stoichiță, a dialogat cu jurnaliștii prezenți pe marginea instalării lui Edi Iordănescu la cârma echipei naționale, dar și despre obiectivul acestuia. „Lippi” a spus când ar putea fi oficializată mutarea, vorbind despre apoi și despre celelalte negocieri purtate de Federație în ultimele două luni.
Mihai Stoichiță, ultimele detalii despre instalarea lui Edi Iordănescu: „Abia atunci lucrurile vor fi limpezi”
„În principiu, am pus la punct toate treburile. Marți urmează să fie acordul final. Contractele sunt confidențiale. Nu pot să vă spun nici ce am vorbit cu Loți, nici ce am vorbit cu Edi. Lucrurile vor fi limpezi când voi vedea contractul semnat și ștampilat. Credeți că numai treburile astea le am, să stau în discuții și negocieri?! Mai sunt și altele de rezolvat.
Eu zic că marți se va finaliza (n.r. discuția cu Edi Iordănescu). Nu pot da un procent acum. Obiectivul e Campionatul European. Se va prelungi automat un eventual contract, dacă ne calificăm la EURO”, a spus directorul tehnic al naționalei, Mihai Stoichiță.
Mihai Stoichiță: „Nu vreau să reiau ce s-a întâmplat cu Boloni”
Stoichiță a comentat și discuțiile cu alți antrenori, în special cele cu Boloni.
„Pe 27 noiembrie a fost prima întâlnire, cu Gică Hagi. După aceea știți. Oricare dintre cei care au fost până acum erau potriviți pentru națională. Nu vreau să reiau ce s-a întâmplat cu Boloni. Loți probabil va organiza o conferință în care își va spune punctul de vedere. Știți deja, au apărut clauzele, n-are sens să le reluăm. Președintele Burleanu a fost mereu în contact cu toți cei care au fost pe acea listă”, a declarat Stoichiță.
Ați avut multă răbdare și vă mulțumesc, din păcate încă nu pot să vă spun ceva concret. Iese nea Mihai [Stoichiță] acum și poate să spună mai multe despre poziția Federației. Sunt perspective foarte importante și e posibil să se materializeze. Vedem. Sunt șanse foarte mari, mai multe detalii vă dă nea Mihai, poziția Federației contează cel mai mult. Eu tot ce pot să spun e că îmi doresc foarte mult. De-asta sunt aici.
Edi Iordănescu, după ce a ieșit de la negocierile cu FRF
Citește și alte știri de actualitate:
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”