FOTBAL  »  NATIONALA  »  IPOTEZĂ

Mircea Sandu, acuzat că şi-ar trage procente din salariul lui Piţurcă: "Altfel nu se explică"

Articol de GSP - Publicat vineri, 12 aprilie 2013 00:00 / Actualizat vineri, 12 aprilie 2013 13:18

După dubla de coşmar cu Ungaria şi Olanda, Victor Piţurcă a primit numeroase critici, dar a fost apărat de preşedintele FRF, Mircea Sandu.

Corneliu Vadim Tudor avansează ipoteza conform căreia Sandu îl susţine pe actualul selecţioner pentru că ar avea procente din cîştigul anual al acestuia, de aproximativ 430.000 de euro.

"Gura tîrgului spune că Mircea Sandu îi ia cam 30% din cîştigurile lui Piţurcă la Federaţie, dar nu avem dovezi, e un zvon. Altminteri nu se explică încăpăţînarea diabolică a acestui jucător mediocru de nota 6, Mircea Sandu, să ţină un alt jucător mediocru la cîrma naţionalei.

Alţi antrenori, cum au fost Mircea Lucescu, Gheorghe Hagi sau Anghel Iordănescu, şi-au dat demisia pentru rezultate mai puţin dezastruoase decît a făcut acest derbedeu cu ifose de mare vedetă", a declarat Vadim pentru ziarul Ring.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Stadionul din Pripyat, de lângă Cernobîl, a oferit imaginile anului 2024: ce a crescut în locul gazonului, la 38 de ani de la dezastru
Campionate
Stadionul din Pripyat, de lângă Cernobîl, a oferit imaginile anului 2024: ce a crescut în locul gazonului, la 38 de ani de la dezastru
Surprize IMENSE în lotul convocat de Mircea Lucescu pentru debutul în preliminariile CM: 4 fotbaliști în premieră
Nationala
Surprize IMENSE în lotul convocat de Mircea Lucescu pentru debutul în preliminariile CM: 4 fotbaliști în premieră
Ștefania Stoica, vedetă în interviul EHF: „Mi-a plăcut mereu de el. De asta am ales numărul 24!”
Handbal
Ștefania Stoica, vedetă în interviul EHF: „Mi-a plăcut mereu de el. De asta am ales numărul 24!”

FRF instituie „taxa pe șmecherie”! Furie în Liga 1: „7,6 milioane de euro din fondurile UEFA sunt împărțite aberant” + FCSB vizează bani la care nu are dreptul!

„E o libertate aparte aici, dar suntem cu gândul și la România” » La doi pași de Lyon, doi români și-au deschis afacerea care i-a dat gata pe francezi: „În perioadele bune, vindem și 100 kg. pe săptămână”


Comentarii (18)
redsef2005
redsef2005  •  14 Aprilie 2013, 11:40

Cum puteţi crede aşa ceva, o asemenea gogomănie??? Sunteţi duşi cu capul, pe cuvântul meu, dacă vă închipuiţi că atât de jos poate să se coboare Mircea Sandu! Păi Naşul sub 60 - 70% nici nu stă de vorbă!!!

duralex
duralex  •  13 Aprilie 2013, 03:11

E greu sa rupi un lant al coruptiei.E clar ca M. Sandu isi trage ceva de la barbugiu.Timpul le va dezvalui matrapazlicurile. Amindoi is derbedei-asta e clar.

kpaxcmdr
kpaxcmdr  •  12 Aprilie 2013, 23:24

Nasu nu are nevoie de nimic de la piti.....el cistiga cam 250 000 de euroi de la F.R.F. apoi are salariu si comisioane de la U.E.F.A de nici el nu stie cit face anual,plus smecheriile care le face cu sponsorii nationalei,ca sa nu mai vorbim de 'afacerile" cu mitica de la liga,cind fac campioni sau retrogradeaza pe cine vor muschii lor...citeodata mai si dezafiliaza sau duce cite un club la faliment!

Vezi toate comentariile (18)
Comentează
Close