Articol de GSP - Publicat luni, 29 aprilie 2019 11:23
Mirel Rădoi (38 de ani) are o misiune importantă în luna iunie, când va participa cu naționala U21 la EURO 2019.
Selecționerul naționalei de tineret a mărturisit că vorbește în permanență cu fostul său antrenor Cosmin Olăroiu și că îl va contacta și pe Victor Pițurcă pentru câteva „sfaturi de aur”.
„În permanenţă vorbesc cu Cosmin Olăroiu. Înainte de EURO o să am discuţii şi cu alţi antrenori, aici m-aş referi la Victor Piţurcă, pentru că el deja are experienţă unui Campionat European şi aş vrea să văd exact cum a gestionat el momentele de dinaintea turneului. Ştiu că ei au plecat cu 20 şi ceva de zile înainte în cantonament, au avut mult timp să pregătească.
Nu a fost problema ca jucătorii de la tineret să se ducă la echipa mare, sunt diferite situaţiile noastre, dar aş vrea să văd cum a gestionat. Să îi spun metodele mele, cum vom încerca noi să facem, să îi aducem cât mai aproape de forma sportivă la prima partidă”, a spus Mirel Rădoi la TV Telekom Sport.
EURO 2019
GRUPA A: Italia, Spania, Polonia, Belgia
GRUPA B: Germania, Danemarca, Serbia, Austria
GRUPA C: Anglia, Franța, ROMÂNIA, Croația
Programul grupei C
18 iunie 2019
ROMÂNIA – Croația (San Marino, 19:30),
Anglia – Franța (Cesena, 22:00).
21 iunie 2019
Anglia – ROMÂNIA (Cesena, 19:30)
Franța – Croația (San Marino, 22:00)
24 iunie 2019
Franța – ROMÂNIA (Cesena, 22:00)
Croația – Anglia (San Marino, 22:00)
Citește și:
Transfer pe axa FCSB - MLS? » Informații de ultim moment obținute de GSP.ro