FOTBAL  »  NATIONALA  »  ROMÂNIA

Performanță URIAȘĂ reușită de Dennis Man în mai puțin de o oră! L-a egalat pe Hagi cu Columbia în 1994

Dennis Man a fost de neoprit în meciul cu Ucraina / Foto: Imago
Dennis Man a fost de neoprit în meciul cu Ucraina / Foto: Imago

Articol de - Publicat luni, 17 iunie 2024 18:06 / Actualizat luni, 17 iunie 2024 19:07

Dennis Man (25 de ani), extrema dreaptă a României, a oferit pasele decisive la golurile semnate de Nicolae Stanciu și Denis Drăguș, 3-0 cu Ucraina, și a repetat o performanță pe care a avut-o „Regele” Gică Hagi la Mondialul din SUA 1994, două assisturi cu Columbia (3-1). În 24 de selecții, jucătorul Parmei dăduse tot atâtea assisturi, în partidele cu Israel și Columbia.

Deși n-a marcat în victoria memorabilă de astăzi contra Ucrainei (3-0), Dennis Man a izbutit cel mai bun meci al carierei sale la naționala României. Aflat la a 25-a selecție în tricoul „tricolor", extrema dreaptă a lui Edward Iordănescu a oferit pasele decisive la golurile semnate de Nicolae Stanciu și Denis Drăguș.

Ceea ce este extraordinar este că Man, în cele 24 de prezențe la reprezentativa de seniori, nu bifase decât două assisturi, în meciurile amicale cu Israel, 2-2 în martie 2022, și 2-3 cu Columbia, acum trei luni, la Madrid. Deci, Dennis a avut astăzi primele pase decisive în „tricolor" în oficiale!

Performanță URIAȘĂ reușită de Dennis Man în mai puțin de o oră! L-a egalat pe Hagi cu Columbia în 1994
Dennis Man, un servant de excepție într-unul din cele mai bune meciuri făcute la naționala României / Foto: Imago

Dennis Man putea fi al treilea jucător cu trei assisturi într-un meci la Euro!

Și la golul de 2-0, înscris cu un șut formidabil din afara careului de Răzvan Marin, putea fi al treilea assist al fostului star al lui FCSB, numai că Man a alunecat după un slalom uriaș de driblinguri și a fost deposedat la circa 22 de metri de Mykola Shaparenko, iar mingea a ajuns perfect la mijlocașul lui Cagliari, care l-a executat pe același nesigur portar Lunin.

Dacă i s-ar fi contorizat și acest assist involuntar, Man ar fi fost al treilea fotbalist din istoria Europenelor care își trece în cont trei pase de gol într-un singur meci. Și în doar un ceas!

Căpitanul de la CM 1994 oferise ultimul două pase decisive pentru națională

Dennis Man, fotbalistul transferat din Superligă pentru cea mai mare sumă achitată vreodată (de Parma lui FCSB), a ajuns la nivelul performanței obținute de marele Gică Hagi. De la cele două goluri influențate direct de cel mai valoros decar al naționalei, la turneul final al CM 1994 din SUA, la 3-1 contra Columbiei.

Tot în primul meci al grupei din care au mai făcut parte Elveția și SUA. Au trecut trei decenii de atunci, de la un alt triumf de poveste, care s-a concretizat într-o calificare în optimile de finală ale competiției supreme.

2assisturi și-a trecut în cont Dennis Man în primul său meci jucat la un turneu final continental, performanță cu care este liderul Euro 2024. Toate cele 25 de goluri marcate în Germania au marcatori diferiți!

Man e primul jucător din Serie B care marchează într-un meci la Europene!

Și nu este totul, la nivel statistic, în cheia acestei a doua victorii reușite de națională în istoria prezențelor la Euro.

Același Dennis Man a devenit întâiul fotbalist al unei echipe care a jucat în divizia secundă în acest sezon (Parma a promovat de pe primul loc în Serie A în urmă cu mai bine de o lună) care izbutește să fie servantul capital într-o întâlnire contând pentru un turneu final continental.

7assisturi și 13 goluri a reușit Dennis Man în acest sezon pentru Parma în 35 de meciuri disputate în Serie B și Coppa Italia. Extrema dreaptă dăduse ultima oară două pase decisive pe 23 decembrie 2023, la 3-1 cu Ternana

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Simona Halep, așa cum n-ai mai văzut-o » Revelion de pomină! A cântat și a dansat o noapte întreagă: „Te admir și te respect infinit”
Tenis
Simona Halep, așa cum n-ai mai văzut-o » Revelion de pomină! A cântat și a dansat o noapte întreagă: „Te admir și te respect infinit”
Oțelul Galați și-a prezentat noul antrenor în prima zi a anului » Anunțul oficial al clubului
Superliga
Oțelul Galați și-a prezentat noul antrenor în prima zi a anului » Anunțul oficial al clubului
Replica extraordinară a lui Zeljko Kopic când a fost întrebat dacă ar putea lucra cu patronul Gigi Becali
Superliga
Replica extraordinară a lui Zeljko Kopic când a fost întrebat dacă ar putea lucra cu patronul Gigi Becali

Singura condiție ca Dan Negru să mai prezinte un Revelion: „Doar așa o fac, dar e imposibil să se mai întâmple”

CFR Cluj i-a adus atacant din Italia lui Dan Petrescu: „Îl vom prezenta după Revelion” » GSP știe numele și detaliile afacerii


Comentarii (2)
Basarab1948
Basarab1948  •  18 Iunie 2024, 10:16

Man e un jucator cu execuții superbe!Daca ar avea și condiție fizica și nu ar avea lungi perioade in care dispare din joc-ar fi un jucator de echipe de top,din primele 5 campionate!

aschiuta7
aschiuta7  •  18 Iunie 2024, 08:36

Dar de ce nu mai plingeti dupa marele Mitrita si restul ce au ramas acasa. jucatori care merg plini de fumuri la nationala si fac doar atmosfera negativa. Prefer sa pierdem toate meciurile dar sa-i vad pe baieti ca-si dau sufletul pe teren decit sa mearga la turnee finale astfel de caricaturi de jucatori

Vezi toate comentariile (2)
Comentează