FOTBAL  »  NATIONALA  »  ROMÂNIA - DANEMARCA, 26 MARTIE, 21:45

Popa vine cu un moral excelent după golul cu Reading: "Sunt pregătit pentru Danemarca"

Articol de GSP - Publicat sambata, 18 martie 2017 17:36

Adi Popa a marcat primul său gol la Reading în victoria echipei sale pe terenul lui Sheffield Wednesday, scor 2-0, și astăzi a venit în România pentru meciul echipei naționale contra reprezentativei Danemarcei.

"Am venit cu un moral mai bun, acest gol m-a ajutat din acest punct de vedere. Dacă se va apela la serviciile mele în meciul cu Danemarca, voi da totul. Sunt pregătit să joc oricât va avea nevoie selecţionerul de mine", a declarat Popa la sosirea în ţară.

Mijlocașul de 28 de ani spune că meciul cu Danemarca e crucial pentru calificarea României la Campionatul Mondial.

"Meciul cu Danemarca e decisiv. Din punctul meu de vedere, toate meciurile sunt decisive. Am pierdut puncte cu Polonia acasă, şi în Kazahstan, şi cu Muntenegru. Nu ne mai permitem să pierdem puncte. Avem nevoie doar de victorii ca să nu mai aşteptăm jocul rezultatelor pe final, aşa cum suntem obişnuiţi.

O să dăm totul, sperăm ca şi fanii să fie alături de noi. De obicei, la Cluj au fost. Vor fi şi momente grele, în care vom avea nevoie de ei şi sperăm să ne susţină", a adăugat Adi Popa.

"M-am adaptat destul de repede la viaţa de acolo, am condus din prima săptămână, m-am obişnuit, am început să cunosc oraşul. Acum rămâne să mă adaptez perfect şi din punct de vedere fotbalistic şi să joc din ce în ce mai mult"
Adi Popa

  • Meciul dintre România și Danemarca va avea loc pe 26 martie, pe Cluj Arena, de la ora 21:45 și va fi în direct pe TVR 1 și liveTEXT pe GSP.RO.

CLASAMENTUL GRUPEI E:

Echipă Puncte
1. Polonia 10
2. Muntenegru 7
3. Danemarca 6
4. România 5
5. Armenia 3
6. Kazahstan 2

URMEAZĂ SĂ SE JOACE:

26 martie 2017: Armenia- Kazahstan, Muntenegru- Polonia, România- Danemarca

10 iunie 2017: Kazahstan- Danemarca, Muntenegru-Armenia, Polonia-România; 1 septembrie 2017: Kazahstan- Muntenegru, Danemarca- Polonia, România- Armenia

4 septembrie 2017: Armenia- Danemarca, Muntenegru- România, Polonia- Kazahstan

5 octombrie 2017: România-Kazahstan, Muntenegru-Danemarca, Armenia-Polonia

8 octombrie 2017: Danemarca- România, Kazahstan- Armenia, Polonia-Muntenegru

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”
Diverse
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”
„Să îl dea afară” » Scoțienii au „tunat”, după meciul în care Ianis Hagi a intrat la pauză
Stranieri
„Să îl dea afară” » Scoțienii au „tunat”, după meciul în care Ianis Hagi a intrat la pauză
Alegeri prezidențiale 2024 în România: rezultate, exit poll și toate informațiile » Planurile principalilor candidați pentru sportul românesc! Cine intră în turul 2?
Stiri extrasport
Alegeri prezidențiale 2024 în România: rezultate, exit poll și toate informațiile » Planurile principalilor candidați pentru sportul românesc! Cine intră în turul 2?

Presa din Scoția, prima reacție despre jocul făcut de Ianis Hagi + Nota după Rangers - Dundee

Mutare-șoc în tenis: Novak Djokovic va fi antrenat de fostul lui mare rival!


Comentarii (2)
milovan_djilas
milovan_djilas  •  18 Martie 2017, 19:05

Bravo, Popica!

brandremist
brandremist  •  18 Martie 2017, 18:58

De-ar fi fost mai mulți jucători muncitori și talentați ca Popa la Națională nu ne-am mai fi pus problema calificării! Păcat că există doar el!

Vezi toate comentariile (2)
Comentează