Articol de GSP - Publicat duminica, 02 decembrie 2018 14:21
România a fost extrasă în grupa F. Adversarele "tricolorilor" sunt Spania, Suedia, Norvegia, Insulele Feroe și Malta. Doar primele două locuri duc la EURO. Mircea Lucescu afirmă că o grupă în care Turcia ar fi înfruntat România însemna sfârșitul aventurii lui pe banca naționalei "Semilunei".
"Dacă picam cu România, îmi dădeam demisia. Serios! Era singurul adversar pe care voiam să îl evit. I-am spus și lui Răzvan asta. E imposibil să pregătesc un meci cu asemenea implicație emoțională. Era prea mult pentru mine!
Așa a fost și la duelul cu Rapid, când eram antrenor la Șahtior. Mi-a fost greu de tot să îl înfrunt pe Răzvan.
Eu am fost căpitan doar al României. Am refuzat banderola oriunde am mers. Nici la Dinamo sau la Hunedoara nu am vrut-o. Cred că avem șanse să ne calificăm mai departe, eu chiar văd România pe locul secund, după Spania. Sunt alături de România cu sufletul", a declarat Lucescu la Pro X.
Turcia, selecționata antrenată de Mircea Lucescu, a fost extrasă în grupa H, alături de Franța, Islanda, Albania, Moldova și Andorra.