Articol de Andrei Crăiţoiu, Sergiu Alexandru, Daniel Grigore - Publicat vineri, 21 iunie 2024 18:38 / Actualizat vineri, 21 iunie 2024 19:51
Naționala României a intrat în linie dreaptă pentru meciul contra Belgiei, al doilea de la EURO 2024 ♦ După 3-0 cu Ucraina, „tricolorii” speră să repete evoluția excelentă și să obțină o nouă victorie, care ar echivala cu calificarea în „optimi” ♦ Azi, la conferința de presă de la Koln, selecționerul Edi Iordănescu a prefațat disputa din runda a doua.
- Belgia - România se joacă pe 22 iunie, de la ora 22:00. Va fi liveTEXT pe GSP.ro, iar reporterii Gazetei Sporturilor vor fi la stadionul din Koln, de unde vor transmite cele mai importante informații
- Belgia - România e televizat de ProTV
Naționala României a ajuns în jurul prânzului la Koln, după o călătorie cu trenul, din Wurzburg. Va efectua aici antrenamentul oficial, pe stadionul „RheinEnergie” și va rămâne la Koln până după meci.
Înainte de antrenament, selecționerul Edi Iordănescu a susținut tradiționala conferință de presă, în care a vorbit despre atmosfera din lotul echipei și despre duelul contra Belgiei, care înainte de startul grupei părea mare favorită, dar care a dezamăgit în primul meci, 0-1 cu Slovacia.
Edi Iordănescu, înainte de Belgia – România: „Intrăm să câștigăm”
„A fost ușor de gestionat euforia pentru că ne-am construit un mod de lucru, avem un anumit climat, avem băieți de caracter, cu echilibru și profesioniști. Și avem modul nostru de a face lucrurile.
Era normal să avem o euforie, dar după meci am ajuns la hotel, am cinat și ne-am odihnit. Ne-am recuperat fizic și mIntal, a fost un consum mare, și apoi a urmat procesul de pregătire, care a mers așa cum ne-am dorit”, a spus Edi Iordănescu la conferința de presă.
Edi Iordănescu: „Dacă ne calificăm, facem istorie”
Apoi a continuat și a vorbit despre meciul cu Belgia și despre ce ar însemna calificarea încă de acum: „Dacă ne calificăm ar fi istorie, ar fi un exemplu pentru sport și pentru alte domenii.
După primul joc mi s-a părut că românii s-au alăturat din nou echipei naționale, că acest rezultat a adunat poporul, am simțit încredere, unitate, speranță și bucurie. Asta ne motivează.
Suntem gata să dăm ce avem mai bun, acest grup dă totul. Asta îmi doresc și pentru jocul cu Belgia. Suntem pregătiți pentru orice, dar intrăm în teren cu gândul de a câștiga meciul și de a da totul. Sperăm ca la final să fim fericiți. Dacă vom fi calificați, vom putea gestiona mai bine și meciul cu Slovacia. Dar să o luăm pas cu pas.
Ne studiem foarte bine adversarul. Dacă suntem aici, înseamnă că am făcut-o bine până acum. Am studiat Belgia, am studiat-o în campania de calificare, dar și înainte de campanie pentru a vedea schimbările. Am studiat foarte bine și jocul cu Slovacia. Orice jucător poate face diferența. Trebuie să fim eficienți, pragmatici și echilibrați.
Ne dorim calificarea, vrem să ieșim din grupă. O luăm pas cu pas. Dacă un punct ne va fi suficient, e binevenit. Dar vrem să scoatem cât mai mult, chiar dacă suntem conștienți de valoarea adversarului”.
Și a încheiat declarând: „Nu îmi place să fac comparații între echipe. Mâine vorbim de o nouă provocare, la un nivel superior, dacă ținem cont de context. E echipa de pe locul 3 mondial, dar care are mare nevoie de puncte. E o provocare, dar asta ne doream. Asta îți oferă EURO, adversari tari.
Mâine trebuie să ne ridicăm, să fim exacți, eficienți și să propunem fotbalul pe care îl putem juca. Entuziasm, încredere și energie bună avem. Eu le-am transmis jucătorilor un mesaj de echilibru.
Eu am condamnat de-a lungul timpului stările astea diametral opuse. Trebuie să ai mereu echilibru și să crezi mereu în drumul tău. Noi am crezut mereu în munca noastră. Procesul e la fel de important ca rezultatul, Dacă procesul e unul corect, vine și rezultatul. Lumea analizează doar rezultatul, dar în spate e multă muncă. Mă bucur de un grup foarte bun, care mă ajută foarte mult”.
Cu siguranță trebuie să avem o strategie, sunt factori pe care nu-i poți influența. Am avut o zi în plus de odihnă, față de ce aveam în preliminarii. Veți vedea mâine ce schimbări vor fi, multe nu vor fi pentru că am avut destul timp pentru a ne recupera.
- Edi Iordănescu
Clasamentul live din Grupa E
Transfer pe axa FCSB - MLS? » Informații de ultim moment obținute de GSP.ro