Articol de Sergiu Alexandru - Publicat duminica, 10 septembrie 2023 11:43 / Actualizat duminica, 10 septembrie 2023 13:37
Giovanni Becali a avut un discurs dur la adresa naționalei României după egalul cu Israel (1-1), din preliminariile EURO 2024.
- România continuă parcursul din preliminariile Euro 2024. Jucăm marți, 12 septembrie, de la 21:45, cu Kosovo (Antena 1)
- Celelalte rezultate de sâmbătă din grupa României: Kosovo - Elveția 2-2 și Andorra - Belarus 0-0
Impresarul a fost prezent pe Arena Națională pentru a urmări partida, iar în această dimineață a criticat pe un ton vehement jocul „tricolorilor”. În plus, acesta spune că nu crede că România se va califica la EURO, deși acum este pe locul 2 în grupă.
Giovanni Becali, discurs dur după România - Israel
„E foarte groasă situația. Am avut 45.000 de spectatori, am avut 7 zile pentru a ne pregăti pentru un meci care ne putea duce la EURO în proporție de 80%, dar ne-am făcut de rușine. Era un meci important și trebuia să avem inițiativa. Trebuia să facem presing. Am fost niște mielușei de Paște.
Șanse mai sunt, dar cred că nu ne calificăm! Israel se va califica. Israelul e o echipă bună. Prin ce a arătat aseară, eu o văd favorită. Israel m-a impresionat ca jucat la fel după ce a luat gol. Nu s-a demoralizat.
Noi am intrat de parcă așteptam să cadă un gol. Și culmea, ne-a dat Dumnezeu golul. Așa cu ne-a dat și cu Elveția. Dar trebuia să ne facem noi un cadou. Trebuia să facem un presing sufocant și să arătăm că jucăm acasă.
Ce am jucat noi? Am jucat cu 5 apărători. Coman și Sorescu erau dublură de fundași laterali, iar israelienii făceau ce voiau în careu. Mereu se pleacă cu această precauție. Nu mergem peste ei să-i demolăm. Nu avem...
Și dacă batem Kosovo, situația se schimbă doar puțin. Israel va câștiga și ea și va rămâne în coastă noastră. Avem șansa să ne ducem la 4 puncte de Israel. Să batem Israelul în deplasarea?! Una e să vrei, alta e să poți”. a spus Giovanni Becali în emisiunea „DigiSport Matinal”
Clasamentul live din grupa României
VIDEO România, făcută praf la GSP Live după remiza cu Israel: „Jalnic, jenant, dezastru!”
Citește și:
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”