Articol de GSP - Publicat luni, 11 noiembrie 2019 14:42
Selecționerul Cosmin Contra nu l-a selecționat pe Ionuț Radu (22 de ani) pentru „dubla” cu Suedia și Spania din preliminariile EURO 2020. Mirel Rădoi e surprins de hotărâre.
- România - Suedia se joacă pe 15 noiembrie, de la ora 21:45, pe Arena Națională.
- Spania - România se joacă pe 18 noiembrie, de la ora 21:45. Meciurile sunt liveTEXT pe GSP.ro și în direct pe Pro TV.
„Nu mă aşteptam, dar e clar că în momentul de faţă Cosmin decide cine trebuie convocat şi cine nu. E clar că el are şi argumentele pro şi contra şi probabil că a ajuns la soluţia asta prin raţionamentele lui. Nu ştiu dacă merge neapărat pe experienţă, probabil că au fost foarte apreciate evoluţiile lui Silviu Lung şi ale celorlalţi portari decât cele ale lui Radu”, a declarat Rădoi conform TV Telekom Sport.
Pe cine a ales Contra
Radu a făcut parte din lot la precedenta acțiune, cea cu Norvegia și Insulele Feroe. Acum, selecționerul i-a convocat pe Ciprian Tătărușanu, Silviu Lung Jr. și Florin Niță.
Alegerea e una stranie la prima vedere. Fostul căpitan al naționalei de tineret este titular la Genoa, în Serie A, iar în week-end a reușit un meci perfect, în egalul alb scos pe terenul lui Napoli. De cealaltă parte, Tătărușanu este rezervă la Lyon, Niță a pierdut postul de titular la Sparta Praga, iar Lung Jr. evoluează la Kayserispor, ultima clasată din Turcia.
CLASAMENTUL ÎN GRUPA ROMÂNIEI
MECIURI RĂMASE DE DISPUTAT
15 NOIEMBRIE:
- România - Suedia
- Spania - Malta
- Norvegia - Insulele Feroe
18 NOIEMBRIE:
- Spania - România
- Suedia - Insulele Feroe
- Malta Norvegia
VEZI ȘI:
Cosmin Contra a anunțat lotul pentru „dubla” cu Suedia și Spania: Alibec și Budescu sunt surprizele