Articol de Theodor Jumătate - Publicat miercuri, 19 iunie 2019 13:13
România U21 a câștigat primul meci de la EURO, 4-1 cu Croația U21. Vineri, „tricolorii” se vor duela, de la 19:30, cu Anglia U21. Fundașii lui Aidy Boothroyd, care au jucat foarte multe meciuri în acest sezon, sunt punctul slab al insularilor. Atacul e însă foarte puternic.
- România U21 - Anglia U21 se joacă vineri, de la ora 19:30. Meciul va fi în direct pe TVR 1 și TVR HD și liveTEXT, video și foto pe GSP.RO
Am înspăimântat Croația, uimind Europa, dar vineri ne așteaptă Anglia, un adversar mult mai dificil, cu jucători titulari în Premier League și Championship având o cotă totală de peste 300 de milioane, o echipă care vine după o înfrângere imposibil de uitat. 1-2 cu Franța, având noroc la două penaltyuri (ambele ratate), dar primind două goluri în minutele 89 și 90+4. Chiar dacă Henderson a fost excelent în poartă.
Tomori a jucat 55 de meciuri. 4.811 minute!
Apărarea pare a fi marea problemă a insularilor, de care "tricolorii" mici trebuie să profite. Toți cei patru fundași ai lui Aidy Boothroyd sunt obosiți, la sfârșitul unui sezon lung și epuizant.
Click AICI pentru rezumatul VIDEO al meciului România U21 - Croația U21!
Mai ales stoperul dreapta Fikayo Tomori, împrumutat stagiunea trecută de Chelsea la Derby County, unde a jucat 55 de partide în toate competițiile. 4.811 minute. O medie de 87 pe meci! Ca o comparație, George Pușcaș a adunat la Palermo 1.768 de minute în Serie B, în timp ce Alex Pașcanu a avut doar 1.503 minute la Leicester 2, în campionatul U23.
Contraatacurile provoacă panică
Acolo, în centrul defensivei, orice contraatac în viteză, orice schimbare de ritm și de direcție a adversarilor provoacă panică printre britanici, îi prinde nepregătiți. Iar fundașii laterali Wan-Bissaka (35 de întâlniri în Premier la Crystal Palace în 2018-2019) și Dasilva, care urcă mult în ofensivă, se retrag târziu și stau departe de rivali, putând fi depășiți prin acțiuni individuale.
O altă veste rea pentru selecționerul englez e și suspendarea lui Choudhury, „închizătorul” lui Leicester, eliminat după tacklingul sălbatic asupra lui Bamba. Era o piesă importantă pentru Boothroyd în fața ultimei linii.
Excelent joc ofensiv
În revanșă, Albionul U21 e foarte puternic în atac. Tridentul Sessegnon - Solanke - Gray, toți în Premier, susținut din spate de Maddison și Foden, poate face ravagii. Albii și-au creat o mulțime de ocazii, patru uriașe numai în prima repriză.
Ajung foarte repede în careu și au un joc variat. Pot intra cu ușurință în combinații de doi, trei sau chiar patru jucători, cu pase dintr-o atingere, dar folosesc uneori și lansările lungi, apelând la viteza supersonică a extremelor.
Pe acest fond, infiltrările lui Foden sunt letale. Cel mai tânăr jucător din lot, care de-abia a împlinit 19 ani, are o tehnică de artist și driblează cu măiestrie chiar și pe spații mici. După o asemenea înșiruire de driblinguri a deschis scorul cu Franța.
„Puteam conduce lejer cu 3-0 la pauză”
Totuși, insularii ratează foarte mult, ceea ce l-a enervat și pe selecționer la 1-2 cu Franța. „Dacă nu concretizezi ocaziile, irosești toată munca pe care au făcut-o colegii. Și pui echipa într-o poziție vulnerabilă”, și-a certat Boothroyd jucătorii la finalul meciului. „Puteam conduce lejer cu 3-0 la pauză. Am fost mai buni în prima repriză. Ce folos! Am pierdut”.
Antrenorul știe că „suntem toți dezamăgiți acum, dar, dacă vrem să mai prindem semifinalele, avem nevoie de șase puncte”. Atenție, „tricolori”!
305.500.000 €este cota totală a celor 23 de jucători englezi U21 (Maddison, cea mai mare, 40 de milioane), potrivit transfermarkt.de
60.95.000 €valorează împreună toți "tricolorii" U21; Ionuț Radu are cea mai mare cotă (15 milioane), urmat de Ianis (6 milioane)
9 tineri jucători englezi importanți nu sunt la acest turneu: fundașii Alexander-Arnold, Gomez (Liverpool), Chilwell (Leicester), mijlocașii Loftus-Cheek (Chelsea), Winks (Tottenham), Dele Alli (Tottenham) și Jadon Sancho (Borussia Dortmund) și atacanții Rashford (Man. United) și Hudson-Odoi (Chelsea),
Cei patru fundași ai Angliei U21
Nume Club Meciuri 2018-2019 Minute
Wan-Bissaka Crystal (D1) 39 3.473
Tomori Derby County (D2) 55 4.811
Clarke-Salter Vitesse (D1 Olanda) 37 2.971
Dasilva Bristol City (D2) 32 2.357
„După eliminarea lui Choudhury, am jucat o jumătate de oră în inferioritate. Francezii ne-au atacat în valuri, n-am reușit să împiedicăm această mare presiune” Aidy Boothroyd, selecționer Anglia U21
CLASAMENT GRUPA C
PROGRAMUL GRUPEI C LA EURO U21 2019
Azi, 18 iunie
- 19:30 - ROMÂNIA - Croația 4-1
- 22:00 - Anglia - Franța 1-2
Vineri, 21 iunie
- 19:30 - ROMÂNIA - Anglia (Cesena)
- 22:00 - Franța - Croația (Serravalle, San Marino)
Luni, 24 iunie
- 22:00 - ROMÂNIA - Franța (Cesena)
- 22:00 - Anglia - Croația (Serravalle, San Marino)
VEZI ȘI:
AICI ai programul, rezultatele live și clasamentele actualizate de la EURO 2019