Articol de GSP - Publicat joi, 17 octombrie 2019 10:58
Ioan Andone (59 de ani), fost fundaș al echipei naționale, l-a criticat pe Romario Benzar (27 de ani), fundașul dreapta integralist în „dubla” cu Insulele Feroe (3-0) și Norvegia (1-1).
Deși totul s-a învârtit în jurul prestației slabe a lui George Pușcaș (23 de ani), care a ratat și un penalty contra norvegienilor, și a reacției nesportive a selecționerului Cosmin Contra (43 de ani), care l-a înjurat pe atacant, Ioan Andone a evidențiat greșeala lui Romario Benzar la golul egalizator al oaspeților.
„Benzar nu avea voie să nu fie acolo și să nu ia fața adversarului și să nu respingă. Oricum, Benzar are mari probleme la jocul aerian. N-a câștigat două dueluri în tot meciul. Bine, nici Bancu n-a făcut mare lucru.
Am avut probleme mari pe părțile laterale. Trei puncte erau aur acum”, a spus Ioan Andone, la TV Digi Sport.
CLASAMENTUL ACTUALIZAT ÎN GRUPĂ
Echipă | Meciuri | Golaveraj | Puncte |
1. Spania | 8 | 19-5 | 20 |
2. Suedia | 8 | 18-9 | 15 |
3. România | 8 | 17-8 | 14 |
4. Norvegia | 8 | 13-10 | 11 |
5. Insulele Feroe | 8 | 4-23 | 3 |
6. Malta | 8 | 2-18 | 3 |
MECIURI RĂMASE DE DISPUTAT ÎN GRUPA ROMÂNIEI
15 NOIEMBRIE:
- România - Suedia
- Spania - Malta
- Norvegia - Insulele Feroe
18 NOIEMBRIE:
- Spania - România
- Suedia - Insulele Feroe
- Malta Norvegia
VEZI ȘI:
Cosmin Contra l-a tras pe George Pușcaș în separeul vestiarului pentru o „discuție bărbătească”