FOTBAL  »  NATIONALA  »  ROMÂNIA - OLANDA

CORESPONDENȚĂ GSP DIN GERMANIA Interviu cu fostul internațional german, despre parcursul României și șansele cu Olanda: „Mă bucur că s-a adeverit ce v-am zis la București!”

Am discutat cu Thomas Hitzlsperger despre parcursul României la Euro 2024 // foto: GSP +50   FOTO
Am discutat cu Thomas Hitzlsperger despre parcursul României la Euro 2024 // foto: GSP

Articol de , - Publicat duminica, 30 iunie 2024 17:30 / Actualizat duminica, 30 iunie 2024 17:30

Thomas Hitzlsperger, 42 de ani, fost internațional neamț cu 52 de meciuri și 6 goluri pentru Die Mannschaft, este unul dintre ambasadorii Euro 2024 ♦ L-am întâlnit pe fostul mijlocaș în Dortmund, unde acesta a acceptat un dialog pe seama parcursului echipei naționale a României, despre care el anticipase încă din aprilie că va trece de grupe!

La jumătatea lunii aprilie, Thomas Hitzlsperger a petrecut câteva zile în București. A fost o vizită formală în perspectiva Campionatului European din Germania, turneu în cadrul căruia îndeplinește rolul de ambasador.

Fostul mijlocaș neamț, posesorul unui CV bogat, care cuprinde echipe precum Aston Villa, Stuttgart, West Ham și Everton, s-a declarat atunci „optimist în ceea ce priveşte şansele României de a trece de grupele Euro”.

El a simțit bine. „Tricolorii” nu doar că au prins biletele pentru faza optimilor, dar au făcut-o câștigând grupa E.

Cu 4 zile înaintea „optimii” dintre România și Olanda, Thomas Hitzlsperger a acceptat un dialog cu echipa GSP, la Dortmund, în care a analizat parcursul „tricolorilor” și s-a arătat încrezător în șasele acestora de a răpune și reprezentativa Olandei.

VIDEO. Thomas Hitzlsperger: „Voi fi pe stadion la România - Olanda, vreau ca românii să se descurce cât mai bine!”

- Ai crezut în șansele României, ai spus acum două luni că România va trece de grupe. Acum va înfrunta Olanda, în optimi, la Munchen. Ce simți că ne așteaptă?
- Mă bucur foarte mult, pentru că atunci când am fost în București am întâlnit foarte mulți oameni cumsecade. Am stat acolo câteva zile și mi-am dorit cu adevărat ca România să se descurce bine la Euro.

Am fost la meciul cu Slovacia și am rămas cu adevărat impresionat de felul în care a jucat echipa și de atmosfera pe care au făcut-o fanii. A fost cu adevărat uimitor. Am vorbit cu Vlad Munteanu, i-am spus că mă bucur pentru el, și cu Cipri (n.r. - Ciprian Marica), care acum lucrează în televiziune (n.r. - analist ProTV pe durata Euro).

Voi fi prezent și la meciul de marți, îmi place să văd cum echipa dă 100% în fiecare secundă petrecută pe teren. Au muncit din greu și atmosfera de la meciuri... chiar vreau să se descurce cât mai bine.

- Ți-au depășit așteptările? Sigur, îi vedeai să facă o figură frumoasă, dar au fost chiar peste așteptări?
- Stilul lor de joc a fost foarte plăcut de urmărit. Era dificil de anticipat ce s-a întâmplat, pentru că toți o vedeau pe Belgia a fi cea mai bună echipă a grupei, apoi România a câștigat grupa, ceea ce este foarte, foarte bine. Cred că au dat tot ce au avut.

Dacă m-au surprins? Nu i-am urmărit suficient în preliminarii pentru a mă declara surprins, dar am vrut ca ei să aibă un parcurs bun și m-am bucurat să văd că așa a fost, mai ales la cum au jucat. Nu au stat mereu jos, în apărare, ci au atacat, au dat totul, iar fix așa ceva îți dorești să vezi.

- Cum ți s-a părut meciul cu Slovacia? S-a discutat că un egal le-ar conveni ambelor echipe. Ai simțit ceva murdar la mijloc?
- Nu, deloc. Am discutat despre asta și înainte de meci, dar din primul minut a fost evident că ambele echipe și-au dorit foarte mult să câștige. A fost alt aspect foarte pozitiv. Nu m-am gândit nicio secundă că cele două echipe vor lua legătura pentru a aranja un egal. Ambele au dat totul pentru victorie. Până la urmă a fost egal, dar la capătul unui meci grozav.

- Te aștepți la o atmosferă spectaculoasă în meciul dintre România și Olanda? Ambele naționale au suporteri uimitori.
- Da, așa este. Mă aștept la o atmosferă specială, meciul se va juca în orașul meu natal, la Munchen, și voi fi prezent la acea partidă. Sunt nerăbdător să merg, deoarece ambele grupuri de suporteri sunt capabile să creeze o atmosferă grozavă. Așa că vreau să ies prin Munchen încă de dimineață și să stau de vorbă cu fanii. Va fi grozav!

- Aici, în Dortmund, regăsim celebrul „zid galben”. La meciurile de la acest Euro, România are la rândul ei un „zid galben” pe stadioane. Ai interacționat cu românii până acum?
- Puțin, la meciul cu Slovacia. Dar sper să o fac mai mult marți, îmi place să vorbesc cu fanii. Este atât de plăcut să vezi oamenii venind aici și bucurându-se de cele întâmplate. Asta este frumusețea fotbalului, că poate produce sentimente atât de pozitive. Sper să întâlnesc mulți fani, să vorbesc cu ei și ca România să câștige.

VIDEO. Thomas Hitzelsperger, în dialog cu GSP: „Vreun fotbalist român care te-a impresionat?”

- Există vreun fotbalist român al cărui joc te-a impresionat? Ai remarcat pe cineva în mod special?
- Bineînțeles, Drăgușin. Când îl urmărești jucând pentru Spurs, poți observa imediat potențialul și talentul pe care le are. Și Stanciu mi s-a părut că a jucat bine în meciul de deschidere. Ar mai fi Hagi, mi s-a părut că a avut un impact mare când a intrat cu Slovacia, dar per total a fost mai degrabă meritul colectiv al echipei, asta a fost impresia mea.

Se vede că grupul este unit, Iordănescu a reușit să-i aducă împreună și lucrează bine ca echipă. Este dificil să evidențiezi un singur jucător, dar individual cred că sunteți de acord că Drăgușin este alegerea firească. Joacă în Premier League, probabil că are cel mai mare talent.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Ce noroc! România, șansă uriașă la tragerea pentru preliminariile CM 2026 » „Tricolorii” pot scăpa de PATRU adversari de foc
Nationala
Ce noroc! România, șansă uriașă la tragerea pentru preliminariile CM 2026 » „Tricolorii” pot scăpa de PATRU adversari de foc
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României după victoria la „masa verde”. Anunțul incredibil: „Federația a făcut apel”
Nationala
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României după victoria la „masa verde”. Anunțul incredibil: „Federația a făcut apel”
Ninsori la Botoșani, înainte de meciul cu FCSB » Cum arată terenul cu 9 ore înaintea restanței din Superliga
Superliga
Ninsori la Botoșani, înainte de meciul cu FCSB » Cum arată terenul cu 9 ore înaintea restanței din Superliga

Emil Grădinescu, apeluri cu CNA în scandalul Steaua - FCSB: „Bă, nu se mai poate” » Mesaj radical în platoul GSP: „Steaua joacă cu Recolta Săhăteni!”

Vedeta din România, cu nervii la pământ din cauza lui Neymar: „S-au dus pe lângă mine 10 milioane! Poate am noroc în dragoste... și acolo e dezastru”


Comentarii (1)
leo75
leo75  •  30 Iunie 2024, 18:12

Intersant ar fi sa ne spuna si cui i a spus ca nu va trece de grupe! ????????Ce prosti mai suntem.... ????????

Vezi toate comentariile (1)
Comentează