Articol de Răzvan Luţac - Publicat joi, 27 decembrie 2018 15:51
Profesor de antropologie la SNSPA, Andrei Tudor Mihail, 33 de ani, strânge secretele terenurilor de cartier din București
De la plajă în tribune la meciuri filmate de pe vagoane, lumea fotbalului mic din București e o aventură ascunsă, azi, în spatele buruienilor. Nu e o noutate - Gazeta a documentat peste 30 de cazuri de arene de cartier încă din 2011.
Însă un profesor a mers mai departe. Cadru didactic la SNSPA, Andrei Tudor Mihail, 33 de ani, a descoperit, în spatele degradării, și poveștile oamenilor. Vecini, fotbaliști de cartier, amintiri care, fără efortul său, ar fi rămas glume de pahar la cârciumile din colț de stradă.
Andrei Tudor Mihail
Iar pe câteva a acceptat să le publice și în Gazeta Sporturilor. Iată o selecție:
1. "Vizionare la barul din cartier"
Stadionul Speranța Triaj
"În spatele porții era un vagon de marfă dat jos de pe roți pe care îl împărțisem în trei. Două erau vestiarele echipelor, al treilea al arbitrilor!". Ghiță Țoca își amintește bine terenul dintre liniile de tren pe care, în 1987, împreună cu alți prieteni fotbaliști din cartierul Chitila l-au închiriat de la administrația Haltei Pajura pentru a forma împreună formația Speranța Triaj.
Echipa nu a ajuns niciodată foarte sus; nici nu își propunea asta. Primul meci, în deplasare pe ICSIM, l-au pierdut cu 10-0. Al doilea meci, acasă, reprezintă momentul de glorie al echipei, după cum povestește domnul Anastasiu, și el jucător în acele momente. În fața unui public numeros, compus din vecinii care locuiau pe străzile de peste calea ferată, echipa învingea cu 5-3 Sănătatea București în Seria 1 a Diviziei Sectorului 1.
Robinet tras dintr-o curte vecină
La început, fiecare cotiza cu bani de acasă, dar, destul de repede, domnul Anastasiu împreună cu încă un prieten au hotărât să rămână singurii săi finanțatori. În felul ăsta jucătorii nu mai aveau motiv să se ceară titulari pentru că plăteau. Tot ei au întreținut și terenul până după '90; varul cu care se marcau tușele era adus de la locul de muncă, robinetul cu apă era tras dintr-o curte vecină, iar mașina cu care se tundea gazonul primea curentul de la una din clădirile haltei.
Odată, un prieten cu cameră de filmat s-a suit pe vagonul-vestiar și a filmat un meci întreg. Pentru analiza tactică a partidei, caseta a fost vizionată la un televizor suit pe fereastra barului din cartier, unde se adunau după meciuri.
2. "Rivalitatea vecinilor de pe stradă"
Stadionul Girueta
Un nou centru comercial se anunță pe panoul atârnat de gardul părăsit al stadionului Girueta de pe Drumul Găzarului. Construcția, conform chemării la consultare publică, este "în concordanță cu cerințele actuale de dezvoltare a zonei și cu nevoile locuitorilor din zonă". Baza sportivă este încă vie în mintea celor care au prins-o funcționând până la începutul anilor 2000. Microbiștii rememorează meciurile cu Autobuzul, echipa de peste drum, care umpleau tribunele și gardurile din jurul gazonului. Rivalitatea se simțea până la copiii de la grupele mici ale celor două, de multe ori vecini de cartier în restul timpului, după cum povestește domnul Eugen, un fost junior: "Era o rivalitate extraordinară, deși mulți dintre noi eram colegi de liceu. La meciurile directe era o rivalitate crâncenă".
"Aer curat de la plopi"
Jucătorii mai vechi vorbesc și despre calitatea exemplară a suprafeței de joc și despre vestiarul modern unde se recuperau după meciuri la saună și bazin. Arena era mai mult decât un simplu stadion; ea avea un rol important în viața comunității. Un vecin își amintește "mămicile care veneau cu copiii la aer curat că erau plopi. Se plimbau, dormeau copiii afară. Era liniște, nu mașină, nu gaze. Veneau oamenii bătrâni, își puneau cuvertura și stăteau prin tribune la plajă. Veneau cu prosopelul, cu sticluța să se ude și făceau plajă".
Azi, din Girueta nu au mai rămas decât gardurile. Stadionul a fost privatizat împreună cu uzina care îl deținea și a dispărut din viața cartierului.
3. 20.000 de lei pentru transferuri
Stadionul Șoimii IMUC
Stadionul din curtea unității militare de la capătul Șoselei Olteniței nu a avut o viață lungă. Povestea i-a început în anii '80. Până atunci, echipa fabricii jucase pe Romprim, dar noul director voia propriul stadion. În iulie 1985, el l-a convocat pe inginerul Gheorghe Scurtu, în trecut cooptat și în staff-ul altor cluburi, și l-a însărcinat să găsească un loc pe care să amenajeze suprafața de joc, tribunele și vestiarele noului stadion. Pentru a finaliza cât mai repede construcția, Gheorghe Scurtu a primit și un plic cu 20.000 de lei din care să aducă jucătorii cei mai buni pentru a câștiga divizia Promoție.
"Grătar pentru directori și secretari"
În câteva luni, stadionul era gata. Au ajutat mai mulți muncitori aduși să facă muncă voluntară, dar și capacitatea de descurcare a inginerului care a mai făcut rost pe sub mână de materialele necesare. Bărbatul povestește cum "se scoteau din magazie pe diferite lucrări care se făceau. Să zicem că primeam comandă pentru 3 cazane. Pe devizul ăla puneam 1.000 de metri de țeavă de 25. Unde ai băgat în cazanul ăsta 100 metri de țeavă de 25? Noi băgaserăm o parte la teren".
Echipa a mers bine până prin '87, când directorul, speriat de cheltuielile tot mai mari, a decis să taie finanțarea. Locul a rămas în memoria angajaților și pentru activitățile recreative pe care fabrica le organiza aici. "Mă anunțau pe mine "Costache, vezi că venim acolo, să facem curățenie ca să facem și noi un grătar, dăm și noi o bere". Da, domnul secretar, veniți. Nu puteai să îi zici unui director sau secretar de partid că «nu veni»", își amintește un fost antrenor.
Revelion 1980 la uzina IMUC
4. Fotbaliști trecuți drept muncitori
Stadionul Energoutilaj
La capătul Drumului Bercenarului, în mijlocul peisajului industrial al sudului Bucureștiului, se găsește terenul Energoutilaj, construit înainte de 1989 de uzina cu același nume. La fel ca în cazul celor mai multe echipe "industriale", și aici jucau fotbaliști "cu carnet", trecuți în state ca angajați ai fabricii. Totuși, tribunele se umpleau cu adevărații muncitori. Azi, pe Energoutilaj joacă copiii veniți de departe, din cartierele de locuințe ale Berceniului. Spre deosebire de multe dintre arenele similare, aceasta e într-o stare foarte bună, fiind aproape reconstruită de Olimpic București, clubul care a închiriat-o de la proprietar în 2009.
Noroc cu legea!
Dan Croitoru este unul din membrii echipei. El își amintește că în locul fostului stadion a găsit un maidan plin de pomi, mărăcini și buruieni. În plus, o bună parte din vechile tribune dispăruseră, iar vestiarele cu greu îți puteai imagina cum să le folosești. După 10 ani de nefolosință ar fi fost cam greu de altfel. Noul proprietar privat al fabricii nu era interesat de sport, dar nu putea construi altceva în locul stadionului din cauză că legea nu-i permitea. Au reconstruit stadionul pas cu pas. Prima dată a fost pus gazon pe terenul mare, unul dintre cele 18 care mai există azi în București. A refăcut ulterior vestiarele, terenurile mici și o parte a tribunei.
5. "Cu câtă dragoste lucrează!"
Stadionul Electroaparataj
O mână de tineri care s-au cunoscut la stadion încearcă să ducă mai departe povestea Electroaparatajului, echipa care a jucat dintotdeauna pe stadionul cu același nume. Micuța bază sportivă a fost construită la marginea Complexului Sportiv "23 August" în 1956 pentru tinerii muncitori care voiau să joace fotbal. Revista Stadion consemnează că noua bază sportivă, în curs de amenajare, "este situată într-un cadru cum nu se poate mai bun. Cu câtă dragoste și râvnă lucrează tineretul de la Electroaparataj la noul lor stadion!".
Au grup pe Facebook
Se pare că dragostea tinerilor care au jucat fotbal aici nu a fost doar o exagerare a presei vremii din moment ce echipa a jucat în Liga a 4-a bucureșteană până în 2017. Băieții au tras cât au putut. Și-au făcut echipamente albastre, culorile tradiționale ale Electroaparatajului, s-au gândit să renoveze stadionul, să refacă centrul de copii și juniori, care înainte de 1989 era căutat printre cei din zonă. Până acum nu au reușit, dar speranța există, latent, în continuare. O parte au păstrat legăturile din copilărie pe un grup online unde pun la comun poze și amintiri, plănuiesc reuniuni sau idei ca să se reîntoarcă împreună la fotbal. z
Foto: Dan Băltărețu, Andrei Mihail și Gabriela Preda
"Vrem mai multe povești"
Mihail îi roagă pe cititorii Gazetei care au jucat la echipe de cartier ori au frecventat meciuri jucate pe arenele mici ale Capitalei să-l ajute cu imagini ori povești. "Construim împreună povestea completă a stadioanelor de cartier ale Bucureștiului pe pagina www.facebook.com/stadiondecartier. Acceptăm orice. Povești, poze, amintiri, materiale de arhivă", spune tânărul. z
)
)
)
)
)
)
)
