„Nu plătim un Mbappé, plătim să formăm un Mbappé!" » Interviu-eveniment cu Roxana Mărăcineanu, ministrul delegat pentru sport din Franța, realizat de Cristian Geambaşu la Paris

• Corespondență din Paris

Un birou auster, o șefă de cabinet amabilă, promptă, eficientă. Dar mai ales o voce plăcută care îmi urează bun venit într-o limbă română nealterată și care sună cumva de pe altă planetă în sediul Ministerului Educației Naționale din Franța. Avem 45 de minute la dispoziție, iar doamna Cathy Lallement a pornit deja cronometrul. Simt o complicitate profesională în privirea albastru pur a Roxanei Mărăcineanu, ministrul în vârstă de 46 de ani, și asta mă încurajează că nu voi pleca fără răspunsurile pentru care am venit.

- Doamnă ministru, ați reușit mai întâi ca sportivă de mare performanță, apoi în lumea în care nu te lupți doar cu timpii. Ați izbândit exclusiv prin forțe proprii și, lucru esențial, nu în țara natală.
- Mulțumesc, dar care era întrebarea?

- Aveți dreptate, încercam o introducere. La nici 9 ani ați plecat din țară, când ați început să realizați schimbarea și greutățile?
- A fost greu la început, situația era ciudată și dificilă. Părinții au plecat înainte din România, eu am rămas în țară fără ei cel puțin 6 luni, cu bunicii, cu mătușa. Fără să știu, de fapt, ce se întâmplă, problemele pe care le aveau ei. Știți cum se petreceau lucrurile în epoca aceea.

Copiii nu trebuiau să știe

- Din păcate, știu. Am trăit vremurile acelea în toată splendoarea lor.
- Nici nu mi-au explicat că vor să plece și că nu mai au de gând să se întoarcă. N-au prea zis nici la familie, nimănui în jur, probabil se temeau că se va afla cumva ce intenții aveau. Cum, necum, până la urmă au reușit cei din familia din România să obțină o viză pentru mine să mă duc la ei în Algeria. Apoi, am ajuns cu toții în Franța.

- La data respectivă tot nu erați lămurită de situație.
- În orice caz, ei nu ne-au explicat niciun moment, mie și fratelui meu, ce se întâmpla cu adevărat. Ca manieră generală nu prea se vorbea cu copiii, findcă le era frică, deoarece copiii vorbesc între ei. Așa că viața noastră a decurs fără ca noi, copiii, să știm ce se întâmplă. De ce nu îi mai vedeam pe bunici, pe mătuși, verii, de ce nu mai veneam în țară.

- Până când ați trăit în această incertitudine?
- Până pe la vârsta de 14-15 ani, când eu m-am întors în România. Dar vreau să vă spun că niciodată nu am avut o conversație reflexivă cu părinții mei, în care să ne fi explicat, mie și fratelui meu mai mic, ce s-a întâmplat în viața noastră. De-abia după Revoluția din '89 am înțeles în sfârșit ce s-a petrecut în viața mea.

Revelația de la Revoluție și recuperarea României pierdute

- Cum?
- Pentru că atunci am putut să ne urcăm în mașină și să venim în România. Nici nu eram încă francezi, adică nu aveam hârtiile toate în regulă, dar eram gata să ne întoarcem ca să ne vedem familia. Atunci am zis, aoleu!, dar ce e asta, cu imaginile acelea de la Revoluție, am realizat că fusese o situație politică ieșită din comun. Noi trăiam deja de 5 ani în Franța la vremea respectivă.

- Apoi, ce s-a mai întâmplat?
- După '90, deja eram sportivă și participam la concursuri internaționale. La finalul acestora, eu ceream tot timpul să pot veni în România, unde stăteam la mătușa mea pentru o lună, o lună și jumătate. Cu timpul, încet, încet părinții ne-au explicat care a fost situația, de ce au plecat. În concluzie, a fost așa, o aventură, din care inițial nu am înțeles ce s-a întâmplat cu viața mea.

Roxana Mărăcineanu, de profesie campioană. Prima dată la 16 ani!

- La sport cum ați ajuns?
- Am început la Clubul Dinamo, aveam aproape 9 ani, deci înainte de a pleca din țară. Dar sportul foarte aplicat l-am început aici, în Franța, la Mulhouse, unde era un club performant, cu condiții excelente. La clubul din Mulhouse am ajuns în '87, deci pe la 11-12 ani. Iar la 16 ani am câștigat primul titlu de campioană a Franței...

- ... la juniori?
- Nu, titlul național la toate categoriile, inclusiv seniori. Numai că la stilul spate, cel la care concuram eu, în epoca aceea francezii erau foarte slabi. Eu din Mulhouse și o fată din Toulouse cu care concuram am reușit să ridicăm nivelul în așa măsură că la Mondialele din '98 ne-am calificat amândouă în finală.

- Pe care ați și câștigat-o de altfel. Ați fost prima campioană mondială pentru Franța la natație în 1998, la 200 metri spate, apoi la Jocurile Olimpice de la Sydney din 2000...
- Argint, după o finală câștigată de Diana Mocanu.

- Vă știați dinainte, ați vorbit cu ea?
- Știam că fusese la Campionatele Europene din același an, luase medalie, ea a avut o progresie fulgurantă. Nu ne știam propriu-zis dinainte, participam de multe ori împreună la încălzire, venea lângă mine, vorbeam, dar nu o cunoșteam prea mult.

Tocmai pentru că eu am întâmpinat greutăți, este un obiectiv al meu să ajutăm la integrarea profesională a sportivilor. Să aibă o profesie după ce se lasă de sport
- Roxana Mărăcineanu

Reconversia, școala și societatea anchilozată

- Și cum s-au petrecut lucrurile după ce ați luat aur mondial, aur european și argint olimpic?
- După Jocurile de la Sydney am mai concurat 4 ani, apoi am început să mă gândesc ce o să fac după ce mă las de sport. Adică, reconversie profesională.

- V-a ajutat statutul de sportiv cu rezultate extraordinare?
- Mai degrabă nu. M-am mutat de la Mulhouse la Paris, mi-am terminat studiile, am făcut o școală de comerț aici, am luat diploma. Am încercat să mă integrez în rețele profesionale, să văd despre ce e vorba. Vedeți, tocmai pentru că eu am întâmpinat greutățile acestea, este un obiectiv al meu să ajutăm la integrarea profesională a sportivilor. Să aibă o profesie după ce se lasă de sport.

- Și asta este datoria ministerului?
- Ar trebui să fie de acum înainte fiindcă până acum a fost treaba federațiilor, dar care federații, deși au avut oameni plătiți special pentru asta, nu prea s-au ocupat de integrarea sportivilor. Așa că am creat o agenție a sporturilor în 2019, ca la UK Sport, în Marea Britanie, cu o celulă de înaltă performanță.

Filiera prin care sportivii pot fi integrați

- Cu ce se ocupă, pe scurt, această agenție?
- Încercăm să facilităm legătura dintre întreprinderi și sportivi, adică favorizăm legătura între ecosistemul economic și sportivii de înalt nivel. Creăm în legislația națională o filieră de formație Bac-prosport, deschisă pentru meseriile care au legătură cu activitatea sportivă, gen organizarea de evenimente sportive, să lucrezi în magazine de sport.

Timpul muncii e tot timpul. Și cum o iei de la zero la 30 de ani

- Cât timp vă ocupă funcția de ministru delegat pentru sport?
- Nu înțeleg foarte bine întrebarea.

- Cam cât timp lucrați într-o zi?
- Păi, cam tot timpul. De 4 ani venim la 7-7:30 dimineața și lucrăm până la 9, 9 și jumătate seara. Eu am avut și mult de recuperat din spate, nu vin din politică, deci nu știam o serie de lucruri. Dar încerc însă să am week-end-urile libere, e bine și pentru familie.

- Vă întrerup, cum ați ajuns în politică?
- În politică propriu-zis nu am fost niciodată înregimentată. Nu am fost membru de partid. Plus că nu se valorizează parcursul ăsta de sportiv. Eu aveam deja 30 de ani, iar când ajungi într-o întreprindere unde vrei să lucrezi în loc să îți zică bravo, ai o diplomă Bac plus 5, știi 5 limbi străine, ai fost campioană a lumii, ei îți zic dacă ești atât de bună, atunci de ce nu te duci să lucrezi în sport, în domeniul tău? OK, dacă vii în domeniul nostru, o iei de la capăt. Dar tu ai pierdut deja 10 ani ca sportiv. Ei, pe mine m-a motivat foarte tare anomalia asta.

2,3 milioane de euroeste plafonul comunitățile locale franceze pentru sprijinul asociațiilor sportive

Propunerea lui Edouard Philippe pleca de la o tragedie

- Cum ați reușit de fapt să deveniți interesantă pentru mediul politic?
- M-am lansat într-o aventură, am reușit să pun pe picioare o asociație pentru femei după ce au născut și m-am specializat în publicul ăsta căruia i-am oferit cum se zice aici „du sport sante", sănătate prin sport. Le-am învățat să înoate, m-am ocupat să se întâlnească între ele să vorbească despre maternitate.

- Adică ceva care nu exista.
- Exact, ceva complet nou. E un ax pe care vrem să îl dezvoltăm în continuare. Ele au zis, păi ne-ar plăcea să îți aducem bebelușii noștri să învețe și ei să înoate. Așa am reușit să îi învățăm pe copiii de 3-4 ani să înoate, sau măcar să știe să plutească, să traverseze un bazin.

- Propunerea să preluați portofoliul de la sport cum a venit?
- În vara lui 2018 m-a sunat prim-ministrul de atunci, Edouard Philippe, și mi-a zis OK, veniți să îmi explicați programul acesta al dumneavoastră, că mi se pare interesant ce faceți, iar noi în Franța avem o mare problemă, sunt cel puțin 1.000 de persoane care se îneacă anual și mai ales copii sub 6 ani care au piscine acasă.

- Cum e posibil așa ceva?
- Franța este, după Statele Unite, țara cu cele mai multe piscine particulare, 3 milioane. Puneți aici tot litoralul, plus celelalte ape ca factori de risc. Asta este o tragedie și trebuie să îi învățăm pe copii la școală să înoate. Asta mi-a spus Edouard Philippe, nu am înțeles prea bine atunci că de fapt căuta o succesoare pentru Laura Flessel, ministrul sportului dinaintea mea.

Roxana Mărăcineanu: „Eu nu am fost celebră ca Marie-José Pérec sau Laure Manaudou"

- Și cum a decurs întâlnirea?
- Eu i-am propus un program atunci, în iulie, iar în septembrie m-a sunat din nou și m-a întrebat dacă aș fi de acord să fiu parte din guvern.

- Dar nu erați membru al partidului La Republique En Marche.
- Nu, nici măcar nu m-am implicat în campania electorală a lui Emmanuel Macron. M-am și mirat că Edouard Philippe a apelat la mine, fiindcă eu nu eram totuși un sportiv atât de celebru în Franța, n-am bătut recorduri mondiale ca Marie-José Pérec, nu aveam celebritatea lui Laure Manaudou. Mie mi s-a dedicat o pagină în L'Equipe în '98, când câștigasem titlul mondial, dar nu am avut un impact așa mare în media.

- Nu aveați totuși chiar niciun fel de experiență politică?
- Avusesem o experiență politică la regiune, timp de 5 ani am fost solicitată de fostul președinte al regiunii Île-de-France, care a apelat la mine mai mult ca să aibă un nume de sportiv totuși cunoscut pe listă.

- Și cum ați răspuns?
- Că vreau să mă implic, să lucrez de-adevăratelea, că nu vreau să fiu doar un "faire valoire", adică ceva decorativ.

Primăriile subvenționează sportul, nu fac pomeni

- Cât, dacă și cum statul francez și autoritățile locale sprijină sportul? La noi, în România, este o întreagă discuție despre banii publici care merg la echipe profesioniste de fotbal sau handbal.
- Înainte, orașele puteau finanța neîngrădit sportul profesionist, la un moment dat s-a oprit chestia asta din cauza deficitului creat în finanțele publice.

- Iar acum, cum este?
- Acum au posibilitatea să pună la dispoziția cluburilor facilitățile sportive, stadioane, săli. Dar cluburile plătesc o chirie care poate să fie modică, plafonată. Cluburile s-au organizat sub formă de asociații, care au rolul de centre de formare. Deci, colectivitățile subvenționează asociația până când tinerii respectivi ajung la nivelul de a accede în echipa profesionistă.

- Asta înseamnă...
- Că o colectivitate nu va plăti niciodată salariul unui Kylian Mbappé, plătește să formeze un Kylian Mbappé.

- Cum mai ajută sportul comunitățile locale?
- Păi, de exemplu, concesionând terenuri pentru stadioane. Dar nu le mai dau bani ca înainte. Acum, în perioada Covid, am dat chiar o directivă că se pot duce colectivitățile până la un plafon de 800.000 de euro anual. Trebuia cumva să îi ajutăm.

220 de milioane de euroeste ajutorul dat de stat prin Ministerul Sporturilor către sportul profesionist pentru diminuarea efectelor pandemiei

Cluburile s-au organizat sub formă de asociații, care au rolul de centre de formare. Colectivitățile subvenționează asociația până când tinerii ajung la nivelul de a accede în echipa profesionistă
- Roxana Mărăcineanu

VIDEO Eduard Novak, implicat în 100 de procese: „Nu sunt un tip confortabil! Am găsit lucruri foarte, foarte urâte”

Citește și: 

România va avea 3 jucătoare pe tabloul de simplu de la Tokyo » Cosac are și alte vești bune

Robert Glință se destăinuie » Secretele primului campion european din istoria înotului masculin românesc și planurile pentru Tokyo: „Toată viața mea am investit-o în înot!”